Atunci când auzim poveşti despre infidelităţi între cumnaţi, ne gândim că doar oamenii de rând pot face aşa ceva. Totuşi, regele Valdemar al Suediei, care a avut o aventură cu a sa cumnată, tinde să contrazică acest fapt.

Un lucru e cert. Pofta inimii nu ţine cont de rang sau de statutul social.

Prinţesa Jutta a fost fiica Regelui Eric al IV-lea al Danemarcei.

La doar petru ani, când tatăl său a murit, Jutta a fost dată la o mănăstire, unde urma să-şi petreacă tot restul vieţii ca măicuţă. Totuşi, viaţa la mănăstire nu i-a plăcut şi avea o dorinţă uriaşă de a părăsi viaţa monahală şi a fugi în Suedia.

Sora sa, Sophia, era căsătorită cu regele Valdemar al Suediei. Aceştia au avut împreună şase copii.

aventură cu cumnata

Valdemar al Suediei, regele care a avut o aventură cu cumnata sa

În cele din urmă, dorinţa Juttei s-a împlinit şi a părăsit mănăstirea, mergând să locuiască în Suedia, unde sora sa, regina Sophia a primit-o cu braţele deschise.[Wiki]

La scurt timp, Jutta şi regele Valdemar, care era cumnatul său, s-au îndrăgostit. Fiind foarte frumoasă, Jutta i-a sucit minţile regelui, între aceştia având loc o aventură în urma căreia a rezultat un copil, pe nume Erik.

Evident, zvonurile că regele şi-a înşelat soţia cu sora acesteia s-au răspândit extrem de rapid.

Amenda Papală

Regele Valdemar al Suediei a fost nevoit să meargă în pelerinaj la Roma, pentru a cere iertare Papei pentru fapta sa. Iertarea a venit, însă nu a fost deloc ieftină. Regele a fost nevoit să plătească o taxă pentru a-i fi iertată infidelitatea.

• CITEÅžTE ÅžI:  ÃŽn Iran este legalizat incestul. BărbaÅ£ii se pot căsători cu fiicele adoptive

Aşadar, tactica de PR nu i-a ieşit Regelui Valdemar. Mai mult decât atât, popularitatea în regat i-a scăzut şi mai mult când oamenii au aflat că Valdemar a cheltuit banii regatului pentru a fi iertat de Papă.

În cele din urmă, Valdemar a fost înlăturat de la tron de către fraţii săi, Magnus şi Eric Birgersson. Aceştia din urmă au fost susţinuţi de regele Eric al V-lea al Danemarcei, care le-a furnizat celor doi soldați danezi, dorind să cureţe numele familiei sale.

Publicitate

Frumoasa Jutta a fost trimisă înapoi la mănăstire, unde a trăit până la sfârşitul vieţii.

Åži cum o problemă nu vine niciodată singură, Sophia l-a părăsit în cele din urmă pe Valdemar, în anul 1277. Aceasta a afirmat: „Nu-mi voi reveni vreodată din starea asta de tristeÅ£e profundă. Blestemată să fie ziua în care sora mea a văzut Regatul Suediei.”

În anul următor, Valdemar al Suediei a fost închis la ordinul lui Magnus, devenit rege, în Castelul Nyköping. Dar, în cele din urmă, soarta nu i-a fost potrivnică lui Valdemar, căci a trăit împreună cu amantele sale în confortabila închisoare.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele