Geronimo, apaşul care a luptat pentru a-şi răzbuna familia ucisă

Geronimo este un personaj celebru în cultura americană, însă vestea despre curajul indianului s-a răspândit în întreaga lume.

Geronimo s-a născut în anul 1829, într-un trib indian, numit Chiricahua, din zona canionului No-Doyohn, din Mexic.

Pe când avea doar opt ani, și-a pierdut ambii părinți. Un comerciant alb, însoțit de un vânător de scalpuri şi gaşca sa, au împușcat circa 400 de amerindieni în timpul unei „petreceri”.

Dar apaşii erau înconjuraţi nu doar de mexicani, ci şi de alte triburi, precum Navajo sau Comanche. Astfel, jefuirea vecinilor nu era un lucru neobişnuit. Din acest motiv, guvernul mexican a stabilit recompense pentru scalparea indienilor, inclusiv a copiilor.^{[Encyclopedia Britannica]}

Geronimo a fost lăsat fără ce avea mai scump pe lume

La vârsta de 17 ani, Geronimo s-a căsătorit cu o tânără pe nume Alope, cu care a avut trei copii.

În data de 6 martie 1851, Geronimo se afla la vânătoare. În acea zi neagră, o companie de 400 de soldați mexicani din Sonora, conduși de colonelul José María Carrasco, a atacat așezarea de pe Râul Curcanului.

Au fost uciși mai mulți indieni, printre care se aflau soția și copiii lui Geronimo. Fiind vorba despre un masacru contra unor persoane fără apărare, în Geronimo a fost stârnită o ură puternică împotriva mexicanilor.

Urmând tradiţia apaşilor, a dat foc bunurilor rămase şi apoi, fiind cuprins de durere, s-a retras în sălbăticie pentru a-şi plânge morţii. De atunci, indianul a făcut din răzbunare un adevărat scop în viaţă.

După ce şi-a mai închis rănile, Geronimo a adunat o oaste de 200 de oameni şi cu toţii au plecat să îi vâneze pe soldaţii mexicani care i-au ucis familia.

După 10 ani de hărţuiri constante, apaşul şi-a dus la bun sfârşit răzbunarea pe guvernul mexican.

Tratatul de la Guadalupe Hidalgo

Războiului dintre americani şi mexicani s-a încheiat prin tratatul de la Guadalupe Hidalgo, din anul 1848.

Americanii au acaparat bucăţi mari de teritoriu, inclusiv din cel aparţinând apaşilor. Descoperirea aurului în sud-vest, a făcut ca minerii şi coloniştii să năvălească pur şi simplu în ţinuturile indienilor.

Apaşii şi-au înăsprit atacurile, care includeau ambuscade violente.

Cochise, liderul tribului Chiricahua şi socrul lui Geronimo, şi-a dat seama că indienii nu au nicio şansă în faţa americanilor. Dezamăgindu-si ginerele, Cochise a pus capăt războiului cu americanii în anul 1872 şi a fost de acord cu organizarea unei rezervaţii pentru comunitatea sa pe un teren delimitat din proprietatea apaşilor.

După doar câţiva ani, Cochise a murit, iar guvernul federal nu şi-a mai raspectat înţelegerea. I-a mutat pe apaşii Chiricahua la nord, împreună cu membrii unor alte triburi, astfel încât să se mute coloniştii pe fostele lor terenuri. Acest gest l-a înfuriat pe Geronimo, care şi-a reînceput atacurile.

Rebeliunea şi prinderea lui Geronimo

Autorităţile federale l-au capturat pe apaş în anul 1877, trimiţându-l în rezervaţia San Carlos. Timp de 4 ani Geronimo s-a confruntat cu noul stil de viaţă, reuşind să evadeze în anul 1881.

Alături de un mic grup de apaşi au hărţuit din nou trupele americane, iar în următorii 5 ani s-a purtat ceea ce a rămas în istorie drept ultimul război dintre indieni şi americani.

Geronimo a reuşit să-şi creeze o imagine complexă. Aliaţii îl considerau ultimul mare apărător al libertăţii şi al cutumelor indiene, în timp ce contestatarii îl acuzau de încăpăţânare şi îi condamnau acţiunile pe care le credeau periculoase pentru oamenii săi.

Urmat de prietenii săi credincioşi, indianul a străbătut sud-vestul teritoriului american. Apaşii, cunoscând bine Arizona şi Mexic, erau foarte greu de localizat.

Numai auzul numelui său provoca panică şi groază. Rebeliunile şi fuga sa constantă au făcut de ruşine autorităţile, care erau neputincioase în faţa sa. La un moment dat se aflau pe urmele sale circa 5.000 de soldaţi.

În anul 1886, Geronimo s-a predat. Era ultimul din tribul Chiricahua care a făcut acest lucru. Fiind trataţi ca prizonieri de război, apaşul şi oamenii săi au petrecut următorii 20 de ani mai întâi într-o închisoare din Florida, apoi în tabere în Alabama şi Oklahoma. A devenit un adevărat idol în ochii contestatarilor puterii, dar era privit cu o oarecare admiraţie chiar şi de către inamici.

În anul 1905, Geronimo a publicat o autobiografie. Memoriile sale au fost apreciate de public, iar povestea sa de viaţă a devenit subiectul mai multor ecranizări.

În acelaşi an, a fost primit în audienţă la preşedintele american Theodore Roosevelt. A încercat să-l convingă pe acesta să le permită oamenilor săi să se întoarcă pe pământurile din Arizona, însă nu a avut succes. Interesele financiare erau mult prea mari.

Geronimo a murit în anul 1909, iar pe patul de moarte şi-a exprimat regretul pentru că s-a predat. În anul 2010, Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat o rezoluţie prin care i se recunoşteau meritele şi capacitatea strategică în războiul de gherilă dus pentru drepturile poporului său.