Moise, o figură enigmatică și venerată în istoria religioasă, este considerat de evrei, creștini și musulmani ca fiind unul dintre cei mai importanți profeți ai lui Dumnezeu. Povestea sa, plină de miracole, revelații și conducerea poporului său, a captivat imaginația și a inspirat credința timp de secole. El este, după tradiția religioasă, cel care a primit Legea divină (Tora) pe Muntele Sinai și fondatorul religiei evreilor – iudaismul. De aceea, această religie este uneori numită și mozaism, după Moise. Dar cine a fost Moise cu adevărat?

Cine a fost Moise: copilăria şi salvarea de la moarte

Potrivit relatării biblice, părinții lui Moise proveneau din tribul Levi, unul dintre grupurile din Egipt numite evrei. Inițial, termenul de „evreu” nu avea nicio legătură cu rasa sau originea etnică. Acesta a derivat din Habiru, o variantă de ortografie a lui Ḫapiru (Apiru), o denumire a unei clase de oameni care își asigurau traiul angajându-se pentru diverse servicii.

Biblia relatează că evreii au mers în Egipt din cauza foametei, în timpul lui Iosif, personaj provenit din Canaan și care avansase până la un rang de mare demnitar la curtea faraonului.

În timpul unui faraon pe care unii l-au identificat cu Seti I, după cum arată Biblia, faraonul a văzut o primejdie demografică în faptul că evreii „se înmulțeau” prea mult. Speriat, faraonul a ordonat ca fiecare băiat evreu nou-născut să fie aruncat în Nil, dar a lăsat în viață toate fetele, de teamă de populația israelită în continuă creștere.[sursa]

cine a fost moise
Cine a fost Moise cu adevărat

Ioheved, mama lui Moise, l-a născut și l-a ținut ascuns timp de trei luni de soldații lui Faraon. Când nu a mai putut să-l țină ascuns, a confecționat un coș căptușit cu smoală și l-a așezat în stufărișurile de pe malul fluviului, în timp ce sora lui, Miriam, veghea de la distanță.

O prințesă, una dintre fiicele faraonului, a coborât pe Nil pentru a se scălda. Acolo a descoperit un copil care plângea și a observat că era un copil evreu. Alăturându-se însoțitorilor, sora lui Moise s-a oferit să găsească o femeie evreică care să alăpteze copilul pentru prințesă, care a fost de acord. Aducând-o pe adevărata mamă a lui Moise, prințesa a rugat-o să fie dădaca copilului, pentru care a fost plătită. Când copilul a mai crescut, l-a dus fiicei faraonului, care l-a numit Moise, spunând: „Eu l-am scos din apă”.

Moise a crescut ca un membru privilegiat al curții. A fost bine educat, atât academic, cât și fizic. A fost învățat tactici de luptă corp la corp și de conducător. În urma unor încercări de reconstrucție istorică, Moise ar fi trebuit să devină faraonul Egiptului, fiind cel mai mare nepot al faraonului de pe atunci. Neștiind (poate) că el însuși era de origine evreiască, Moise vizita câteodată construcțiile faraonului, ridicate, conform narativului biblic, de către sclavii evrei.

Fuga din Egipt şi misiunea sacră

Odată, Moise a văzut un paznic egiptean bătând un sclav evreu. Nesuportând aceasta, el a luat o piatră cu care l-a ucis. Fapta aceasta fiind descoperită, faraonul a hotărât să-l omoare, așa că Moise a fost nevoit să fugă din Egipt de gărzile faraonului.

Povestea biblică continuă, spunând Moise a ajuns în Midian, la o familie de păstori nomazi. Acolo și el s-a făcut păstor, printr-o înțelegere cu preotul madianit Ietro. Mai târziu Moise s-a căsătorit cu Zipora, fiica lui Ietro, care i-a născut un copil. Fiului i-au pus numele Gherșom („Sunt străin aici”). Asta deoarece, a zis el, „locuiesc ca străin într-o țară străină”.

Într-o zi Moise a găsit un rug aprins de flăcări, dar care nu se mistuia. Moise ar fi comunicat cu Dumnezeu (YHWH) prin acest rug și a primit misiunea de a-i elibera pe evrei din sclavia egipteană. Faraonul, după cum precizam, posibil Seti I, murise, iar după el a urmat la tron fiul său, posibil Ramses al II-lea.

• CITEŞTE ŞI:  Elisabeta Bathory, contesa sângeroasă care ar fi luat vieţile a 600 de tinere

Moise a ajuns în Egipt, unde l-a întâlnește pe Aaron, fratele său. Moise s-a prezentat în fața faraonului și i-a cerut să-i elibereze pe evrei din robia Egiptului. Faraonul a refuzat, negând și disprețuindu-L pe Dumnezeul evreilor. Dar cu putere de la Dumnezeu, Moise a scos toiagul, l-a aruncat în fața faraonului, și, conform relatărilor biblice, toiagul s-a transformat într-un șarpe.

Publicitate

Slujbașii faraonului nu s-au lăsat mai prejos și au reușit sa facă la fel cu toiegele lor. În această întrecere de minuni, până la urmă șarpele lui Moise i-a înghițit pe ceilalți șerpi, ai servitorilor. Dar nici atunci faraonul nu s-a lăsat convins și a continuat să refuze a-i elibera pe evreii înrobiți, ba dimpotrivă, i-a chinuit cu munci și mai grele. Dumnezeu L-a anunțat atunci pe Moise că El va lovi țara Egiptului cu Cele 10 Plăgi.

Cele 10 Plăgi

După cum relatează Biblia, Egiptul a fost lovit de 10 dezastre în urma solicitărilor repetate ale lui Moise către Faraon pentru eliberarea poporului evreu, solicitări cărora faraonul nu le-a dat curs. De-a lungul timpului, mulţi au încercat să explice aceste fenomene, astfel:

  • Înroșirea Nilului – s-ar fi produs din cauza infestării cu bacterii, numite Pfiesteria, care s-ar fi unit împreună, formând pete mari de roșeață, foarte asemănătoare cu sângele, și ducând și la moartea peștilor;
  • Broaștele – moartea peștilor a dus la alterarea mediului broaștelor, făcându-le să iasă din bălți și să se înmulțească pe uscat. Moartea și putrezirea lor a produs o duhoare cumplită;
  • Păduchii – în urma duhorii s-au produs concentrări mari de insecte devorând organismele moarte, și ele s-au răspândit atacându-i și pe oameni;
  • Muștele – mirosul a atras și muștele, producând și înmulțirea acestora în gospodăriile egiptenilor;
  • Moartea vitelor – probabil că muștele au răspândit prin contact și înțepături boli grave, ducând la epizootii fatale în rândul animalelor;
  • Bubele – acest caz s-ar datora tot muștelor, care ar răspândi prin înțepături și la om boli ca antraxul. Deci până aici, urgiile ar avea conexiuni una cu cealaltă;
  • Ploaia de foc și piatră – se poate să fi fost o grindină care a distrus recoltele egiptenilor;
  • Lăcustele – au acoperit întreg cerul, hrănindu-se cu recoltele rămase după grindină;
  • Întunericul de 3 zile – a fost probabil o eclipsă de Soare (dar greu de crezut că a durat 3 zile), sau mai probabil o furtună grea de nisip;
  • Moartea întâilor-născuți – nu ar fi fost vorba de ciumă (deoarece ar fi ucis un sfert din populația egipteană, evreii având o tradiție specială de a curăța grâul de dejecțiile șobolanilor). S-a emis ideea că întâii-născuți s-au hrănit cu grâul distrus de grindină (aici intervine iarăși conexiunea dintre urgii), care ar fi dus la înmulțirea germenilor patogeni și întâii-născuți fiind cei dintâi nutriți, pe timp de foamete, au murit subit, ca și omorâți de îngerul morții.

Despărţirea Mării Roşii

Pierzându-și fiul, faraonul Ramses a decis să elibereze evreii din robie. Astfel, a dispus supușilor de la curte să dea drumul evreilor și să le dea și toate comorile cerute. După aproape 400 de ani petrecuţi în Egipt, poporul evreu se refugia acum din nou către Canaan – Palestina.

Evreii, după cum ne spune Biblia, erau 500.000 de bărbați, 1.500.000 de femei și copii, rezultând 2.000.000 de refugiați, între care și familia lui Moise, compusă din fratele său Aaron și sora sa Miriam. Două milioane de oameni reprezintă, evident, un număr foarte exagerat pentru vremea respectivă, mai ales că nu s-a găsit nicio urmă a unei migrații masive prin deșert.

• CITEŞTE ŞI:  Povestea tristă a lui Gogea Mitu, cel mai înalt român din istorie

S-a presupus că poate era vorba de circa 10.000 de oameni, dar și ei ar fi trebuit să lase urme arheologică oarecare pe parcursul peregrinărilor lor care ar fi durat 40 de ani.

Oricum în calea lor stătea un obstacol ce părea de netrecut și acela era Marea Roșie. Le rămânea o singură alternativă: ori de a ocoli marea, ori de a se întoarce în Egipt (după narativul din Coran, cartea sacră a islamului, redactată cu mult mai târziu, ei s-au întors definitiv în Egipt). Chiar și faraonul se răzgândise între timp în privința evreilor. A trimis trupe, inclusiv care trase de cai pentru a-i readuce pe evrei înapoi în robie.

Mulțimea de evrei era furioasă pe Moise, spunând că era de preferat să trăiască în condițiile din Egipt, decât să moară în deșert. Evreii erau îngroziți de armata egipteană ce se îndrepta spre ei. Mulți credeau că ar trebui mai degrabă să se predea. Dar o furtună de nisip i-a înconjurat pe egipteni.

Acesta a fost momentul decisiv. Evreii se simțeau între ciocan și nicovală: ori se predau de bună voie egiptenilor și se întorceau la robie și muncile silnice sub soarele strălucitor al Egiptului, ori se duceau spre mare, riscând să se înece. Ocolitul apei nu mai era posibil, le-ar fi luat prea mult timp.

Atunci s-a produs un alt miracol, conform Bibliei. Moise a ridicat toiagul spre mare. S-a pornit un vânt năprasnic și foarte puternic, iar Marea Roșie s-a despărțit în două ziduri de apă – un lucru ce nimeni nu mai văzuse. Apoi, mulțimea de evrei împreună cu animalele și cu toate căruțele cu merinde și cu comorile din Egipt, alergau cu egiptenii și carele lor de luptă pe urmele lor. Moise a ridicat încă o dată toiagul iar zidurile de apă s-au prăbușit peste egipteni, înecându-i.

Diverși cărturari și-au dat părerea care ar fi explicația rațională a unui eveniment de acest gen – majoritatea ipotezelor vorbind despre posibilitatea unei erupții vulcanice în regiune și a unui tsunami. Un vulcan care a erupt prin sec. XII-XI î.Hr. a fost probabil Tera, vulcanul din Creta care a erupt și a distrus civilizația cretană. În Biblie sunt descriși niște stâlpi de fum și de foc. Era de ajuns ca un vulcan din apropierea Mării Roșii să fi erupt, pentru ca lava să fi format un istm de cenușă doar pentru 1-2 ore.

Unii consideră ca marea descrisă de Biblie ar fi fost, în realitate, un lac mlăștinos, astăzi secat. Roțile carelor egiptene s-ar fi împotmolit în el, iar evreii, profitând de ocazie, i-ar fi atacat pe egipteni, care s-ar fi înecat.

40 de ani în deşert şi Cele Zece Porunci

După ce au părăsit teritoriul egiptean, evreii erau în drum spre Sinai. Cu hrana terminată și fără apă, Moise avea de condus o mulțime de evrei simandicoasă, mulți furioși nerecunoscători față de ajutorul Domnului. Mulţi preferau să se întoarcă în Egipt, să muncească, să construiască, să cultive cereale, să mănânce pâine și usturoi.

Moise a cerut Domnului să-i trimită hrana zilnică. În acel timp, apar stoluri de păsări migratoare seara, evreii ospătându-se cu carne friptă. Dimineața primeau aşa-numita mană cerească, o hrană primită din cer, sub forma unui praf format din bobiţe albe, cu gust de miere. Astăzi, în Orientul Apropiat se găsesc diverse castane, crescute în ramuri, și acestea presate, devin un fel de lichid, cu gust de miere. Le mai lipsea apa, iar mulțimea era gata să-l omoare pe Moise cu pietre. Atunci s-a petrecut un alt lucru miraculos: Moise a scos apă din stâncă.

Evreii au ajuns la poalele Muntelui Sinai, unde văd muntele înconjurat de nori negri și fulgere. Moise a lăsat conducerea poporului fratelui său, Aaron, și s-a urcă pe munte unde a rămas 40 zile, ținând post. În timpul acela, evreii uitând de Dumnezeul ce i-a salvat din Egipt, l-au forţat pe Aaron să facă o statuie de aur din bijuteriile lor, sub forma unui vițel. Evreii pretindeau că zeii lor egipteni erau furioși pe ei.

• CITEŞTE ŞI:  Tipul ăsta a vrut să aibă muşchi la fel ca Popeye

Moise s-a întors de pe munte cu Tablele Celor Zece Porunci. Acesta, mâniat că poporul nu mai recunoștea autoritatea Domnului și închinându-se la el, a spart tablele din cauza mâniei și apoi a aruncat idolul. Apoi a pus o armată de evrei să-i ucidă pe cei care s-au închinat.

Refăcând tablele, Moise i-a pus pe evrei să respecte Cele 10 Porunci: să-și recunoască Dumnezeul, să nu se închine la idoli, să nu insulte numele Domnului și să respecte sâmbetele – ziua când au ieșit din Egipt ca zile de odihnă, urmând apoi alte șase porunci în care să-și respecte aproapele, să nu ucidă, să nu fure, să nu mintă, să nu se desfrâneze sau să nu devină invidioși pe bunurile altora.

Încălcarea legilor urma pedeapsa cu moartea (prin aruncarea cu pietre). Diversele păcate și neîncrederea i-au făcut pe evrei să fie pedepsiți și să pribegească 40 de ani în deșert. În acest timp s-a făcut Chivotul Legământului – o comoară religioasă de neprețuit. Toți acești 40 de ani nu arată nicio dovadă ascunsă în deșert dacă ar fi existat Exodul – nicio rămășită de animal, om, lucru material, o bucată din corturile lor, aşadar nicio urmă arheologică.

Cine a fost Moise cu adevărat

Deși existența lui Moise și evenimentele descrise în Biblie sunt subiecte de dezbatere în rândul istoricilor, nu există dovezi istorice directe care să confirme cronologia biblică a Exodului.[sursa]

Nicio referire la Moise nu apare în sursele egiptene înainte de secolul al IV-lea î.Hr., la mult timp după ce se crede că acesta ar fi trăit. Totuşi, „Moise” este un nume egiptean, ceea ce sugerează că este posibil să fi fost o persoană reală care a trăit în Egipt. De asemenea, există unele dovezi arheologice ale unei revolte a sclavilor în timpul domniei faraonului Ramses al II-lea, care ar putea corespunde revoltei descrise în Biblie.

Cu toate acestea, nicio sursă egipteană contemporană nu îl menționează pe Moise sau evenimentele din Exod sau Deuteronom și nici nu au fost descoperite dovezi arheologice în Egipt sau în pustiul Sinai care să susțină povestea în care el este personajul central.

Povestea găsirii lui Moise într-un coş plutitor pe apă urmează un motiv familiar în relatările mitologice din Orientul Apropiat Antic, cel al conducătorului care se ridică de la origini umile. De exemplu, în relatarea originii lui Sargon din Akkad, petrecută cu circa 1.000 de ani înaintea lui Moise:

„Mama mea, marea preoteasă, a conceput; în secret m-a născut,
M-a așezat într-un coș de stufăriș, cu bitum mi-a sigilat capacul,
M-a aruncat în râul care se ridica deasupra mea.”

Totuși, Moise rămâne o figură centrală în istoria religioasă, fiind considerat un profet major și în alte religii monoteiste, precum creștinismul și islamul. În cele din urmă, adevărata semnificație a lui Moise stă în mesajul său de credință, curaj și îndrumare divină. Fie că este considerat o figură istorică, un personaj mitic sau o combinație a celor două, moștenirea sa continuă să inspire și să ghideze oamenii şi în zilele noastre.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou: