Înaltă de 139 de metri, Marea Piramidă a fost cea mai mare structură creată de om din lume timp de 3.871 de ani. Cu peste 4.500 de ani în urmă, au reușit cumva să transporte blocuri imense de piatră din cariere și să le transporte prin deșert, dar cum au construit egiptenii marile piramide?

Chiar la nord de actualul Luxor, un indiciu important a fost descoperit în ceea ce priveşte unul dintre cele mai mari mistere ale lumii antice. Pentru prima dată, arheologii au descoperit dovezi ale existenței unei rampe înclinate cu două seturi de trepte și numeroase găuri de stâlp pe fiecare parte, rampă care a fost în mod clar folosită pentru a ajuta la ridicarea blocurilor dintr-o carieră cu ajutorul unei sănii.

Cu ajutorul forței de muncă și al frânghiilor, stâlpii de lemn au fost folosiți pentru a face pârghie pentru a ridica sania în sus.[sursa]

cum au construit egiptenii marile piramide
Arheologii au o explicaţie pentru cum au construit egiptenii marile piramide

Cum au construit egiptenii marile piramide

Conform unui anunț făcut de Ministerul Antichităților din Egipt, este o dovadă simplă, dar clară, a unui „sistem unic” de deplasare și tragere a blocurilor.

Rampele par a fi un răspuns evident la întrebare, iar arheologii au teoretizat de mult timp că s-a apelat foarte mult la acest sistem în timpul construcției piramidelor, însă aceasta este prima dată când cercetătorii au descoperit de fapt dovezi fizice ale utilizării lor.

O caracteristică la fel de interesantă a descoperirii include cel puțin 100 de gravuri de-a lungul pantelor, care descriu organizarea muncitorilor și campaniile de construcție din acea perioadă.

• CITEŞTE ŞI:  Versurile cântecelor au devenit mai simple, mai furioase și mai obsedate de sine decât în trecut, potrivit unui studiu

Treptele și pantele au fost descoperite în apropiere de Hatnub, unde odinioară locuiau muncitori sezonieri și o vastă carieră egipteană de alabastru.

cum au construit egiptenii marile piramide
Panta. Observați treptele de o parte și de alta, care erau folosite pentru a ajuta la urcarea saniei pe deal

O mare parte dintre piramide au fost realizate din calcar, în timp ce multe dintre sculpturi, podele și pereți au fost lucrate din alabastru. Se crede că datează din timpul domniei regelui Khufu din Dinastia a IV-a, ceea ce se leagă foarte bine de momentul construirii Marii Piramide din Giza.

„Întrucât acest sistem datează cel puțin din timpul domniei lui Khufu, înseamnă că, în timpul lui Khufu, egiptenii antici știau cum să mute blocuri uriașe de piatră folosind pante foarte abrupte. Prin urmare, ar fi putut să îl folosească pentru construcția [piramidei] sale”, a declarat Yannis Gourdon, co-director al misiunii comune de la Hatnub.

După cum au arătat studiile anterioare, este probabil ca vechii egipteni să fi folosit sănii mari și frânghii pentru a trage blocurile de construcție și statuile de 2,5 tone ale piramidei prin deșert. Apoi, este probabil ca ei să fi turnat o cantitate mică de apă pe nisip pentru a reduce semnificativ frecarea de alunecare, un mic truc ingenios care le-a permis egiptenilor să reducă la jumătate numărul de muncitori necesari.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

Publicitate