Albert Einstein şi Marie Curie s-au întâlnit la Prima Conferință Solvay din Bruxelles, în octombrie 1911. Aceasta a fost o reuniune a unor minți științifice geniale, care au încercat să rezolve misterele fizicii cuantice. Printre participanți s-au numărat și alți viitori laureați ai Premiului Nobel, cum ar fi Max Planck, Henri Poincaré sau Ernest Rutherford.

Marie Curie a primit primul său Premiu Nobel în anul 1903, pentru descoperirile sale în domeniul fizicii. În noiembrie 1911, Marie Curie urma să primească cel de-al doilea Premiu Nobel, de această dată pentru Chimie. Acest lucru însemna că cercetătoarea devenea prima persoană din istorie care să primească două Premii Nobel. De altfel, a rămas până în prezent singura femeie care a primit două Premii Nobel în două domenii diferite.

Deși cercetările sale ar fi trebuit să fie subiectul discutat de toată lumea, mulți oameni erau mai preocupați de viața personală a Mariei Curie.

Soţul său, Pierre Curie, a murit în anul 1906, astfel că Marie rămăsese văduvă. Câțiva ani mai târziu, aceasta a început o relație cu fizicianul Paul Langevin, student doctorand al lui Pierre. Deși Langevin era separat de soția sa, cei doi încă nu divorţaseră. Relația a cauzat probleme în familia Langevin, însă nimic nu se putea compara cu evenimentele ce aveau să urmeze chiar în spațiul public, sub privirile tuturor.[sursa]

albert einstein şi marie curie
Albert Einstein şi Marie Curie

Întâlnirea dintre Albert Einstein şi Marie Curie

Marie Curie, Albert Einstein, Paul Langevin și alți 26 de oameni de știință au fost invitați la o conferință prestigioasă la Bruxelles, în toamna anului 1911. În tot acest timp, scrisorile de dragoste împărtășite de Curie și Langevin ajunseseră la jurnaliști prin intermediul soției lui Langevin, care o considera pe Marie Curie o femeie „diabolică” și „distrugătoare de căsnicii”.

• CITEŞTE ŞI:  Un bătrân de 89 de ani care livra pizza pentru a supraviețui a primit un bacșiș de 12.000 de dolari

Atunci când Marie Curie s-a întors acasă în Franța după conferință, cercetătoarea a fost întâmpinată de o mulțime care i-a înconjurat locuința și i-au speriat cele două fiice. Acestea aveau 7 și 14 ani la acea vreme. Marie Curie și fiicele sale s-au mutat temporar în locuința unei cunoștințe, până la calmarea spiritelor.

conferinţa de la solvay
Participanţii de la Prima Conferinţă de la Solvay, din anul 1911. Albert Einstein şi Marie Curie se regăsesc în primul rând de jos

Scrisoarea lui Albert Einstein pentru Marie Curie

Albert Einstein, care făcuse recent cunoștință cu Mare Curie la conferința de la Bruxelles, a fost absolut dezgustat de acțiunile presei, astfel că a decis să îi scrie o scrisoare noii sale prietene.

„Stimată doamnă Curie,

Să nu râdeți de mine pentru că vă scriu fără să am nimic rațional de spus. Dar sunt atât de înfuriat de maniera în care publicul îndrăznește momentan să se preocupe cu dumneavoastră încât a trebuit să dau frâu liber acestui sentiment. Cu toate acestea, sunt convins că disprețuiți această gloată, indiferent dacă vă copleșește cu respect sau dacă încearcă să-și satisfacă pofta pentru senzaționalism!

Sunt impulsionat să vă spun cât de mult vă admir intelectul, ambiția și onestitatea, și că mă consider norocos pentru că v-am cunoscut la Bruxelles. Oricine nu se numără printre aceste reptile este cu siguranță fericit că avem personaje ca dumneata printre noi, dar și ca Langevin, oameni autentici cu care este un privilegiu să intri în contact. Dacă gloata va continua să se preocupe cu dumneata, atunci pur și simplu nu mai citi acele vorbe goale, ci mai degrabă lasă-le pentru reptilele pentru care au fost fabricate.

Cu respect,
A. Einstein”

Publicitate

Cu alte cuvinte, marele fizician a sfătuit-o pe Marie Curie să nu citească ce scriu invidioșii şi că ar face mai bine să-i ignore. Aceste sfaturi sunt perfect valabile şi în ziua de azi.

• CITEŞTE ŞI:  Mercedes-Benz W125 Rekordwagen, maşina din anii '30 ce pare să vină din viitor

Această scrisoare adresată Mariei Curie a fost descoperită de astrobiologul David Grinspoon, care răsfoia printre miile de documente ale lui Einstein, făcute publice de editura Princeton University Press.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele