“Nu aveam voie nici să ascult muzică”

“Nu aveam acces la nimic, nu aveam voie să mă uit la televizor şi nici să ascult muzică. În schimb, anul ăla a fost uşor faţă de ce a urmat. Nu eram pregătită deloc să fiu trimisă în stradă. Aveam un perimetru exact, eram verificată periodic şi trebuia să fiu îmbrăcată cum mi se ordona. Nu aveam voie să accept clienţi români şi bulgari. Erau zile în care uitau de mine, îngheţam de frig. Nu mai povestesc ce dureri de picioare aveam, având în vedere că stăteam în picioare pe tocuri ore întregi, cu aşa zisele pauze în care trebuia să satisfac clienţi. Îţi poţi imagina cum e să simţi cazând carnea de pe tine? Nu pot spune că m-am obişnuit vreodată, dar mi-am asumat nişte automatisme. Nu am încercat niciodată să fug, asta cred că a fost secretul reuşitei din final. (zâmbeşte larg – n.r.) Cu cât trece mai mult timp în care te supui 100% şi nu încerci să fugi, cu atât au mai multă încredere în tine. Iar când vrei să fugi, trebuie să fii sigură că nu-ţi mai iau urma. Două săptâmâni am strâns bani la sutien. Nu între sutien şi sân, că mă prindeau şi eram moartă. (din nou zâmbeşte – n.r.) Am reuşit să fac la sutiene câteva gâuri în material în aşa fel încât să pot îndesa acolo bani. Iar când am fugit, 3 nopţi am dormit pe străzi şi două nopţi la un hotel din estul Pragăi, asta pentru că am dat în sfârşit de o recepţioneră care să îmi accepte şederea fără vreun act. Între timp, m-am rugat de un poliţist să mă ajute să fac rost de acte cu care să mă pot întoarce în ţară. Am avut noroc că îmi ştiam CNP-ul, pe care mama m-a pus să îl învăţ când aveam 12 ani. A fost o perioadă groaznică, eram paranoică, aveam senzaţia tot timpul că sunt urmărită…”

A ajuns în România cu un român din Vatra Dornei

“Am avut mare noroc că am ştiut să fiu orientată. Tot timpul am fost atentă la detalii şi am fost atentă să menţin legături cu oameni care mă vor putea ajuta la un moment dat. Tot timpul urmăream un singur scop: să-mi duc planul până la capăt, cu răbdare maximă. El era singurul client român cu care am riscat, încălcând regula. Era din Vatra Dornei şi umbla foarte mult prin Europa cu un TIR. E ciudat să spun asta, dar a meritat, el a fost biletul meu de întoarcere în România. M-a dus până în Rădăuţi, unde am luptat cu morile de vânt pentru a-mi pune la punct actele, pentru a redeveni cetăţean normal, cu drepturi depline. Am reuşit, foarte greu, şi am ţinut neapărat să plec, să vin aici, unde e multă lume, (în Bucureşti – n.r.) mă simt mai în siguranţă. Mai ales de când ştiu că a intrat la
răcoare pentru 20 de ani. A fost cea mai frumoasă veste pe care am primit-o vreodată.”

“Acum pictez, decorez interioare, sunt bine.”

“Îmi câştig existenţa folosindu-mă de un talent pe care l-am descoperit încă de când eram foarte mică şi de care sunt foarte mândră. Pictez tot timpul, uneori pe pereţi, îmi place foarte mult, sunt bine, sunt fericită.”

Roxana are foarte mulţi prieteni, este o persoană foarte caldă, însă, din ce spun apropiaţii săi, nu are încredere în oameni şi nici nu vrea să audă de bărbaţi şi relaţii cu aceştia. Practic, o parte din sufletul ei este ofilit, dar asta nu schimbă nimic: este exemplul perfect de femeie puternică şi inteligentă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here