Hua Mulan este una dintre cele mai legendare femei din China antică. Acțiunile sale eroice au fost consemnate pentru prima dată în textele antice, povestite în celebrul poem Balada lui Mulan și, mai târziu, popularizate în filmul Mulan, realizat de Walt Disney în anul 1998. Astăzi, povestea ei continuă să fie spusă în școlile din întreaga China, însă în restul lumii adevărata poveste este mai puţin cunoscută.

În chineză, „Huā” înseamnă floare, iar „Mùlán” înseamnă magnolie. Floarea de magnolie este unul dintre simbolurile Chinei încă din cele mai vechi timpuri. Cu toate acestea, există informații diferite despre posibilele rădăcini ale lui Mulan, iar numele ei de familie este incert. În textul Istoria Ming, numele ei de familie este Zhu, dar în Istoria Qing este Wei. Singura informație sigură este că povestea ei este legată de istoria Chinei din secolul al IV-lea sau al V-lea d.Hr.

Originile baladei Mulan

Sursa originală a poveștii provine dintr-un cântec popular din timpul dinastiei Wei de Nord (386 d.Hr. – 557 d.Hr.), care se numea Balada lui Mulan. Prima transcriere cunoscută a acestei balade datează din secolul al VI-lea. Din păcate, lucrarea originală nu mai există, iar textul acestui poem provine dintr-o altă lucrare cunoscută sub numele de Colecția Biroului Muzical.

Aceasta este o antologie de versuri, cântece și poezii compilate de Guo Maoqian în secolul al XI-lea sau al XII-lea. Autorul afirmă în mod explicit că lucrarea denumită Înregistrări muzicale vechi și noi au fost sursa sa pentru poemul despre Mulan.

Următoarea apariție a poveștii lui Mulan a avut loc la sfârșitul dinastiei Ming. În anul 1593, dramaturgul Xu Wei a dramatizat legenda sub numele de Femeia Mulan sau Eroina Mulan pleacă la război în locul tatălui ei. Era o piesă în două acte. Ultima dintre cele mai importante versiuni ale baladei a fost încorporată în romanul Sui-Tang, un roman istoric scris de Chu Renhuo în secolul al XVII-lea. Astfel, povestea populară despre femeia războinică Hua Mulan a rămas vie în memoria oamenilor.[sursa]

mulan
Mulan este un personaj care ne-a făcut copilăriile mai frumoase prin adaptarea sa în animaţiile Disney

Povestea celei mai curajoase eroine din poezia chineză

Cea mai veche Baladă a lui Mulan cunoscută este formată din 31 de cuplete și este compusă în mare parte din fraze cu cinci caractere. Legenda a fost scrisă cu multe variante, dar intriga este întotdeauna aceeași: Mulan spăla rufe când a auzit că armata recrutează noi soldați. Pentru a-l salva pe bătrânul și bolnavul ei tată, Huan Hu, fata a decis să fie recrutată ca „fiul” acestuia. Ea știa că tatăl ei era prea bătrân și prea bolnav pentru a supraviețui războiului, așa că a decis să se deghizeze în bărbat pentru a merge în locul lui.

• CITEŞTE ŞI:  Toraja - oamenii care trăiesc împreună cu morţii, îi spală şi îi îngrijesc

Povestea continuă cu Mulan care pleacă pe câmpul de luptă purtând sabia moștenită de la strămoșii familiei. A luptat timp de zece sau doisprezece ani și a obținut merite înalte, dar a refuzat orice recompensă și s-a retras în schimb în orașul ei natal. În timpul războiului, ea a întâlnit un ofițer, care în mod normal se numește Jin Yong, de care s-a îndrăgostit.

Legendele spun că, după 10 ani pe câmpul de luptă, Mulan a fost promovată la gradul de general. Când Jin Yong a aflat că Mulan era femeie, s-a atașat și mai mult de ea. În multe versiuni ale poveștii, atât Mulan, cât și Jin Yong visează să se căsătorească unul cu celălalt. În timp, și alți soldați au început să afle că Mulan este femeie.

Într-o zi, înainte de o bătălie foarte dificilă, Mulan a decis să meargă pe câmpul de luptă îmbrăcată în haine de femeie pentru ca soldații ei să își dea seama de adevărata ei identitate. Reacția soldaților a fost una plină de respect și admirație. Au fost copleșiți de curajul, grația și înțelepciunea ei. Astfel, ea și-a inspirat armata să câștige încă o dată o bătălie.

După un alt triumf eroic, împăratul a vrut să o răsplătească pe Mulan. Monarhul a fost surprins că cel mai curajos dintre soldații săi era o femeie. Cu toate acestea, Mulan nu a cerut nimic altceva decât un cal pentru a merge acasă. Multe variante ale poveștii spun că, atunci când Mulan s-a întors acasă, a descoperit că tatăl ei murise.

În aceste relatări, ea nu se simte ca o eroină, ci mai degrabă ca și cum și-ar fi pierdut dragostea vieții ei. De asemenea, în aceste povești populare, ea este descrisă ca fiind bântuită de experiențele ei de pe câmpul de luptă. Simțindu-se singură și neînțeleasă, legenda spune că a decis să se sinucidă.

Publicitate
• CITEŞTE ŞI:  În anul 1958, Mao Zedong a decis uciderea tuturor vrăbiilor. Au murit zeci de milioane de oameni

Adevărata Mulan

În mod tradițional, viața lui Mulan este plasată în perioada Wei de Nord, însă multe detalii ale poveștii sale au fost adăugate în timpul domniei dinastiei Tang, în jurul anului 620 d.Hr. În 621, fondatorul dinastiei Tang a fost victorios asupra lui Wang Shichong și Dou Jiande, iar o altă poveste despre o femeie războinică a apărut în acest moment. Legendele despre aceste două femei au fost în cele din urmă conectate într-o singură poveste.

Istoria lui Mulan a apărut pentru că în secolele al IV-lea și al V-lea China a suferit invazia unui grup etnic nomad. Guvernul central a fost complet distrus de grupul „barbar”. Războiul era teribil, iar războinicii aveau nevoie de o sursă de speranță. Războaiele au durat mai mult de trei secole și au afectat multe părți ale Imperiului Chinez. Prin urmare, o femeie soldat (sub forma lui Mulan sau a altora) a fost un fenomen care i-a inspirat pe soldați să lupte.

Mulan în lumea modernă

Legenda frumoasei luptătoare revine la viață de fiecare dată când China are nevoie de speranță și inspirație. Acest personaj fascinant a rămas un motiv foarte popular în artă și literatură. Ea apare ca eroină a peste 10 filme și piese de teatru.

Este, de asemenea, o eroină populară a romanelor moderne și a cărților cercetate. Monumentele ei se află în multe locuri din întreaga lume. Chiar și un crater de pe Venus poartă numele ei. Hua Mulan este un simbol al curajului și al onoarei. Chinezii cred că ea a fost o persoană reală… și atâta timp cât îi inspiră, s-ar putea să nu conteze pentru ei dacă acesta este adevărul.

• CITEŞTE ŞI:  Mahomed al II-lea, unul dintre cei mai inteligenţi conducători din istorie

Filmul Mulan, produs de Disney, a avut încasări de 22,8 milioane de dolari în weekendul de deschidere și a ajuns să încaseze peste 350 milioane de dolari la nivel mondial, fiind al doilea film de familie cu cele mai mari încasări din anul 2020. Deși Disney a sperat să își reproducă succesul în China, recepția nu a fost la fel de favorabilă, deoarece mulți chinezi au considerat că versiunea Disney era prea diferită de legendele originale, așa cum sunt ele povestite în textele antice.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou: