Top 5 cele mai vechi oraşe din România, care mai există şi în prezent

Unele dintre cele mai vechi oraşe din România preced perioada în care triburile geto-dacice s-au unit sub conducerea lui Burebista şi continuă să existe şi în prezent.

Cetatea grecească Histria a fost cel mai vechi oraș atestat de pe actualul teritoriu al României.

Histria a fost întemeiată de coloniști greci din Milet în jurul anului 657 î.Hr. ca port la Marea Neagră.

Cetatea a fost distrusă în secolul al VII-lea d.Hr. de invaziile avaro-slave.

În prezent, cetatea Histria se află pe teritoriul comunei Istria, din jud. Constanţa. ^[sursa]

Dar în România există oraşe foarte vechi, care au o istorie neîntreruptă de-a lungul a sute şi chiar mii de ani.

Top 5 cele mai vechi oraşe din România

5. Sibiu – anul 1191

Primele așezări din zona Sibiului ar fi fost castrul roman din apropierea cartierului Gusterita și o așezare de origine slavă.

Orașul a fost înființat după mijlocul secolului al XII-lea de coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela.

Prima mențiune a cetății a fost făcută în data de 20 decembrie 1191, sub numele Cibinium. Menţiunea a fost făcută într-un document ecleziastic emis de papa Celestin al III-lea, care a recunoscut la rugămintea regelui Béla al III-lea existența Prepoziturii Sibiului, scoasă de sub jurisdicția Episcopiei Transilvaniei.

Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul 1366, dar există și o mențiune mai veche a numelui Villa Hermanni, din anul 1223.

În anul 1241 Sibiul a fost atacat, cucerit și parțial distrus în marea invazie mongolă.

În secolul al XIV-lea, Sibiul a devenit un mare centru de comerț și timp de secole a fost cea mai importantă cetate germană din Transilvania.

Meșteșugarii din oraș erau organizați în bresle.

În anul 1376 existau în oraş un număr de 19 bresle.

În anul 1366, Sibiul a fost declarat „oraș”.

Aici a fost publicat, în anul 1544, Catehismul Luteran, prima carte tipărită în limba română.

Din anul 1692, odată cu creșterea influenței austriece, Sibiul a devenit capitala Transilvaniei.

Aceasta este o perioadă înfloritoare a orașului, cele mai reprezentative construcții din această perioadă fiind Palatul Brukenthal și Biserica romano-catolică „Sfânta Treime”.

4. Sighişoara – anul 1191

Oraşul Sighişoara, al cărui centru istoric este inclus în patrimoniul mondial UNESCO, este un spaţiu aparte, depozitar al culturii şi istoriei de secole.[

Aşezarea a fost întemeiată de coloniştii germani, invitaţi în Transilvania de regele Geza al II-lea.

Cronicarul Georg Krauss menţionează că în anul 1191 locul pe care s-a dezvoltat Sighişoara era locuit.

Totuşi, prima atestare documentară a oraşului este în anul 1280, sub numele de Castrum Sex.

În anul 1367, Sighişoara este menţionată ca „civitas”, adică oraş.

După ce în anul 1298 este menţionat cu numele german, Schespurch/Schäßburg, în anul 1435 este atestat numele românesc, Sighişoara. Această denumire a pătruns în română pe filieră maghiară, fiind o adaptare a numelui Segesvar.

Istoria oraşului este tumultuoasă.

În anul 1241 a avut loc marea năvălire tătară, când cetatea nu era fortificată. Zidul ridicat ulterior, cu o lungime de 950 de metri, a avut o înălţime iniţială de 4 metri, dar a fost înălţat în secolul XV cu încă 4 metri.

A avut 14 turnuri, care aparţineau câte unei bresle, şi patru bastioane. Astăzi mai există 9 turnuri şi trei bastioane, dintre cel mai cunoscut e Turnul cu Ceas.

Sighişoara este unul dintre oraşele care şi-au păstrat cel mai bine cultura arhitecturală în timp, din întreaga Europă.

3. Cluj-Napoca – anul 1167

Claudius Ptolemeu a făcut prima atestare documentară a unei aşezări pe teritoriul de azi al Clujului, vorbind despre „una dintre cele mai însemnate localităţi din Dacia, cu numele Napuca”.

Prima atestare a Napocii romane provine din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei, din anii 107-108.

Napoca devine aşezare urbană în timpul împăratului Hadrian, în anul 124, sub numele de Municipium Aelium Hadrianum Napoca. A devenit capitala provinciei şi a fost ridicată la rangul de colonia – Colonia Aurelia Napoca.

După retragerea administraţiei romane din Dacia, viaţa urbană înfloritoare încetează. În perioada medievală, Clujul este atestat documentar în anul 1167, sub denumirea de Castrum Clus.

Cetatea Regală Castrum Clus a dobândit o organizare urbană până în secolul al XV-lea.

În anul 1405, oraşul a primit dreptul de oraş liber de la Sigismund de Luxemburg, devenit rege al Ungariei.

Treptat, Clujul a devenit un centru pentru producția și schimbul de mărfuri. Rolul meseriașilor în muncile orașului a crescut, dezvoltându-se mai multe bresle meșteșugărești.

Cetatea Clujului și-a câștigat până în secolul al XV-lea recunoașterea europeană.

2. Alba Iulia – anul 106

Alba Iulia este unul dintre oraşele reprezentative şi în acelaşi timp unul dintre cele mai vechi oraşe din România, locuite şi în prezent.

Izvoarele istorice indică existenţa pe teritoriul oraşului de azi a unor aşezări preistorice din mileniul V î.Hr.

În partea de nord a oraşului a fost descoperită o aşezare neolitică, locuită de triburi de păstori şi agricultori (5000-1900 î.Hr.), iar în alte puncte ale oraşului au fost scoase la iveală obiecte din epoca bronzului.

Primii care au construit aici o aşezare de tip urban au fost dacii, care au pus bazele Apoulonului. După cucerirea romană a Daciei, Apoulonul a fost transformat în castru roman, numit Apulum.

Primul nucleu al oraşului, ale cărui începuturi trebuie puse imediat după anul 106 d. Hr., a fost castrul legiunii a XIII – a Gemina. Pentru că era propus drept un castru permanent, castrul de la Apulum a fost unul dintre cele mai mari din Dacia romană.

Pe locul castrului a fost construită, ulterior, cetatea medievală Bălgrad.

Treptat, Alba Iulia a devenit unul dintre cele mai importante centre urbane din Regatul Ungariei, aici stabilindu-se şi reşedinţa episcopală.

La 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia şi a înfăptuit prima unire politică a celor trei principate româneşti. Trei secole mai târziu, la 1 decembrie 1918, în acelaşi loc a fost semnată Declaraţia de la Alba Iulia, prin care se înfăptuia Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.

În anul 1922, a avut loc aici încoronarea cuplului regal Ferdinand I şi Maria, în faţa Catedralei Încoronării.

La 1 decembrie 1990, la Alba Iulia s-a sărbătorit pentru prima oară Ziua Naţională a României.

1. Constanţa – anul 657 î.Hr.

Oraşul Constanţa, cunoscut în latină ca Tomis Constantiana, împreună cu regiunea din jur, este cel mai vechi oraş de pe teritoriul României.

Prima atestare documentară datează încă din anul 657 î.Hr., când aici s-a înfiinţat o colonie grecească, numită Tomis.

Tomis a fost cucerit de romani în anul 71 î.Hr. şi redenumit în Constantiana, după sora împăratului Constantin cel Mare. Oraşul s-a dezvoltat mult în secolul al XIII-lea, cu ajutorul negustorilor italieni care dominau Marea Neagră.

În timpul dominaţiei otomane, Constanţa a decăzut atât de mult, ajungând până la nivelul unui sat, unde oamenii se ocupau mai mult cu pescuitul şi creşterea animalelor.

În secolul XIX a revenit la măreţia apusă, după ce s-a construit calea ferată şi portul, devenind principalul centru pentru exportul grânelor.

După Războiul de Independenţă, din anul 1877, când Dobrogea a devenit parte a Regatului României, Constanţa, fiind principalul port al statului, a crescut continuu.

În prezent, Constanţa este cel mai mare port din bazinul Mării Negre şi al patrulea din Europa.

În judeţul Constanţa se află alte aşezări vechi, precum Histria, de care vorbeam la începutul articolului, care este cea mai veche aşezare urbană din spaţiul românesc, şi Mangalia, cunoscută în trecut sub numele de Callatis.