Oamenii de știință de la NASA abia au început să analizeze probele ridicate de pe asteroidul Bennu, iar primele indicii arată că materialul pe care îl conține provine dintr-o lume oceanică străveche.

Această presupunere se bazează pe crusta de fosfat detectată pe asteroid. Mineralul de fosfat bogat în calciu și magneziu nu a mai fost observat până acum pe meteoriți – acele mici roci spațiale care trec prin atmosfera noastră și ajung pe Pământ.

Chimia mineralului se aseamănă în mod straniu cu cea găsită în vaporii care ies de sub crusta de gheață a lunii Enceladus, luna lui Saturn.

Fosfatul este, de asemenea, un element constitutiv esențial al vieții, ceea ce adaugă greutate ipotezei conform căreia viața pe Pământ a fost declanșată pentru prima dată de materiale lăsate în urmă de asteroizi, atunci când aceștia s-au izbit de suprafață în timpul istoriei turbulente a planetei noastre timpurii.[sursa]

Probele ridicate de pe asteroidul Bennu
Probele ridicate de pe asteroidul Bennu au fost aduse cu o capsulă pe care NASA a reuşit să o deschidă după 3 luni

Probele ridicate de pe asteroidul Bennu indică o lume oceanică străveche

Oamenii de știință spun că lumea din care a făcut parte Bennu avea probabil asemănări cu Enceladus, dar avea aproximativ jumătate din dimensiunea acesteia. Pe măsură ce Sistemul Solar a luat formă, ar fi fost distrus de o coliziune cu un alt obiect, formând mii de asteroizi.

Aceste investigații sunt extrem de interesante pentru oamenii de știință, deoarece oportunitatea de a studia mostre de asteroizi este foarte rară. Misiunea OSIRIS-REx reprezintă doar a treia ocazie din istorie când oamenii de ştiinţă au reuşit să obţină bucăți dintr-un asteroid și să le aducă înapoi pe Pământ.

• CITEŞTE ŞI:  "Banii nu au miros" - Împăratul care a introdus taxa pe urină

În cazul lui Bennu, călătoria dus-întors a durat în total șapte ani și a acoperit o distanță considerabilă de 6,21 miliarde de kilometri. Capsula cu eșantioane a ajuns înapoi în siguranță în septembrie 2023.

Deşi capsula a aterizat pe Pământ pe 24 septembrie 2023, echipele NASA au început operațiunile de deschidere la inceputul lunii octombrie 2023. Deschiderea a fost finalizată pe 10 ianuarie 2024, după mai bine de 3 luni. Întârzierea a fost cauzată de 2 șuruburi blocate din cele 35 ale capsulei. Deşi pare un scenariu comic ca 2 şuruburi să pună probleme măreţei agenţii spaţiale, inginerii NASA au dezvoltat unelte speciale din oțel inoxidabil chirurgical non-magnetic pentru a le îndepărta, asigurând totodată necontaminarea probelor.

„Vom fi ocupați pentru o perioadă lungă, lungă de timp. Aceasta este o cantitate enormă de eșantion pentru noi.”, a declarat cercetătorul planetar Dante Lauretta, de la Universitatea din Arizona.[sursa]

Echipe din întreaga lume analizează extrem de atent la fragmentele de asteroid. La Universitatea din Arizona, cercetătorii analizează mii de fragmente, cea mai mare măsurând 3,5 centimetri în diametru.

Printre tehnicile aplicate probelor de asteroizi se numără difracția razelor X, prin care sunt analizate modelele de radiații electromagnetice pentru a înțelege mai multe despre natura materialului cu care intră în contact.

Publicitate

Se crede că asteroidul Bennu reprezintă resturi de material de la formarea sistemului solar, acum aproximativ 4,5 miliarde de ani. Înțelegând de unde provine, vom afla mai multe despre locul de unde venim și noi.

Suntem încă în stadiile incipiente ale acestei cercetări și ne putem aștepta la multe alte descoperiri și dezvăluiri în viitor – inclusiv, eventual, la o confirmare a tipului de planetezimal care a dat naștere lui Bennu.

• CITEŞTE ŞI:  Topirea gheții polare are un impact semnificativ asupra duratei anului. Timpul se scurtează, dar care este explicaţia?

Descoperirile făcute până acum urmează să fie prezentate la cea de-a 55-a Conferință de Științe Lunare și Planetare, care are loc în Texas.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele