În zilele noastre, războiul pare ceva obişnuit. În orice moment, undeva în lume are loc un conflict armat, la o scară mai mică sau mai mare. La anumite intervale, conflictele escaladează, iar întreaga omenire este cuprinsă de febra războiului. Aşa că, inevitabil, vine întrebarea: când au început oamenii să poarte războaie între ei?

Oamenii se ucid între ei de când există oameni. Cu toate acestea, războiul organizat nu pare să fi apărut până în Epoca Neolitică, mai exact în ultima etapă a Epocii de Piatră, începută în urmă cu circa 12.000 de ani, atunci când anumite societăți au început să cultive și să trăiască în așezări permanente. Dovezile arheologice sugerează că războiul neolitic a progresat de la ciocniri la scară mică și masacre la conflicte mai lungi și mai sofisticate.

Primii oameni s-au angajat în război doar în sensul cel mai larg. „În cea mai mare parte a istoriei speciei noastre, ar fi fost vorba de raiduri foarte mici, neorganizate și descentralizate, foarte asemănătoare cu ceea ce vedem la cimpanzei.”, spune Luke Glowacki, profesor asistent de antropologie la Universitatea din Boston și expert în evoluția războiului. În acest timp, spune el, „un grup de indivizi [ar putea] întâlni pe cineva dintr-un alt grup și să-l ucidă”.[sursa]

Când au început oamenii să poarte războaie
Pictură rupestră din munţii Acacus, Libia

Când au început oamenii să poarte războaie: Apariția agriculturii, apariția războiului

În urmă cu aproximativ 12.000 de ani, agricultura a apărut în Cornul Abundenței, o regiune fertilă din Orientul apropiat, denumită şi Semiluna Fertilă, considerată a fi „leagănul civilizației”, având în vedere dezvoltarea primelor civilizații umane și este locul nașterii scrisului și roții. Dar densitatea populației a crescut chiar și în zonele fără culturi. „Agricultura nu este necesară pentru război”, spune Glowacki, „dar cu siguranță îl facilitează”.

Până în prezent, cercetătorii nu au găsit nicio dovadă certă că războiul organizat este anterior așa-numitei Revoluții neolitice. Cu toate acestea, se știe că războiul de bază a izbucnit la scurt timp după aceea. Un studiu din anul 2016, de exemplu, a concluzionat că un masacru a avut loc acum aproximativ 10.000 de ani lângă Lacul Turkana din Kenya, victimele prezentând urme specifice de mâini legate, răni provocate de săgeți și cranii fracturate.

Citeşte şi:  Omul care susţine că a supravieţuit 80 de ani fără apă şi mâncare a murit

„Consider că aceasta este cea mai fiabilă dovadă timpurie a unui masacru”, spune Glowacki, care nu a fost implicat în studiu. „Aceștia sunt vânători-culegători, dar cu o oarecare înclinaţie către stocarea de alimente și probabil cu o mobilitate mai redusă”. El subliniază faptul că masacrele necesită mai multă coordonare și planificare decât „raidurile de tip ochi pentru ochi”, că acestea sunt „un indiciu al unui război mai sever” și că tind să apară atunci când oamenii trec de la un stil de viață mobil la unul sedentar.

În Germania de astăzi, un masacru a avut loc în urmă cu aproximativ 7.000 de ani, când atacatorii se pare că și-au torturat victimele – în parte prin ruperea oaselor tibiei – înainte de a le ucide. Masacre neolitice similare au fost descoperite în alte părți din Germania și Austria, precum și în Croația și Franța. Între timp, locuitorii din Ierihon, unul dintre cele mai vechi orașe din lume, au construit ziduri de oraș în jurul anului 8000 î.Hr. și se pare că pentru a ține la distanță invadatorii.

După cum se menționează într-un studiu publicat în noiembrie 2023 în revista Scientific Reports, se presupune că astfel de conflicte neolitice erau un „amestec de asalturi rapide sau raiduri scurte, care, în general, nu durau mai mult de câteva zile și nu afectau mai mult de 20 sau 30 de indivizi”.

Luptele extinse au început acum mai bine de 5.000 de ani

Se pare, însă, că cel puțin unele lupte din Neoliticul târziu ar fi putut fi mai complexe decât se credea până acum, potrivit studiului, care a analizat rămășițele scheletice a 338 de indivizi care au murit în nordul Spaniei în urmă cu 5.400-5.000 de ani.

Citeşte şi:  10 curiozităţi din Biblie, despre care nu ştiai că există

Aceste rămășițe, dezgropate accidental de un buldozer în anul 1985, au fost inițial considerate a constitui un alt masacru neolitic. Cu toate acestea, analizând mai atent rănile scheletului – care au afectat în mod disproporționat bărbații și care, în mare parte, nu au fost fatale (lucru care nu a fost observat în alte situri de ucidere în masă din neolitic din Europa) – autorii studiului au determinat că o luptă prelungită a durat luni sau ani.

„Credem că asistăm la rezultatul unui conflict regional între grupuri”, spune autorul principal Teresa Fernández-Crespo, arheolog la Universitatea din Valladolid, Spania. Ea adaugă că „competiția pentru resurse și complexitatea socială ar fi putut fi o sursă de tensiune, care ar fi putut escalada în violență letală”.

Publicitate

Pe măsură ce neoliticul a progresat, progresele în agricultură ar fi putut merge mână în mână cu progresele în materie de războaie. „Deoarece trebuiau să coopereze pentru a iriga pământul, ideea de a lucra împreună și de a coopera a dat naștere și armatelor”, spune Alfred S. Bradford, titular al catedrei de istorie antică la Universitatea din Oklahoma și autor al cărții With Arrow, Sword, and Spear: A History of Warfare in the Ancient World (O istorie a războiului în lumea antică). „Și, bineînțeles, aveau multe de apărat pentru că își apărau terenurile agricole”, a mai spus Bradford.

Uneltele și armele din cupru au început să înlocuiască vârfurile de săgeți din piatră, vârfurile de suliță, lamele și topoarele în Orientul Mijlociu și în alte părți. Până la începutul Epocii Bronzului, în jurul anului 3.300 î.Hr. civilizațiile timpurii din Mesopotamia și Africa de Nord au dezvoltat armate mari, cu lideri oficiali, lanțuri de comandă, unități distincte și sisteme de aprovizionare. Aceste civilizații, alfabetizate și cu înclinații artistice, își puteau documenta campaniile militare.

Citeşte şi:  Top 10 conducători nebuni din istorie, care te vor îngrozi cu faptele lor

Așa-numitul Standard din Ur, de exemplu, descrie o armată sumeriană avansată, cu căruțe cu roți și infanterie, din jurul anului 2.500 î.Hr. în timp ce Paleta lui Narmer evidențiază o cucerire egipteană din jurul anului 3.000 î.Hr.

În afara Greciei, luptele pe scară largă au avut nevoie de mai mult timp pentru a ajunge în Europa. Dar în jurul anului 1.200 î.Hr. o bătălie de-a lungul râului Tollense din Germania a implicat probabil 4.000 de combatanți. Armatele s-au dezvoltat, de asemenea, în locuri precum Peru, Mexic și China. În întreaga lume, războiul a început să semene cu ceea ce este astăzi. Şi nu pare să se apropie de sfârşit prea curând.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele