Cel mai înalt cuplu din lume a fost format din Anna Haining Swan și Martin Van Buren Bates. Aceştia au fost doi oameni extraordinari nu numai prin prisma înălţimii lor, ci și prin viața lor plină de aventuri, tragedii și romantism.

Anna şi Martin s-au cunoscut în anul 1871, când lucrau pentru două circuri diferite în Halifax, Canada. Anna era originară din Nova Scotia și măsura 2,41 m, fiind una dintre cele mai înalte femei din lume. Martin s-a născut în Kentucky și măsura 2,36 m, fiind poreclit “Gigantul din Kentucky”. A fost soldat în războiul civil american și a fost rănit și ţinut prizonier, dar a reușit să evadeze.

Anna şi Martin, cel mai înalt cuplu din lume

Anna Haining Swan s-a născut în anul 1846, în Tatamagouche, din regiunea canadiană Nova Scotia. Părinţii ei aveau înălţimi şi greutăţi obişnuite, astfel că ne putem imagina surpriza pe care au avut-o atunci când s-a născut fiica lor, care avea o greutate de peste 7 kilograme.

Înainte de a împlini patru ani, Anna avea să ajungă la o înălţime de aproape 1,40 metri. A crescut încă 17 centimetri în acel an. La vârsta de 11 ani, era deja mai înaltă decât tatăl ei, având o înălţime de 1,88 metri, cântărind 90 de kilograme. I-au mai trebuit încă şapte ani ca să ajungă la înălţimea sa maximă, de 2,41 metri.

Pe când avea 17 ani, Anna a fost remarcată de celebrul P.T. Barnum, fondatorul circului cu acelaşi nume, începând astfel o carieră la Muzeul din New York. Obişnuia să apară alături de Tom Thumb, un pitic faimos al acelor vremuri, pentru a le accentua astfel dimensiunile amândurora.

• CITEŞTE ŞI:  Richard Kuklinski, asasinul Mafiei. “Am fost măritată cu cel mai temut asasin al Mafiei şi habar n-am avut”

Deși dimensiunile sale au făcut-o faimoasă printre vizitatorii muzeului, acolo a fost aproape să-şi găsească sfârşitul. În anul 1865, după ce a izbucnit un incendiu în birourile de la subsol, muzeul a ars din temelii. Majoritatea oamenilor din interior au scăpat ieșind pe ferestre sau coborând scările.[sursa]

Cu toate acestea, din cauza dimensiunilor sale, Anna nu încăpea pe fereastră. Până să-şi dea seama, scările erau deja cuprinse de flăcări. De asemenea, era prea grea pentru a fi cărată de pompieri. În cele din urmă, a fost adus un utilaj care a spart o bucată de perete, iar Anna a scăpat cu viaţă din incendiu.

Muzeul s-a redeschis în scurt timp. În mod ironic, a mai ars o dată în anul 1868, iar Anna şi-a pierdut toate bunurile de valoare pe care le avea în interior. După ele două incendii de la Muzeul Barnum, Anna a decis să se mute înapoi în Nova Scotia.

cel mai înalt cuplu
Anna şi Martin, cel mai înalt cuplu din lume

Un an mai târziu, P.T. Barnum a invitat-o pe Anna într-un tur al Statelor Unite. Anna a acceptat şi s-a întors în SUA pentru a călători alături de echipa lui Barnum. Nu bănuia că acel turneu avea să-i schimbe viaţa.

În timp ce se afla în turneu, Anna l-a întâlnit pe Martin Van Buren Bates, din Kentucky. Bates fusese căpitan al Confederaţiei în timpul Războiului Civil American. Trecuse prin multe în timpul războiului, fiind rănit, ţinut prizonier şi torturat. Cu toate acestea, era un tip expresiv, fermecător și blând. De asemenea, avea o înălţime neobişnuită, de 2,36 metri, fiind poreclit “Gigantul din Kentucky”.

Cel mai înalt cuplu din lume, probleme pe măsură

Anna şi Martin doi s-au îndrăgostit la prima vedere și au decis să se căsătorească un an mai târziu. Cei doi au devenit „cel mai înalt cuplu din lume”. Au devenit faimoşi pentru înălţimile lor neobişnuite, iar oameni din toată lumea le-au trimis scrisori şi daruri de nuntă simbolice.

Publicitate
• CITEŞTE ŞI:  Geronimo, apaşul care a luptat pentru a-şi răzbuna familia ucisă

Nunta lor a fost un eveniment spectaculos, care a atras foarte mulţi curioși. Însăşi Regina Victoria a Marii Britanii le-a trimis daruri prețioase, cum ar fi o rochie de satin și un inel cu diamante pentru Anna și un ceas gravat pentru Martin.

După nuntă, în anul 1871, cei doi s-au stabilit în oraşul Seville, din statul american Ohio. Martin a construit o casă după dimensiunile lor, în care totul, de la tavan, uşi şi până la mobilă, era supradimensionat, pentru a le asigura confortul. Astfel, tavanul era la o înălţime de 4,30 metri, iar uşile aveau o înălţime de aproape 2,50 şi o lăţime pe măsură.

cel mai înalt cuplu martin anna
Martin şi Anna

Deşi devenise o senzație internațională în timpul nunții lor, cel mai înalt cuplu din lume a continuat să facă turnee prin țară alături de P.T. Barnum.

În timpul turneului lor, Anna a rămas însărcinată cu primul copil al cuplului, o fată. Din păcate, copilul s-a născut cântărind peste 8 kilograme și a murit la naștere.

Al doilea copil al cuplului s-a născut în iarna următoare și cântărea 10,5 kilograme, având o înălţime de 76,2 centimetri, fiecare dintre picioarele sale măsurând peste 15 centimetri. Acesta a fost cel mai mare nou-născut înregistrat vreodată, iar Anna a primit un record mondial Guinness. Cu toate acestea, bebelușul a supraviețuit doar 11 ore.

După moartea copiilor lor, cei doi uriaşi au început un turneu alături de un alt circ renumit, W.W. Cole Circus. Nu au mai rămas multă vreme în acest domeniu şi s-au retras la locuinţa lor din Ohio.

În anul 1888, Anna a murit, la vârsta de 41 de ani. A fost înmormântată în cimitirul din Seville. Martin a comandat o statuie de aproape 5 metri înălţime, reprezentând o zeitate grecească, pe care a pus-o la mormântul soţiei sale.

• CITEŞTE ŞI:  Transformări incredibile: înainte şi după droguri

Martin a mai trăit până în anul 1919, când a murit la vârsta de 81 de ani. A fost înmormântat alături de Anna.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele