Testamentul regelui Ferdinand I al României a reprezentat un moment marcant în istoria scurtă a regalităţii din ţara noastră.

Renunțarea la tron a Principelui Carol, în decembrie 1925, a survenit în contextul bolii incurabile a tatălui său, Regele Ferdinand Întregitorul. Monarhul, în vârstă de doar 62 de ani, s-a stins din viață la Sinaia în iulie 1927.

Printr-un codicil adăugat testamentului său din 1925, Regele Ferdinand a decis dezmoștenirea fiului său rătăcitor. Această decizie a venit ca urmare a anunțului făcut de Carol de a renunța la succesiunea la tronul României, la drepturile, titlurile și prerogativele de care s-ar fi bucurat în calitate de prim născut al marelui rege.

Testamentul regelui Ferdinand
Testamentul regelui Ferdinand I a fost publicat şi în ziarul „Adevěrul“ din 23 iulie 1927

Testamentul regelui Ferdinand I al României

“A voit Domnul să încerce ţara, pe mine şi pe Regină cu o mare durere, prin renunţarea la tron a Principelui Carol. Până la sfârşitul vieţii nu se va şterge din inima mea jalea care m-a cuprins când m-am văzut silit să iau act de această hotărâre a primului meu născut, constatând că din nenorocire această măsură o impuneau de interesele Statului şi ale Coroanei, care în orice împrejurare am înţeles să mă stăpânească.

Schimbarea astfel făcută în moştenirea tronului şi în familia regală, prin noua situaţie a fiului meu, Carol, mă obligă să aduc următoarele modificări şi adaosuri la testamentul meu mai sus-scris.

Anulez dispoziţia cuprinsă în acest testament prin care lăsam fiului meu Carol toată cotitatea disponibilă şi hotărârea de a cuprinde în partea sa de moştenire întreaga moşie Sinaia – Predeal împreună cu castelul Peleş şi celelalte castele, clădiri şi stabilimente, cu sarcinile prevăzute în acest testament pentru Castelul Pelişor, precum anulez şi legatul caselor şi clădirilor din Bucureşti absolut necesare.

Hotărăsc ca toată această cotitate disponibilă, atât imobilele de pe Valea Prahovei, cu sarcinile prevăzute, ca şi cele din Bucureşti, care sunt absolut necesare viitorului rege, să revină urmaşului meu pe tronul României din familia mea, iar în timpul minorităţii sale să se bucure de folosinţa şi de veniturile lor iubita mea soţie, Regina Maria.

Voiesc ca partea rezervatară ce se cuvine fiului meu Carol, s-o primească în bani şi în efecte.

Luând aceste noi dispoziţii potrivit dorinţei ce întotdeauna am avut de a spori mijloacele noului Rege al României, rog Cerul ca să ajute pe iubitul meu fiu Carol în noua viaţă ce singur şi împotriva voinţei noastre şi-a ales-o şi să facă urmările acestei alegeri cât mai uşoare pentru el şi pentru ţară.

Făcut la Bucureşti în unsprezece ianuarie una mie nouă sute douăzeci şi şase, scris şi iscălit cu propria mea mână.”

FERDINAND

Publicitate

Cine a moştenit tronul României

Sub titlul „Un document mişcător“, jurnaliştii de la ziarul Adevěrul au relatat într-un articol emoţionant contextul deschiderii testamentului celui care a fost supranumit „Întregitorul“:

„Pe când trupul lipsit de viaţă al regelui Ferdinand zăcea încă pe catafalcul din Sinaia, sufletul lui găsea prilejul să mai vorbească o dată ţării prin documentul emoţionant care e testamentul său. Limbajul pe care răposatul rege îl ţine în acest document conceput într-o frumoasă formă literară, e plin de nobleţe şi pătruns de o rară elevaţie morală. Răsunând dincolo de moarte, mărturisirile, sfaturile şi îndemnurile celui dispărut apar cu atât mai pure şi deci cu atât mai impresionante. O lecţie de bună cuviinţă, patriotism şi înţelepciune este acest document. Un arc peste timp despre ceea ce a însemnat dragostea de ţară şi devotamentul pentru propăşirea României.”[sursa]

• CITEŞTE ŞI:  Frank Richards, omul de fier, care putea opri o ghiulea cu abdomenul

În decembrie 1927, cei şapte moştenitori ai Regelui Ferdinand au semnat Actul de împărţeală, ataşat testamentului din anul 1925.

Carol al II-lea apare ca „Dl. Carol Caraiman, reprezentat prin procuratorul său general şi special, Dl. General Adjutant N. Condeescu, în baza procurei autentificată de Legaţiunea României la Paris la No. 233/1927“, iar acesta a validat actul, „dorind a respecta şi executa întocmai dispoziţiunile coprinse în Testamentul Regelui Ferdinand din 2 Iunie 1925, astfel cum au fost modificate şi completate prin Codicilul din 11 Ianuarie 1926, şi într-un sentiment de iubire şi devotament pentru MS Regele Mihai“.

Coroana avea să-i revină nepotului său, Mihai, în vârstă de numai 5 ani, iar conducerea efectivă a ţării revenea unei regenţe formate din principele Nicolae, unchiul său, patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou: