Ivan cel Groaznic, primul Ţar al Rusiei şi originea renumelui său

Ivan al IV-lea al Rusiei, cunoscut mai bine ca Ivan cel Groaznic, s-a născut în anul 1530, fiind primul cneaz moscovit care a purtat titlul de ţar. Considerat de către Stalin drept conducătorul perfect, Ivan a rămas în posteritate o figură controversată, fiind numit atât „cel Groaznic”, de către cei care au suferit în urma deciziilor sale, precum şi „cel Mare”, de către cei care l-au apreciat ca lider.

Marele Cneaz al Moscovei Vasili al III-lea, era căsătorit cu Solomonia Saburova. Aceasta din urmă se trăgea din linia vechilor hani tătari. Deşi cei doi îşi doreau un fiu, soarta nu le-a oferit un urmaş. Fiind conştient că putea pierde tronul în favoarea fraţilor săi, cneazul a luat o decizie îndelung contestată, alungându-şi soţia, pe care a închis-o pe viaţă într-o mănăstire.

Ca şi în ziua de azi, şi atunci legile erau făcute mai degrabă pentru cei săraci şi neputincioşi. Astfel, cu toate că divorţul era ilegal în Rusia, cneazul Vasili al III-lea nu a ţinut cont de acest lucru.

Deşi se spune că Solomonia Saburova era de o frumuseţe răvăşitoare, având un caracter blând şi o morală impecabilă, a trecut prin clipe cumplite din cauza dorinţei soţului său de a avea un fiu. Astfel, cneaghina a fost bătută, tunsă şi umilită, fiind silită să se retragă la mănăstirea din Suzdal. Acolo a purtat numele de maica Sofia, nume cu care a şi fost canonizată mai târziu.

De asemenea, boierii care i-au luat partea Solomoniei au fost exilaţi.

Cneazul şi-a găsit rapid o nouă soţie, pe lituanianca Elena Glinskaya, o femeie care a stârnit numeroase controverse.

Copilăria lui Ivan cel Groaznic

La patru ani de la căsătorie, cneazul încă nu avea un urmaş. În cele din urmă, însă, minunea s-a produs, iar Elena Glinskaya a dat naştere unui fiu pe care îl va boteza cu numele de Ivan. Legenda spune ca în acel moment un fulger a zguduit Kremlinul, producându-se un puternic incendiu. De asemenea, noul născut ar fi avut deja doi dinţi. Acestea au fost interpretate drept semne divine. Noul prinţ avea să-şi sfâşie duşmanii cu un dinte, iar cu celălalt avea să muşte din propriul popor.

Bucuria tatălui său nu avea să ţină prea mult. La 3 decembrie 1533, cneazul Vasili al III-lea s-a stins din viaţă în urma unei boli fulgerătoare. Între timp, însă, mai făcuse un al doilea copil, pe nume Yuri. Moartea cneazului a reprezentat momentul în care în Rusia a început o luptă pentru putere între familiile boiereşti. Dorinţa de putere a familiilor boiereşti a devenit atât de mare încât au trecut rapid de la supuşi la prădători, iar ţinte au devenit Elena Glinskaya şi scutierul Obolenski Telepnev, ambii protectori ai lui Ivan.

La doar cinci ani după moartea soțului său, Elena Glinskaya a fost victima unui asasinat. A murit otrăvită, probabil în urma unui complot pus la cale de către familiile boiereşti care doreau puterea. Astfel, Ivan şi fratele său au rămas singuri pe lume.

Ulterior, o lungă serie de crime şi lupte nebuneşti, mai ales între familiile boiereşti Shuisky și Belesky au umplut copilăria lui Ivan. Acesta a fost lipsit până şi de grija doicii sale, care a fost alungată şi ea la mănăstire. În aceste condiţii, Ivan, care era totuşi moştenitorul tronului, a fost înfometat şi chiar bătut de către membrii celor două familii însetate de putere.

Neglijenţa totală în care şi-a petrecut copilăria l-a făcut pe Ivan să deprindă un comportament deviant. Umbla singur printre zidurile Kremlinului, exercitând acte de cruzime pe animale, cărora le scotea ochii, le eviscera sau le arunca puii de la înălţime.

Ivan al IV-lea, primul ţar al Rusiei

Răzbunarea pentru abuzul din toţi acești ani a început în anul 1453. Pe atunci Ivan avea deja 13 ani și dobândise o oarecare autoritate în fața adulților. Prima sa victimă a fost Andrei Shuisky, pe care l-a acuzat de trădare și i-a obținut condamnarea la moarte.

La doar 16 ani, Ivan a înţeles că urma să devină un monarh în adevăratul sens al cuvântului. S-a autointitulat ţar, care înseamnă cezar în slavonă, fiind primul conducător al Rusiei care a purtat cu mândrie acest titlu.

Având o inspiraţie salvatoare, Ivan le-a cerut boierilor să-i recunoască dreptul divin de a guverna. Puşi în faţa unei asemenea abordări, nobilii au fost nevoiţi să se recunoască învinşi, asigurându-l de bunele lor intenţii.

Prima parte a domniei ţarului a fost marcată de reforme ample şi măsuri care i-au atras atât admiraţia nobilimii, cât şi a oamenilor simpli. Mai mult, prin gestul său de a-i ierta pe cei care l-au neglijat în copilărie, Ivan a dat o puternică lovitură de imagine. Totodată, a încercat o apropiere a Rusiei de Germania, cerând puterii europene meşteri şi oameni cu carte pentru a moderniza ţara. O altă lovitură politică a reprezentat-o deschiderea portului Arhanghelsk pentru negustorii englezi. Astfel, a intrat în graţiile reginei Elisabeta I, care l-a numit „frate” pe Ivan, dând de veste lumii întregi că în îndepărtata Rusie există un conducător demn de respect.

Ivan a organizat prima armată profesionistă a Rusiei, cea a sterliţilor. Inițial, streliții au fost recrutați din rândul negustorilor liberi și al populației rurale. Ulterior, serviciul militar în această unitate a devenit pe tot parcursul vieții și ereditar.

Având grijă de imaginea sa, Ivan şi-a ales o soţie de viţă nobilă rusească, pe Anastasia Romanovna. Cei doi au avut o familie numeroasă, formată din trei fiice și trei fii, moștenitorul de drept fiind primul născut, Feodor I.

Transformarea în Ivan cel Groaznic

Ivan a fost lovit de o boală misterioasă, care l-a pus la pat. Medicii, vracii şi şamanii care l-au consultat l-au considerat pierdut.

Într-un moment de luciditate, ţarul de numai 23 de ani i-a chemat pe boieri la el, cerândule să jure credinţă soţiei sale ş ţareviciului care avea să-i urmeze la tron după moarte. Aceiaşi boieri care îi juraseră credinţă, dar care l-au neglijat în copilărie i-au refuzat cererea.

Lupta pentru putere începuse din nou între familiile boiereşti Shuisky și Belesky, deşi ţarul încă nu-şi dăduse ultima suflare. Ivan asista neputincios la aceleaşi secvenţe pe care le trăise după moartea tatălui său.

Ca prin minune, ţarul s-a însănătoşit brusc, la fel de misterios precum s-a îmbolnăvit. În tot acest timp, ura pentru boieri a crescut în Ivan tot mai mult în fiecare zi. Cu toate acestea, nu a făcut publică vreo intenţie împotriva lor.

În anul 1560, ţarina Anastasia, pe care Ivan o iubea extrem de mult, a murit subit. Ivan i-a bănuit pe boieri de otrăvirea soţiei sale, în încercarea de a-l schimba de pe tron cu vărul său, Vladimir Andreievici. Acesta a fost momentul în care Ivan al IV-lea avea să devină Ivan cel Groaznic.

Fiind mânat de furie, Ivan era totuşi un om calculat. Într-un gest ale cărui semnificaţii puţini şi le imaginau pe atunci, Ivan a anunţat că va abdica şi că se va retrage alături de copiii săi în satul Alexandrov, situat la 120 de kilometri de Moscova. Practic, era o cerere adresată poporului pentru ceea ce avea să urmeze. Răspunsul oamenilor, care îl apreciau pe ţar nu s-a lăsat aşteptat.

Zeci de mii de oameni de rând, alături de feţe bisericeşti, au mers în pelerinaj în satul Alexandrov, pentru a-l face pe ţar să se răzgândească şi să revină pe tron. Acela a fost prilejul în care Ivan a pus mai multe condiţii bine gândite, dar care l-au făcut un om extrem de puternic. Una dintre acestea era înfiinţarea unei gărzi imperiale menite să-l protejeze pe ţar de eventualele atacuri.

Opricinina şi Zemşcina

Fiind răvăşit de durere după pierderea soţiei, dar şi mânat de furie împotriva boierilor, ţarul a împărțit Rusia în două sectoare. Acestea erau domeniul său privat, sau Opricinina și regatul public, numita Zemșcina.

Ivan cel Groaznic a început să-şi înlăture duşmanii, fiind însetat de răzbunare.

A rezultat o atmosferă tensionată, în care teama plutea în aer. Fiecare dintre boieri se întreba înfricoşat dacă nu cumva ţarul îl bănuieşte de ceva. De teama unui denunţ, relaţiile dintre nobili au dispărut. Fiecare îşi controla limbajul şi încerca să-l mulţumească pe ţar. Dar era prea târziu.

Ivan era dezlănţuit, iar setea de răzbunare era din ce în ce mai greu de stins. A început să ia parte personal la schingiuirea condamnaţilor, petrecând noţile ascultând ţipetele disperate de durere ale acestora. Închisorile erau pline de nobili, însă aceştia dispăreau cu repeziciune.

Torturile clasice nu mai erau mulţumitoare pentru Ivan. Astfel, ţarul a inventat unele mai atroce. Experienţele sadice din copilarie au reieşit la suprafaţă, însă la o scară mult mai mare. De această dată, cei pe care îi considera duşmani au devenit subiectul experienţelor sale morbide.

Astfel, boierii vârstnici erau prăjiţi în tigăi uriaşe sau fierţi în cazane. Cei tineri erau traşi în ţeapă, asemeni metodei lui Vlad Ţepeş, iar în faţa lor, femeile din familiile lor erau violate.

Masacrul de la Novgorod

În anul 1570, Ivan cel Groaznic era convins că boierii din oraşul Novgorod au pus la cale încheierea unei alianţe cu Polonia.

Detestând trădarea, Ivan a trimis o armată pentru a-i pune la punct pe cei din Novgorod.

Opricinicii au ridicat ziduri în jurul oraşului, pentru ca nimeni să nu poată ieşi. A fost un moment îngrozitor, în care până și preoții și călugării au fost supuși unor chinuri teribile, iar bisericile și mănăstirile au fost distruse.

Cei mai influenți bărbați ai oraşului au fost capturați și torturați, iar mulți dintre ei au avut parte de o moarte în chinuri. Nici familiile acestora nu au fost cruțate, ci dimpotrivă, au fost ucise cu aceeași brutalitate. Femeile și copii au fost legați și aruncați în apele râului Volkhov.

Numărul oficial de morți a fost de 1.500 de boieri și aproximativ tot atâţia cetățeni obișnuiți.^[sursa]

Fiind un lider militar foarte priceput, Ivan a purtat numeroase războaie pentru teritoriile din jur. Totuşi, sănătatea sa mintală era în declin, considerând că este trădat de către toţi cei apropiaţi. De asemenea, războaiele succesive au fost devastatoare, atât din punct de vedere economic, dar şi prin pierderile masive de luptători.

Declinul şi moartea lui Ivan cel Groaznic

Marele declin al lui Ivan cel Groaznic a început în anul 1581. În data de 15 noiembrie şi-a văzut nora, pe Elena, soția ţareviciului Ivan, care era însărcinată, purtând o rochie ușoară în loc de trei rochii, așa cum era obiceiul. Cuprins de furie, ţarul a bătut-o atât de tare pe Elena, încât aceasta a pierdut copilul.

Ţareviciul, furios pe tatăl său, a ridicat vocea în fața lui Ivan acuzându-l de uciderea fiului nenăscut. Ţarul, într-un acces de furie, şi-a lovit fiul cu bastonul său cu vârful de fier și l-a rănit mortal în zona capului.

Moartea fiului său a reprezentat sfârşitul pentru Ivan cel Groaznic.

Ţarul nu mai putea dormi nopţile, iar zilele admira pietrele preţioase din tezaurul regal. De asemenea, sănătatea sa era şubrezită de stilul de viaţă dezordonat. Nici poțiunile medicilor și nici rugăciunile preoților nu au putu opri boala.

Bântuit de spiritele celor ucişi, de multe ori era nevoie de garda imperială pentru a-l stăpâni pe ţar. Acesta umbla prin palat, cu braţele întinse, strigându-şi fiul pe nume.

Având un moment de luciditate, a încercat să întocmească o listă cu numele celor ucişi. Voia să trimită lista preoţilor, pentru a-i fi iertate păcatele. După ce a trecut circa 3.000 de nume pe listă, Ivan cel Groaznic a realizat că nu va putea niciodată să şi-i amintească pe toţi şi a renunţat. În schimb, a cerut ca în momentul morţii să fie uns preot şi să fie înmormântat simplu, precum un ascet.

În anul 1584, la numai 53 de ani, îmbătrânit înainte de vreme, lovit de nebunie, dar şi de o boală necunoscută care îi descompunea trupul, Ivan cel Groaznic şi-a dat duhul în timpul unei partide de şah cu boierul Boris Godunov, viitorul ţar al Rusiei. Cu toate că poporul a fost înştiinţat că ţarul a murit în urma unei boli misterioase, ambasadorul Angliei a transmis că ţarul a murit otrăvit.

Reputaţia postumă

În anul 1963, autorităţile sovietice au redeschis mormintele lui Ivan cel Groaznic, al primei sale soţii, Anastasia Romanovna şi ale fiilor lor. Au fost descoperite concentraţii relativ mari de mercur în urma testelor.

Analizele chimice şi structurale ale rămăşiţelor au infirmat zvonurile despre o eventuală otrăvire a ţarului. Cel mai probabil, acesta a făcut un infarct.

La momentul morţii, Ivan cel Groaznic avea 1,78 m şi o greutate de 85-90 kg. Oamenii de ştiinţă au concluzionat că în tinereţe Ivan al IV-lea era un tip atletic, însă în ultimii ani de viaţă a dezvoltat mai multe boli ale oaselor şi abia se mai putea mişca.

Concentraţia mare de mercur descoperită în urma analizelor rămăşiţelor ţarului a fost pusă pe seama unguentelor pe care acesta le folosea pentru a-şi vindeca articulaţiile.

Ivan cel Groaznic a modificat complet structura guvernamentală a Rusiei de la acea vreme. A pus bazele sistemului politic modern al Rusiei, la baza căruia stăteau autocraţia ţaristă şi despotismul. Acest sistem a îmbrăcat diverse forme, care, din păcate, se pot identifica şi în prezent.

Guvernarea lui Ivan cel Groaznic s-a dovedit a fi dezastruoasă din punct de vedere economic, atât în timpul vieţii sale, cât şi după. Deşi a moştenit o ţară într-o situaţie precară, în efortul său de a strânge fonduri pentru a-şi susţine politica expansionistă, Ivan a instituit o serie de măsuri nepopulare, cu taxe apăsătoare.

După moartea lui Ivan, economia aproape ruinată a imperiului, a dus către declinul dinastiei Rurik şi la începutul Timpurilor Tulburi. Acest moment a coincis cu moartea lui Feodor I, fiul lui Ivan. Ulterior, conducerea imperiului a fost preluată de către dinastia Romanov.