Arheologii au descoperit cea mai veche construcţie din lemn de până acum, aceasta fiind o fântână care datează din Neolitic și are aproximativ 7.000 de ani. [CNN]

Fântâna se află în Europa de Est, pe teritoriul Cehiei.

A fost construită din lemn de stejar în jur de 5256 Î.e.n. de către fermieri, susțin cercetătorii care au analizat inelele lemnului, prin metoda stiințifică denumită dendrocronologie.

„Fântana s-a păstrat pentru că a fost acoperită de apă. Dacă va fi lăsată să sece, va fi distrusă”, a spus Karol Bayer, de la Universitatea Pardubice.

Cercetătorii dezvoltă o metodă pentru a usca lemnul și a-l păstra folosind zahăr pentru întări structura celulară a lemnului.

Fântâna a fost construită în urmă cu peste 7.000 de ani

Cum arată cea mai veche construcţie din lemn

Fântâna are o înălțime de 140 de centimetri și o bază pătrată de 80×80 centimetri.

Aceasta a fost descoperită în timpul construcției autostrăzii D35, în apropiere de Ostrov.

Cercetătorii au anunțat descoperirea fântânii în Jurnalul de științe arheologice.



Fântâna dezvăluie și metodele de prelucrare folosite, pe care cercetătorii nu credeau că oamenii din acele timpuri le cunoșteau.

Potrivit experților, fântâna arată că oricine a construit-o putea să proceseze suprafața lemnului cu mare precizie, deși avea la dispoziție doar unelte din piatră, os, fildeș sau lemn.

Aceasta este a treia fântână din Neolitic descoperită în Cehia în ultimii patru ani.

Publicitate
Publicitate
• CITEŞTE ŞI:  A fost efectuată prima radiografie a unui atom, în premieră ştiinţifică mondială

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele