Existau mai multe metode de conservare a alimentelor în vremurile străvechi. Cerința de bază era, ca şi în zilele noastre, de a împiedica dezvoltarea bacteriilor și a ciupercilor. Acest lucru putea fi realizat prin diferite măsuri, chiar dacă nu existau frigidere sau alte metode moderne de păstrare a alimentelor. Aşadar, cum erau conservate alimentele în trecut, înainte de existenţa curentului electric şi chiar a conservelor?
Omul care a inventat conservele este considerat a fi bucătarul Nicolas Appert care, la începutul secolului al XIX-lea, a dezvoltat tehnica de conservare ermetică a alimentelor. Însă această descoperire s-a făcut relativ recent.
Iată mai jos, câteva metode care ne arată cum erau conservate alimentele în trecut, înainte de inventarea mijloacelor moderne de păstrare a hranei.
Cum erau conservate alimentele în trecut
Uscarea. Fără umiditate, atât bacteriile, cât și ciupercile nu se pot dezvolta. În perioada medievală, existau aproximativ 100 de zile de post pe an, astfel că oamenii aveau voie să mănânce doar pește. Prin urmare, cantități uriașe de pește erau capturate în Norvegia, uscate și expediate în Europa Centrală. De asemenea, șunca, carnea și cârnații, toate aceste alimente erau uscate. Gândiți-vă la faimoasa șuncă din Parma.
Sărarea. Sarea creează condiții în care germenii nu se pot dezvolta. În special carnea era sărată, dar și peștele, cum ar fi hamsiile. Aşadar, se conservă prin sărare, carnea de la toate speciile, organele, slănina, pielea, seul, icrele etc.
Afumarea. Aceasta este o altă tehnică de conservare, folosită şi în zilele noastre pentru pește, carne și cârnați. Adesea, aceste tehnici erau combinate: uscare, sărare, afumare.
Marinarea în oțet. După cum ştim, acidul ucide germenii. Astfel, marinarea în oţet reprezintă o metodă de conservare des întâlnită şi în zilele noastre. Chiar şi carnea era conservată în oţet (gândiți-vă la Sauerbraten, o mâncare medievală), peștele (încă ne place peștele marinat) și legumele (cum ar fi murăturile).
Zahăr. Zahărul este, de asemenea, un agent de conservare. În special fructele erau gătite cu zahăr. Noi numim produsul rezultat „gem”.
Fermentarea. Învingeți germenii cu propriile lor arme. Peștele este fermentat (de exemplu, heringul matjes), de asemenea varza (varza murată).
Alcoolul. Dincolo de scopul său principal, ca licoare a lui Bachus, alcoolul era folosit și pentru a conserva fructele pentru iarnă.
Și, în cele din urmă, gheață. Iarna, blocurile de gheață erau tăiate și aduse în pivnițe de gheață care rămâneau răcoroase toată vara. Unele civilizaţii chiar au dezvoltat tehnici arhitecturale pentru a menţine gheaţa. În Persia antică, de exemplu, exista un sistem denumit yakhchāl, prevăzut cu un sistem de ventilație naturală care contribuia la menținerea unei temperaturi scăzute în interiorul structurii.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: