Unul dintre cei mai importanţi poeţi şi fabulişti români, Grigore Alexandrescu, a suferit cumplit în ultimii 25 de ani din viaţă de alienare mintală.

Născut la Târgovişte, în anul 1810, poetul Grigore Alexandrescu a rămas încă din copilărie orfan. În jurul vârstei de 15 ani, i-au decedat ambii părinţi. S-a mutat în Bucureşti, acolo unde trăia unul dintre unchii săi, Ieremia. Înzestrat cu o inteligenţă aparte şi cu o memorie extraordinară, Grigore Alexandrescu a reuşit să-l uimească Ion Heliade Rădulescu cu talentul său poetic, acesta din urmă publicându-l în revistele pe care le deţinea.

Pentru o vreme, Grigore Alexandrescu a fost chiar ofiţer de armată, fiind pentru patru ani diriguitorul Vamei din Focşani, dar a demisionat. Poetul a revenit la Focşani, în anul 1845, unde pe 5 septembrie a avut loc nunta Mariţicăi Văcărescu cu Gheorghe Bibescu. Atunci, poetul i-a înmânat viitoarei doamne Bibescu un cântec de nuntă, compus în cinstea mirilor şi publicat în ziarul “Vestitorul românesc”, din care rezultă mai mult un mesaj politic, cu idei unioniste.[sursa]

grigore alexandrescu
Grigore Alexandrescu şi

Grigore Alexandrescu, membru în primul Parlament al ţării

„Putea oare bănui poetul atunci că, peste 15 ani, revenind în acelaşi oraş, avea să-şi celebreze propria sa căsătorie cu o fiică a plaiurilor focşănene? Desigur că nu. În 1859, după suirea lui Alexandru Ioan Cuza în scaunul Principatelor Unite, Grigore Alexandrescu a ocupat mai multe posturi importante: director al Departamentului Cultului şi al Instrucţiei Publice şi apoi ministru ad-interim al aceluiaşi Departament. În 1860 a fost trimis din nou la Focşani ca membru al Comisiei Centrale, fiind numit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 30 martie, odată cu Ştefan Golescu, Manoil Angelescu şi fostul clucer Evghenie Predescu.”, a precizat istoricul focşănean Horia Dumitrescu.

• CITEŞTE ŞI:  Cum își curățau oamenii dinții înainte de a fi inventată pasta de dinți?

Poetul a descris în cuvinte nu tocmai măgulitoare viaţa din oraşul unirii, unde era nevoit să locuiască ca membru al primului Parlament al ţării. Momentele pe care le-a trăit atunci le-a pus pe hârtie şi s-au păstrat pentru posteritate.

„Boieroaicele, oricât de mărunte, nu făceau doi paşi prin oraş decât numai în trăsură. Prin colbul ori prin noroiul străzii târau rochii grele de catifea ori de tafta, iar la serate veneau, nefamiliarizate cu protocolul, în «robes de chambre» foarte bogate, iar în picioare cu papuci. Pe cap aveau pălăria cea mai pariziană, ciorapii le erau rupţi. Horbota fină a pantalonilor tinerelor fete, cădea peste ghete scâlciate. Puneau bijuterii peste tot: la urechi, uneori, degete, piept. Vizitii aveau livrea pretenţioasă, nu şi mănuşi în mână. Hotelurile erau hidoase, în băltoacele din curtea lor bivolii şi purceii se scăldau fratern.”, spunea Grigore Alexandrescu.

În Comisia Centrală de la Focşani Grigore Alexandrescu a lucrat alături de reprezentanţi din Muntenia şi Moldova şi era răsplătit pentru munca sa cu 5.000 de lei pe lună, din care 2.000 de lei erau socotiţi ca subvenţie.

Un sfert de secol de alienare mintală

În această perioadă s-a împrietenit cu poetul focşănean D. Dăscălescu, al cărui tată era originar din Târgovişte, loc în care se născuse Alexandrescu. Prin intermediul lui Dăscălescu, Grigore Alexandrescu, care avea pe atunci 50 de ani, a făcut cunoştinţă cu Raluca, fata spătarului Gavril Stamatin, familie de vază în oraş.

Raluca Stamatin era mult mai tânără decât poetul, aceasta având 26 de ani. Grigore Alexandrescu a descris-o ca fiind „o fiinţă oacheşă, nu frumoasă, însă blajină, ascunzând un trup abundent sub largile foi de tafta“.

Pe data de 29 mai a anului 1860, în biserica Stamatineşti a avut loc nunta poetului Grigore Alexandrescu cu Raluca Stamatin, naş fiind Ştefan Golescu, preşedintele Comisiei Centrale. A fost începutul sfârşitului pentru poet, întrucât tot pe atunci au apărut primele semne de alienare mintală, care aveau să-l devasteze periodic, până la sârşitul vieţii. 

• CITEŞTE ŞI:  Românul care a câştigat de 14 ori la loto folosind matematica simplă îşi împărtăşeşte secretul: povestea lui Ştefan Mandel

“La nici patru zile de la nuntă se dezlănţuie teribila dramă, de pe urma căreia, cum scrie George Călinescu, poetul avea să se clatine «un sfert de veac între eroare şi luciditate, sau cel puţin între demnitate şi un sentiment atroce de umilinţă şi ruşine». La 14 iunie 1860, poetul era scos din Comisia Centrală pentru boală grea, care îl pune în neputinţă de a mai ocupa această funcţie, fiind numit în locul său Gr. Arghiropol.”, precizează istoricul Horia Dumitrescu.

Publicitate

Cuplul a avut o fiică, pe nume Anghelina, care s-a născut pe 22 august 1861. Soţia poetului a murit în anul 1879, la vârsta de 45 de ani, de cancer, iar durerea lui a fost fără margini. În acea perioadă şi poetul a fost afectat de o boală fără leac, posibil tot cancer, deși în epocă s-a vorbit că ar fi fost otrăvit cu mătrăgună, strecurată într-un borcan de dulceaţă de o fostă prietenă, Marița Berlescu.

Grigore Alexandrescu a fost ultimul fabulist autentic din literatura română, scriind circa 40 de fabule, în care adevărul este mascat, din cauza cenzurii autorităților (Câinele și cățelul, Boul și vițelul, Dreptatea leului, Vulpea liberală ș.a.).

Până la sfârşitul vieţii a mai avut câteva încercări literare, dar îşi spusese deja cuvântul ca poet şi fabulist. Îmbătrânit, bolnav şi obosit, Grigore Alexandrescu a murit sărac, la București, pe 25 noiembrie 1885. Avea vârsta de 75 de ani.

Despre nepăsarea autorităţilor şi semenilor săi poetul Vasile Alecandri a scris următoarele: „Moartea bietului Alexandrescu nu m-a mâhnit atât de mult (căci el era mort de mai mulţi ani), cât m-a mâhnit nepăsarea generaţiei actuale în privirea lui şi uitarea în care căzuse renumele lui, odinioară strălucit”.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele