fbpx

10 mâncăruri ciudate, care îţi vor tăia pofta de mâncare pentru totdeauna

14 min


Arta culinară este atât de variată la nivel mondial, încât unele popoare vor cataloga drept mâncăruri ciudate unele bunătăţi considerate delicatese în alte locuri.

Face parte din diversitate.

De exemplu, noi vom găsi complet dezgustător un fel de mâncare ciudat, denumit balut, pe care asiaticii îl consideră o delicatesă.

De asemenea, este posibil ca altor popoare să li se pară ciudat că noi mâncăm pielea porcului. E drept, puţin perpelită, cu nişte sare deasupra. Gustos, nu-i aşa?

Pe acelaşi principiu funcţionează toate naţiile, care găsesc gustoase alte chestii bizare, la fel cum mâncăm noi şoriciul de porc.

Multe dintre mâncărurile prezentate mai jos ţi se vor părea un mare deget mijlociu arătat gătitului în general.

Dar gândeşte-te că aceste mâncăruri ciudate sunt considerate delicatese pe alte meleaguri.

10 mâncăruri ciudate, care îţi vor tăia pofta de mâncare pentru totdeauna

#10. Caracatiţă vie

În Japonia şi Coreea de Sud această delicatesă este cunoscută drept odori don.

Practic, este vorba despre o caracatiţă vie, aşezată în farfurie, dând din tentacule prin sosul tău.

Bine, nu este tocmai vie, întrucât îi este îndepărtat creierul sărmanei creaturi.

Dar acest lucru se întâmplă cu câteva clipe înainte de a fi asezonată cu nişte legume. Şi da, chiar dă din tentacule când îi torni sos de soia pe ventuze.

Un alt mod de a mânca o caracatiţă vie este denumit sannakji.

Pentru asta se scoate mucusul afară din tentacule, apoi se taie caracatița astfel încât să devină bucățele alunecoase, ușor de mâncat.

Indiferent cum ai de gând să mănânci o caracatiţă vie, trebuie să speri că ventuzele nu ţi se vor lipi de gât şi nu vei muri strangulat pe interior.

#9. Supă de liliac cu fructe

Deşi pare mai degrabă o mâncare din meniul lui Vlad Ţepeş, aceasta este o delicatesă în insula Guam.

supa de liliac

Cum se găteşte supa de liliac:

  • se ia liliacul;
  • se fierbe;
  • se adaugă nişte legume;
  • totul se trece prin lapte de cocos;
  • se mănâncă.

Observi cum din listă lipseşte „se dă blana jos de pe liliac”?

Dar asta nu e cea mai nasoală parte.

Mâncatul liliecilor nu este recomandat, pentru că ar putea să-ţi provoace leziuni cerebrale.

În timpul vieţii, liliecii consumă unele plante care pot provoca boli neuronale oamenilor.

Nu cred că este nevoie de un specialist care să-ţi povestească ce se va întâmpla când iei un liliac care tocmai a mâncat astfel de plante şi îl pui în supa ta.

#8. Cap de pește împuţit

Iubitorii de peşte sunt înnebuniţi după somonul regal.

Dar o reţetă specială din Alaska îţi va tăia orice poftă de peşte.

Este vorba despre capetele împuţite de peşte.

cap de peste imputit

Aceasta este o delicatesă celebră în Alaska, unde capul somonului regal este pus într-o pungă de plastic sau într-un butoi de lemn și este lăsat să fermenteze natural.

Ştii că atunci când ceva miroase cumplit de multe ori se zice că „duhneşte a peşte stricat”, nu-i aşa?

Acum imaginează-ţi cum e să te înfrupţi din această mâncare ciudată.

#7. Casu Marzu

Casu Marzu este un cașcaval din regiunea Sardinia, Italia, deosebit prin faptul că este infestat de larve vii de insecte.

Casu marzu înseamnă „brânză putrezită“ în sardă. Ceea ce sună delicios!

Dacă noi, de obicei, alungăm muştele de pe mâncare, unii oameni nu o fac.

De fapt, larvele sunt introduse în mod deliberat în cașcaval, inducând un nivel avansat de fermentare și descompunere a grăsimilor din cașcaval.

Daca sunt agitate, larvele pot sări de pe brânză până la 15 cm. De aici şi recomandarea de a purta ochelari de protecție pentru consumatori.

Unii curăță cașcavalul de larve înainte de consum, alții nu.

Asta nu e tot

În Italia, Casu Marzu este ilegal.

Da, în sigurul loc din lume unde cineva ar mânca brânză cu viermi, este ilegal. Evident, pe piaţa neagră poţi găsi câtă brânză putrezită vrei.

Gustul este atât de puternic, încât îţi arde limba.

Mai mult, există riscul ca larvele să treacă nedigerate prin stomac. În intestine se pot înmulţi şi vor încerca să penetreze pereţii. Acest lucru poate cauza stări de vomă şi diaree.

Dar hei, merită riscul pentru un Casu Marzu delicios!

#6. Un vierme uriaş viu

Dacă nu ai văzut măcar o secvenţă în care Bear Grylls mănâncă un vierme, explicând, cu lacrimi în ochi, câte proteine are şi cât este de delicios, nu ai avut copilărie!

Însă trebuie să ştii că nu doar cunoscutul specialist în tehnici de supravieţuire mănâncă viermi uriaşi de vii.

bear grylls mananca vierme

Aceasta este o delicatesă moştenită de australieni de la vechii aborigeni.

Însă, din câte se pare, nimeni nu le-a spus că aborigenii mâncau viermi pentru că nu aveau altceva de mâncare prin deşert.

Acum, aceşti viermi uriaşi, care sunt larvele unei specii de molii, se găsesc în restaurantele de fiţe din Australia.

Cei care au încercat această mâncare ciudată spun că gustul este asemănător omletei.

Doar că e o omletă care se mişcă prin gura ta în timp ce mesteci.

#5. Lutefisk

Dacă brânza putrezită ţi s-a părut o mâncare murdară, din cauza larvelor, te invit să încerci una extrem de curată.

Este vorba despre un fel de mâncare denumit lutefisk, popular în ţările nordice (Norvegia, Suedia, Finlanda).

Lutefisk se face de obicei din cod (dar mai sunt folosite şi alte tipuri de peşte), care este lăsat în apă timp de 4-5 zile.

Ulterior, se scoate din apă şi se mai ţine două zile într-o soluţie de sodă caustică.

lutefisk
Lutefisk scos din sodă caustică

Pentru cei care nu ştiu, soda caustică este o bază folosită în industria chimică, pentru producerea detergenţilor şi a combustibilului biodiesel.

Contactul cu această soluţie poate provoca arsuri, cicatrici, orbire sau un gust demenţial.

Depinde dacă îţi torni soluţia pe cap sau te decizi să laşi peştele în ea pentru a-l consuma ulterior.

#4. O cobră, cu sânge şi venin

Bineînţeles, eşti destul de tare dacă te încumeţi să guşti brânza putrezită şi peştele din sodă caustică.

Dar cei mai curajoşi vor merge în satul vietnamez Le Tai, din apropiere de Hanoi, unde vor încerca o delicatesă locală.

Este vorba despre o cobră gătită în faţa ta, cu inima încă bătând.

cobra de mancare

Bucătarul ia un şarpe, îl măcelăreşte în faţa ta, punând sângele într-un păhărel.

Se dă sângele pe gât, în timp ce priveşti cum prânzul tău este pregătit în continuare.

Evident, urmează şi un shot de venin.

Pe bune, veninul este periculos pentru om doar dacă ajunge în sânge. Aşadar, dacă îl bei, este doar o băutură de fiţe.

Tot secretul este să nu ai vreo rană deschisă în gură sau vreun ulcer. Atunci veninul va ajunge în sânge şi vei muri în chinuri.

Între timp, bucătarul găteşte şarpele, rezultând un adevărat ospăţ.

Pentru ca experienţa să fie completă, poţi mânca inima cobrei, care încă bate. De ce nu?

#3. Animale sălbatice africane

Aici intrăm într-o zonă sensibilă.

În urmă cu vreo 70.000 de ani, homo sapiens a început să se împrăştie în diferite zone ale Pământului.

Întrucât, pentru a trăi, avea nevoie de hrană, pe unde se ducea, măcelărea toate vietăţile care îi puteau asigura traiul său şi al urmaşilor.

Acest lucru a dus la dispariţia multor specii de animale, cum ar fi mamuţii, care nu au avut timp să se înmulţească în acelaşi ritm în care oamenii îi mâncau.

animale salbatice gatite

În Africa se consumă animale sălbatice cum ar fi maimuțe, cimpanzei, gorile sau hipopotami.

Deşi cercetătorii cred că această carne ar fi sursa din care Ebola s-a răspândit, oamenii o consumă în continuare.

#2. Păsări moarte într-o carcasă de focă

Dacă aveai impresia că nimic nu te mai poate impresiona în materie de mâncăruri ciudate, poate ar trebui să discutăm despre Kiviaq.

Kiviaq este un fel de mâncare considerat o delicatesă în Groenlanda.

Este vorba despre mortăciuni îndesate în alte mortăciuni şi lăsate la râncezit.

pasari moarte in carcasa de foca
Kiviaq, după ce a fermentat timp de 18 luni

Procesul de preparare al acestei delicateste este de 18 luni.

Nici nu e de mirare că este atât de dorit.

Cum se prepară kiviak

Se ia o carcasă de focă, în care se îndeasă sute de păsări moarte, după care se lasă la râncezit.

După cele 18 luni, dacă aveai impresia că se mai prăjeşte sau ceva, te înşeli.

Se îndepărtează penele păsărilor moarte şi masa este servită!

Procesul de fermentaţie frăgezeşte carnea păsărilor, oferindu-i un gust unic.

Dar, spre binele tău, dacă vrei să încerci această mâncare, ai face bine să deschizi carcasa de focă afară.

Altfel, rişti să leşini din cauza mirosului. Dar hei, asta înseamnă că e o mâncare reuşită, nu-i aşa?

#1. Balut

Pentru ca lista să fie completă, nu putea lipsi din discuţie balut.

Balutul este un ou fertilizat de pui, de raţă sau de gâscă, ce se mănâncă direct din coajă, cu tot cu embrionul aproape dezvoltat în interior.

De regulă, oul trebuie să fie vechi de 18 zile, cât să nu aibă încă pene, cioc sau oase.

Gustare ciudată în Filipine

Asta sigur o să ţi se pară ciudat! :O

Publicată de cespun.eu pe Joi, 22 Februarie 2018

Dacă noi am putea uşor încadra balut în topul celor mai ciudate mâncăruri, acesta este o delicatesă în Asia, în special în Filipine, China, Cambogia şi Vietnam.

După ce a fost fiert, vârful oului este spart şi îndepărtat.

Se presară sare şi se bea mai întâi lichidul care înconjoară embrionul, care este ca o supă de pui foarte aromată.

Apoi, cu ajutorul unei linguriţe, se mănâncă embrionul şi gălbenuşul.

BONUS

După ce ţi-am închis apetitul pe veci, trebuie să aducem în discuţie şi o băutură care să cureţe gâtul de soda caustică a peştelui norvegian sau de caracatiţa care vrea să te omoare.

Îţi prezentăm vinul de şoricei!

Această bautură sănătoasă este populară în China şi Coreea de Sud şi, din câte se pare, are un gust asemănător benzinei.

Puii de şoareci sunt luaţi de lângă părinţii lor, care rămân cu lacrimi în ochi, după care se bagă de vii în recipiente cu vin de orez.

Şoriceii sunt lăsaţi să fermenteze, după care vinul este pregătit să-ţi încânte papilele gustative.

Ai auzit de tequilla cu viermi?

Imaginează-ţi cum e să dai pe gât un şoricel în timp ce bei vinul. Ups!


Apreciază articolul


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

Care este reacţia ta?

Furios Furios
1
Furios
Trist Trist
0
Trist
Drăguţ Drăguţ
0
Drăguţ
La naiba La naiba
0
La naiba
Nu-mi place Nu-mi place
0
Nu-mi place
Îmi place Îmi place
2
Îmi place
LoL LoL
1
LoL
Cool Cool
0
Cool
WTF WTF
3
WTF
Vladimir

Fotograf. Şi blogger.

0 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.