Acasă Lumea noastră Frumuseţe Frumoasă chiar şi iarna!

Frumoasă chiar şi iarna!

383
0

Afară e frig, ninge şi totul e îngheţat. Brrrrrr…. Nici nu îţi vine să ieşi din casă! Dacă întregul tău corp resimte astfel temparaturile scăzute, gândeşte-te cum sunt ele percepute de piele! Aceasta este cea mai afectată de frig şi vânt, fiind cea mai expusă. Principalele victime ale capriciilor vremii sunt însă faţa şi mâinile, iar sfaturile noastre te vor ajuta să le protejezi!

Ten hidratat – Primul pas în ingrijirea tenului este întotdeauna curăţarea lui! Fie că foloseşti un demachiant cremos sau lichid, sau apă micelară, acest produs are rolul de a-ţi curăţa faţa de toate impurităţile. Astfel ea poate să absoarbă mai bine crema hidratantă, iar acesta din urmă să aibă eficienţă maximă. În funcţie de problemele tenului tău, alege un produs de curăţare adecvat.

Atenţie!! Iarna, chiar şi cea mai mică durată de timp petrecută afară îţi usucă pielea. Singura soluţie împotriva aerului rece rămâne crema de faţă, aplicată zilnic!

După curăţarea tenului urmează hidratarea lui. Atunci când temperaturile scad sub 8 grade, tenul tău, fie că este gras, uscat sau mixt, are nevoie de o doză suplimentară de agenţi hidratanţi. De aceea, cremele de faţă cu textură grasă sunt mult mai recomandate pe perioada iernii decât cele cu textură lejeră. Crema de faţă trebuie aplicată zilnic, dimineaţa înainte de a ieşi din casă.

Mâini protejate şi hidratate – Deşi sunt mai puţin expuse decât faţa, mâinile au şi ele de suferit iarna. Schimbările bruşte de temperatură şi aerul rece deshitratează pielea iar aceasta se usucă, devine aspră şi chiar se poate crăpa. Cea mai bună metodă pentru a le proteja este să aplici de 2-3 ori pe zi o crema de mâini hrănitoare. Şi nu uita să porţi mereu mănuşi!

Buze catifelate – Pielea delicată a buzelor nu are glande sebacee, adică nu există nicio o grăsime secretată care să o protejeze. De aceea, ea se deshidratează mult mai repede şi se crapă. Pentru a evita să se întâmple asta, foloseşte balsam de buze!

Tratament cu miere – Dacă buzele tale s-au crăpat deja, balsamul simplu nu le mai poate ajuta momentan…Ele au nevoie de o îngrijire specială pentru a-şi reveni. Freacă-le uşor cu o periuţă de dinţi, pentru a îndepărta pielea uscată, apoi aplică un strat subţire de miere de albine. Repetă de 2-3 ori pe zi. Mierea vindecă buzele şi le menţine hidratate.

Succes!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here