Misterul pietrelor mişcătoare din Valea Morţii a fost elucidat. Ce se întâmplă de fapt cu „pietrele care merg”

De ani de zile, atât oamenii de știință, cât şi cei fascinaţi de mistere şi paranormal, au fost nedumeriți de misterul pietrelor mişcătoare din Valea Morții.

Situate într-o zonă izolată din Parcul Național Valea Morții din California, pietrele grele par să se deplaseze pe fundul uscat al lacului cunoscut sub numele de Racetrack Playa, lăsând în urma lor o urmă în noroiul crăpat.

Geologii studiază pietrele mișcătoare încă din anul 1948, dar împotriva anilor de cercetare, nimeni nu a putut spune exact până acum de ce acești bolovani se mișcă pe fundul lacului secat.

De-a lungul timpului, s-au oferit tot felul de explicaţii pentru a rezolva misterul pietrelor mişcătoare din Valea Morţii, de la fenomene paranormale la extratereştri. Forţe magnetice ciudate, energie psihică sau chiar şi vortex-uri din alte dimensiuni au fost aduse în discuţie pentru a explica fenomenul ciudat.

Aceste explicaţii complică rezolvarea misterului, pentru că ar trebui mai întâi demonstrată existenţa energiilor invocate, a vortex-urilor din alte dimensiuni şi alte asemenea lucruri. Dar nimeni nu a văzut cu adevărat rocile mișcându-se, ceea ce nu face decât să sporească misterul.

Misterul pietrelor mişcătoare a fost elucidat

„Este foarte liniștit acolo, este foarte deschis – și tinzi să ai plaja doar pentru tine. Și cu cât stai mai mult timp acolo, capătă acest incredibil sentiment de mister.”, a declarat Alan van Valkenburg, pădurarul parcului.^[sursa]

Oamenii de știință au încercat să rezolve misterul pietrelor mişcătoare timp de decenii. Unii cercetători au crezut că diavolii de praf ar putea mișca pietrele, unele dintre ele cântărind până la 300 kilograme.

Alți cercetători au crezut că vânturile puternice care biciuiesc frecvent albia vastă a lacului ar putea face ca pietrele să alunece pe sol. Acestea și alte teorii au fost în cele din urmă infirmate, lăsându-i pe oamenii de știință fără o explicație.

În unele cazuri, traseele rocilor au fost măsurate ca având o lungime de 250 de metri. Unele dintre dâre formau o curbă grațioasă, în timp ce alte dâre creau o linie dreaptă, apoi o deplasare bruscă spre stânga sau spre dreapta, ceea ce i-a nedumerit și mai mult pe cercetători.^[sursa]

Din spațiul cosmic până în Valea Morții

În anul 2006, Ralph Lorenz, un om de știință de la NASA care investiga condițiile meteorologice de pe alte planete, s-a interesat de Valea Morţii. Lorenz a fost deosebit de dornic să compare condițiile meteorologice din Valea Morţii cu cele de lângă Ontario Lacus, un vast lac de hidrocarburi de pe Titan, o lună a lui Saturn.

Dar, în timp ce cerceta Valea Morții, omul de ştiinţă a devenit intrigat de enigmaticele pietre mişcătoare de la Racetrack Playa.

Lorenz a dezvoltat un model de masă de bucătărie, folosind un recipient obișnuit, pentru a arăta cum ar putea aluneca pietrele pe suprafața fundului lacului.

„Am luat o piatră mică și am pus-o într-o bucată de Tupperware (un vas din plastic), pe care am umplut-o cu apă, astfel încât să fie un centimetru de apă cu o bucată de piatră ieșind în afară.”, a declarat Lorenz.

După ce a pus recipientul în congelator, Lorenz s-a ales cu o mică placă de gheață cu o piatră înfiptă în ea. Plasând piatra legată de gheață într-o tavă mare de apă cu nisip pe fund, tot ce a trebuit să facă a fost să sufle ușor asupra pietrei pentru a o face să se miște pe apă.

Și, pe măsură ce piatra înglobată în gheață se mișca, aceasta răzuia o urmă în nisipul de pe fundul tăvii. Lorenz a conceput experimentul său ingenios cercetând modul în care flotabilitatea gheții poate face ca rocile mari, atunci când sunt învelite în gheață, să se miște plutind de-a lungul plajelor cu maree din Marea Arctică.

Teoria se confirmă

Alţi trei cercetători au verificat ce se întâmplă în Valea Morţii. Brian Dunnig s-a dus la faţa locului împreună cu Dan Bocek şi John Countryman, pentru a observa mişcarea pietrelor. Era la începutul primăverii, iar munţii din împrejurimi erau încă acoperiţi de zăpadă. Înarmati cu camere de filmat, cei trei şi-au instalat echipamentul şi au început studierea fenomenului.

Temperatura era apropiată de îngheţ, iar soarele abia răsărise. Vântul era aspru şi foarte rece şi bucăţile de gheaţă începeau să se topească. Vântul puternic făcea ca întregul lac să se mişte odată cu el. Noaptea, temperatura scădea sub 0 grade făcând ca apa să îngheţe din nou. A doua zi, bucăţile de gheaţă antrenau cu ele tot ce se găsea pe suprafaţa solului. Astfel, până şi pietrele grele de zeci şi chiar sute de kilograme se mişcau, lăsând în urma lor dâre în solul umed, care apoi se uscau, devenind o veritabilă urmă misterioasă.

Oamenii preferă misterele în locul științei

Echipa de cercetare a lui Lorenz a calculat că, în anumite condiții de iarnă din Valea Morții, s-ar putea forma suficientă apă și gheață pentru a face să plutească rocile pe fundul noroios al lacului Racetrack Playa în urma unei brize ușoare, lăsând o urmă în noroi în timp ce rocile se mișcă.

Cu toate acestea, unii vizitatori din Valea Morţii par să prefere explicații mai oculte pentru pietrele mişcătoare.

„Oamenii întreabă mereu: «Ce crezi că le face să se miște?». Dar dacă încerci să le explici, nu vor întotdeauna să audă răspunsurile.”, a mai spus Alan van Valkenburg. „Oamenilor le place misterul – le place o întrebare fără răspuns”.