Biblia este cea mai cunoscută carte din lume. De asemenea, este cea mai citită şi cea mai vândută carte din istorie.

Indiferent dacă eşti credincios sau ateu, trebuie să recunoşti că Biblia este o operă fascinantă. Cuprinde o mulţime de poveşti, de la facerea lumii şi până la apariţia religiei.

Foarte mulţi văd Biblia ca o sursă de inspiraţie şi îşi ghidează viaţa după învăţaturile acesteia. În acelaşi timp, foarte mulţi sceptici nu sunt impresionaţi de aceste învăţături şi consideră Biblia o fantezie. În orice categorie te-ai afla, aceste curiozităţi din Biblie sigur te vor impresiona.

10 curiozităţi din Biblie, despre care probabil nu ştiai că există

#10. Regele care se transformă în vârcolac

nabucodonosor
Regele Nabucodonosor – pictură de William Blake

Vârcolacii şi strigoii sunt personaje faimoase în mitologia românească. Unii spun că folclorul nostru este o sursă de inspiraţie pentru alte popoare, dar lucrurile nu stau tocmai aşa.

Biblia ne prezintă un personaj foarte cunoscut în istorie – regele Nabucodonosor al II-lea al Babilonului.

Nabucodonosor a domnit între anii 605–562 î.Hr. Acesta a cucerit, a construit şi a distrus, cum făceau toţi regii din acea perioadă.

Totul părea să meargă bine, însă Nabucodonosor a fost cuprins de mândrie şi lăcomie. Printre altele, a construit, în urma unui vis, o statuie uriaşă din aur, care-l reprezenta, punând oamenii să-l venereze.

Ajuns la curtea regelui, profetul Daniel l-a mustrat pe Nabucodonosor pentru lăcomia sa. Acest lucru nu a avut niciun efect, Nabucodonosor refuzând sfaturile lui Daniel.

Din acest motiv, Dumnezeu l-a pedepsit pe regele Nabucodonosor, într-un mod nemaivăzut până atunci, după cum spune şi Cartea lui Daniel:

  • Îndată s-a împlinit cuvântul asupra lui Nabucodonosor, căci a fost alungat dintre oameni şi a mâncat iarba ca animalele şi trupul lui era udat de rouă până când părul i-a crescut ca penele vulturilor şi unghiile ca ghearele păsărilor.” – Daniel 4:33

Deşi Biblia sugerează că Nabucodonosor era vârcolac, medicina modernă l-a diagnosticat pe regele babilonian cu licantropie.

Aceasta este o boală psihică, în timpul căreia subiectul are ideea delirantă de a se crede lup. Să-l fi descris profetul Daniel astfel doar după comportamentul său delirant?

Publicitate

Totuşi, Nabucodonosor şi-a revenit după o perioadă de 7 ani în care se comporta ca un lup, recunoscând măreţia Domnului.

Nabucodonosor a rămas în istorie pentru ridicarea uneia dintre cele 7 minuni ale lumii – grădinile suspendate ale Semiramidei şi pentru dărâmarea Templului Ierusalimului, dar şi pentru că a fost unul dintre primele cazuri de licantropie din istorie.

#9. Unicornii din Biblie

unicorn in biblie

Când oamenii aud că unicornii sunt menţionaţi în Biblie, îşi imaginează acele fiinţe fantastice, asemănătoare cailor, care au puteri magice, aripi şi un mare corn în frunte.

Unicornii sunt menţionaţi în Biblie de 9 ori.

Dar, înainte să iei Biblia şi să cauţi pentru a te convinge, trebuie să ştii că în traducerile moderne ale Bibliei nu mai apare cuvântul „unicorn”. Acesta a fost înlocuit cu „bivol”.

Unicornii apar în versiunea Bibliei din timpul regelui Iacob, de la începutul sec. al XVII-lea.

  • în Numeri 23:22 şi 24:8, se vorbeşte despre puterea unicornilor;
  • în Deuteronom 33:17, Psalmi 22:21 şi Psalmi 92:10, se vorbeşte despre cornul unicornului;
  • în Iov 39:10, se vorbeşte despre unicorni care se deplasează fără să atingă pământul;
  • în Psalmi 29:6 şi Isaia 34:7, unicornii sunt menţionaţi în acelaşi context cu unele bovine.
• CITEŞTE ŞI:  Cum arată şi cât costă cea mai scumpă pereche de pantofi din lume

Există voci care spun că unicornii din Biblia regelui Iacob erau, de fapt, rinoceri.

Alţii spun că se referă la monoceros. Acesta este grecescul pentru inorog, fiinţă mitologică, asemănătoare cailor, care avea un singur corn în frunte.

#8. Lupta lui Dumnezeu cu monştri marini

infrangerea leviatanului
Înfrângerea leviatanului

Ştim despre Dumnezeu că este atotputernic şi atotştiutor. Cei mai mulţi şi-l imaginează ca pe un bătrân înţelept, cu barbă albă, veghind asupra oamenilor.

Dar puţini ştiu că Dumnezeu a avut luptele sale. Una dintre acestea a fost lupta contra unui monstru al mării.

  • Tu ai despărţit marea cu puterea Ta, ai sfărâmat capetele balaurilor din ape  – Psalmi 74:12

Balaurul la care se referă textul biblic este leviatanul, un monstru marin uriaş, tradus uneori ca „dragon”.

#7. Femeile la menstruaţie şi cei cu handicap sunt nedemni

menstruatia in biblie

Deşi se spune că oamenii au fost făcuţi după chipul şi asemănarea Domnului, trupul femeii şi persoanele cu handicap par să nu fie pe gustul Bibliei.

În perioada menstruaţiei, femeile sunt considerate necurate şi nedemne de a fi tratate ca nişte oameni normali.

  • Femeia care va avea o scurgere, şi anume o scurgere de sânge din trupul ei, să rămână şapte zile în necurăţia ei. Oricine se va atinge de ea va fi necurat până seara. Orice pat în care se va culca ea în timpul necurăţiei ei va fi necurat; şi orice lucru pe care va şedea ea va fi necurat.” – Levitic 15:19-28

De asemenea, persoanele cu dizabilităţi nu sunt privite cu ochi buni, lucru care reiese din cuvintele Domnului, adresate lui Moise.

  • „Vorbeşte lui Aaron şi spune-i: «Niciun om din neamul tău şi din urmaşii tăi, care va avea o meteahnă trupească, să nu se apropie ca să aducă mâncarea Dumnezeului lui. Niciun om care va avea o meteahnă trupească nu va putea să se apropie: şi anume niciun om orb, şchiop, cu nasul cârn sau cu un mădular mai lung; niciun om cu piciorul frânt sau cu mâna frântă; niciun om ghebos sau pipernicit, cu albeaţă în ochi, care are râie, pecingine sau boşit. Niciun om din neamul preotului Aaron, care va avea vreo meteahnă trupească, să nu se apropie ca să aducă Domnului jertfele mistuite de foc; are o meteahnă trupească: să nu se apropie ca să aducă mâncarea Dumnezeului lui. Din mâncarea Dumnezeului lui, fie lucruri preasfinte, fie lucruri sfinte, va putea să mănânce. Dar să nu se ducă la perdeaua dinăuntru şi să nu se apropie de altar, căci are o meteahnă trupească; să nu-Mi necinstească locaşurile Mele cele sfinte, căci Eu sunt Domnul care îi sfinţesc.»” – Levitic 21:17-23

#6. Nuditate şi homosexuali

homosexuali in biblie

Credincioşi sau nu, oamenii au impresia că în Biblie sunt relatate doar învăţături decente, care nu conţin absolut nimic din ce am putea considera obscen astăzi.

Lucrurile nu stau tocmai aşa.

Personajele biblice, nu în puţine rânduri, sunt în situaţia de a face chestii pe care le fac adulţii. Cum ar fi sexul şi, după cum vom vedea, foarte multe crime.

De exemplu, Saul a prorocit în faţa lui Samuel complet dezbrăcat, timp de o zi şi o noapte.

  • S-a dezbrăcat de haine şi a prorocit şi el înaintea lui Samuel şi s-a aruncat dezbrăcat la pământ toată ziua aceea şi toată noaptea.” – 1 Samuel 19:24
• CITEŞTE ŞI:  Când ar putea asteroidul Bennu să lovească Pământul. Ce spun calculele astronomilor

Comunitatea LGBT foloseşte mereu versetul în care Ionatan, fiul lui Saul, pare să fie foarte apropiat de David, în încercarea lor de a promova homosexualitatea.

  • Ionatan a făcut legământ cu David, pentru că-l iubea ca pe sufletul lui. A scos mantaua pe care o purta, ca s-o dea lui David, şi i-a dat hainele sale.” – 1 Samuel 18:3-4

Dar, după cum vom vedea, homosexualii nu erau priviţi cu ochi buni în acele vremuri.

#5. Pedepse bizare cu moartea

pedeapsa cu moartea in biblie

În Biblie sunt menţionate 35 de infracţiuni a căror pedeapsă este moartea.

Câteva dintre ele sună destul de bizar pentru epoca noastră. De asemenea, homosexualitatea era pedepsită cu moartea.

  • Dacă un om are un fiu neascultător şi îndărătnic, care n-ascultă nici de glasul tatălui său, nici de glasul mamei lui, şi nu-i ascultă nici chiar după ce l-au pedepsit, tatăl şi mama să-l ia şi să-l ducă la bătrânii cetăţii lui şi la poarta locului în care locuieşte. Să spună bătrânilor cetăţii lui: «Iată, fiul nostru este neascultător şi îndărătnic, n-ascultă de glasul nostru şi este lacom şi beţiv.» Şi toţi oamenii din cetatea lui să-l ucidă cu pietre şi să moară. Astfel să cureţi răul din mijlocul tău, pentru ca tot Israelul s-audă şi să se teamă.” – Deuteronom 21: 18-21
  • Dacă un om se culcă cu o vită, să fie pedepsit cu moartea; şi vita s-o omorâţi.” – Levitic 20:15
  • Dacă un om se culcă cu un om cum se culcă cineva cu o femeie, amândoi au făcut un lucru scârbos; să fie pedepsiţi cu moartea, sângele lor să cadă asupra lor.” – Levitic 20:13

#4. Sclavie şi vânzarea oamenilor

sclavie biblie

În ziua de azi, sclavia este ceva de neconceput. Totuşi, în vremurile biblice, sclavia era un lucru normal.

Biblia nu pare să spună nimic împotriva faptului că unii oameni erau deţinuţi de alţi oameni, pentru care trudeau în fiecare zi.

De fapt, există chiar şi unele recomandări privind tratamentul sclavilor.

  • Dacă vrei să ai robi şi roabe, să-i iei de la neamurile care vă înconjoară; de la ele să cumpăraţi robi şi roabe. Veţi putea să-i cumpăraţi şi dintre copiii străinilor care vor locui la tine şi din familiile lor, pe care le vor naşte în ţara voastră; ei vor fi averea voastră. Îi puteţi lăsa moştenire copiilor voştri după voi, ca pe o moşie; şi puteţi să-i ţineţi astfel robi pe veci. Dar cât despre fraţii voştri, copiii lui Israel, niciunul din voi să nu stăpânească pe fratele său cu asprime.” – Levitic 25:44-46

De asemenea, există şi recomandări pentru sclavi:

  • Sclavilor, ascultaţi de stăpânii voştri pământeşti, cu frică şi cutremur, în curăţie de inimă, ca de Hristos.” – Efeseni 6:5

În acele vremuri se practica vânzarea ca sclavi, chiar a propriilor copii.

  • Dacă un om îşi va vinde fata ca roabă, ea să nu iasă cum ies robii.” – Exodul – 21:7

Acest lucru se întâmpla pe când fetele erau foarte tinere, pe la vârsta de 12 ani. Iar dacă fata nu era pe gustul noului stăpân, o putea ţine în familie, pentru a o da fiului său.

• CITEŞTE ŞI:  Maria Antoaneta: drumul reginei de la Versailles la ghilotină

#3. A doua moarte

a doua moarte in biblie

Dacă ai auzit despre Lazăr, ştii că acesta a fost înviat de Iisus, într-una dintre minunile sale.

Întrucât Lazăr nu a trăit veşnic, putem concluziona că a murit de două ori. Însă Biblia vede a doua moarte ca pe o pedeapsă pentru păcătoşi.

  • Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” – Apocalipsa 21:8

Această a doua moarte este descrisă ca a fi teribilă, practic fiind o pedeapsă a sufletului. Este menţionat un iaz de foc, care este mai rău decât iadul.

  • Şi moartea şi locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii a fost aruncat în iazul de foc.” – Apocalipsa 20:14-15

#2. Donaţii bisericeşti sau moarte

anania si safira
Anania şi Safira, după ce au vândut moşia

Anania şi Safira erau doi soţi care aveau o moşie. La un moment dat, aceştia s-au hotărât să o vândă.

O parte din preţ se dona apostolilor. Aceştia, la rândul lor, împărţeau banii primiţi în rândul comunităţii. Anania, cu ştirea nevestei sale, a vrut să-i tragă în piept pe apostoli, oferindu-le o parte mai mică decât li se cuvenea.

Acest lucru l-a înfuriat pe Petru.

  • Şi a oprit o parte din preţ cu ştirea nevestei lui, apoi a adus partea cealaltă şi a pus-o la picioarele apostolilor. Petru i-a zis: «Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei? […] Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.» Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos şi şi-a dat sufletul.” – Faptele Apostolilor 5:1-11

Trei ore mai târziu a sosit şi Safira, care şi ea a fost mustrată de Petru pentru că a încercat să-i înşele pe apostoli. După care a murit.

#1. Noaptea morţilor vii

zombii in biblie

Zombii sunt printre cele mai celebre tipuri de personaje din filmele horror. Şi pe bună dreptate, se află şi în topul listei de curiozităţi din Biblie.

Cui nu i-ar fi frică de un mort care revine la viaţă, comportându-se într-un mod cel puţin bizar?

Se pare că acestea nu sunt simple poveşti. Conform Bibliei, un astfel de lucru chiar s-a întâmplat.

  • Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat. Ei au ieşit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora.” – Matei 27:52-53

Această întâmplare s-a petrecut atunci când Iisus a fost răstignit. S-a stârnit un cutremur, după care morţii au revenit la viaţă şi s-au arătat oamenilor.

Cu toate acestea, povestea nu este relatată prea des în predicile religioase şi nici în filmele despre viaţa Mântuitorului, tocmai din cauza faptului că este bizară.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

5 COMENTARII

  1. Cred că persoana care a scris link-ul ,a căutat în Biblie doar informatii senzationale, în parte ce a scis e corect, dar sunt și afirmații pe baza interpretării inadcvate a Bibliei. În biblie sunt multe afirmații metaforice, care trebuie înțelese pe baza moralei metaforei și nu doar după sensul literar al expresiilor.

  2. 10 Nebucadenosor nu s-a transformat in lup ci manca iarba ca boii .

    9 In multe traduceri se refera la bivol . Se poate traduce si cu rinocer dar este vb de bivol .

    8 Dumnezeu nu s-a luat la tranta cu un balaur ci doar l-a distrus … atat

    7 Nu era vb de nedemn ci de nepuritate si de oameni fara cusur .

    6 Saul nu a stat in fundul gol … saul s-a dezbracat ca si cum cineva s-a dat jos un capot si abramas in tricou si pantaloni ( aici se vede inca odata exagerarea crasa si nesimtita a autorului )

    5 In acele vremuri erau legi extrem de stricte care pedepseau orice deviatie sexuala sau morala .

    4 Sclavia s-a practicat pana si in Romania anilor 2000 la Berevoiesti ( daca ne dam noi mai tari de minte decat o cultura veche ) .Acolo era vorba despre cultura acelor ani . Peste tot pe pamant era practicata sclavia in acele timpuri .

    3 Da asa moartea a doua va fi defapt judecata

    2 Donatii bisericesti sau moarte ( inca odata se vede viclebia perversa a autorului care induce ceva total perfid . Anania si Safira este relatarea a unei familii care au vandut o mosioara si au vrut sa minta Duhul Sfant ca a dat totul pastrand o parte din bani . Aici e vb ca Dumnezeu nu poate fi mintit atata tot . Nu ca daca nu dai bani bisericii pleznesti pe loc . Ideea a fost ca aia au vrut sa il insele pe Dumnezeu si au fost pedepsiti ( mai cititi si despre fii lui Core de ex ) si aici autorul aduce dezinformare grosolana si vrea sa pangareasca si sa distorsioneze intamplarea reala

    1 Au mai inviat si altii in biblie dar nicidecum nu scrie in biblie ca au fost vazuti oameni putreziti mergand pe strazi sau daca muscau pe careva se transformau in zombi ( autorul iarasi prin dragostea lui pt minciuna , deformarea adevarului si rea intentie doreste sa induca faptul ca au azistat zombii . Fals din nou

    Dragi crestini puneti mana si cititi biblia sa nu mai fiti inselati de mascarici ca acest autor mincinos si rauvoitor .

  3. Pe cand presă era scrisa si nu exista internetul, publicațiile nu difuzau orice rahaturi, pentru ca isi pierdeau credibilitatea. Acum oricine poate scrie orice aberatie, cum este acest articol.

  4. Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.