În loc de oțel și șuruburi, această turbină eoliană este făcută din lemn și lipici. Cea mai mare turbină eoliană din lemn măsoară peste 150 de metri înălţime şi a fost pusă în funcţiune în oraşul Skara, din Suedia.

Păstrând stilul de mobilier specific tradiției suedeze promovată de Ikea, cea mai mare turbină eoliană din lemn din lume a început să se învârtă în apropiere de orașul Skara, nu departe de orașul Göteborg, Suedia.

Cu o înălțime totală de 150 de metri, incluzând palele, turbina are un turn înalt de 105 metri, construit din lemn, potrivit companiei care a realizat această ispravă, Modvion.[sursa]

turbină eoliană din lemn
Cea mai mare turbină eoliană din lemn, Wind of Change

Cea mai mare turbină eoliană din lemn produce 2 megawaţi

După cum a relatat BBC News, generatorul de 2 megawați al turnului a început să se învârtă și a început să furnizeze energie electrică către rețeaua locală de electricitate, asigurând curent pentru aproximativ 400 de case.

Energia eoliană este una dintre cele mai ieftine surse de energie disponibile în prezent și una dintre cele mai sustenabile opțiuni. Cu toate acestea, şi aceasta are un preț. Majoritatea turbinelor eoliene sunt construite din oțel, un metal robust cu o amprentă de carbon mare. Turbinele mai puternice necesită turnuri mai mari, ceea ce crește cererea pentru acest metal împovărător.

În încercarea de a depăși această problemă, compania Modvion a dezvoltat așa-numitul „Wind Of Change” (Vântul Schimbării), prima serie comercială de turbine eoliene din lemn.

Structura poate fi construită la fața locului în șapte secțiuni, cu un total de 28 de module. Această abordare modulară face ca turnul să fie mai ușor de transportat pe drumuri și pe mare, spre deosebire de turnurile din oțel convenționale, care pot fi grele și incomode de mutat.

• CITEŞTE ŞI:  Care este cea mai mare stea din Univers. De câte ori este mai mare decât Soarele şi ce dimensiune uriaşă are UY Scuti

Pereții turnului turbinei sunt realizați din 144 de straturi de cherestea de furnir laminat cu grosimea de 3 milimetri, care au fost lipite și comprimate împreună. Lemnul provine de la aproximativ 200 de molizi, aceeași specie folosită pentru pomii de Crăciun, toți fiind crescuți în mod durabil.

„Este rețeta noastră secretă. Lemnul și lipiciul sunt combinația perfectă, știm asta de sute de ani. Și pentru că folosirea lemnului este mai ușoară [decât oțelul], poți construi turbine mai înalte cu mai puțin material.”, a declarat pentru BBC David Olivegren, co-fondator al Modvion, fost arhitect și constructor de bărci.

Unic în peisajul rural suedez, singurul și relativ micul turn eolian din lemn nu va avea o influență semnificativă asupra crizei climatice globale.

Cu toate acestea, Modvion crede că această dovadă de concept are un potențial foarte mare și visează să își facă planuri și mai îndrăznețe în viitor. Până în anul 2027, compania dorește să creeze 100 de turnuri din lemn în fiecare an, poate la o scară mult mai mare decât cea actuală.

Publicitate

„Înălțimea potențială a unui turn din lemn este de 1.500 de metri. 150 pare a fi un bun punct de plecare.”, precizează Modvion pe site-ul său.

Tot în acest an a fost pusă în funcţiune şi cea mai mare turbină eoliană din lume. Aceasta are capacitatea de a alimenta 20.000 de locuinţe pe o durată de viaţă de 25 de ani, dar a stârnit multe controverse tocmai din cauza materialelor utilizate pentru construcţia sa.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele