Marele Gustav, cel mai mare tun din lume, folosit de nazişti pentru cucerirea Europei

Naziştii au avut planuri măreţe în ceea ce priveşte armele de distrugere a inamicilor, iar printre acestea se numără şi cel mai mare tun din lume.

La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, Adolf Hitler era nerăbdător să invadeze Franţa.

Astfel, Führerul a cerut construirea unei noi arme pentru realizarea obiectivului său.

Hitler dorea să penetreze fortificaţiile de beton ale Liniei Maginot, care reprezentau singurul obstacol fizic major care stătea între armata nazistă şi restul Europei occidentale.

Apariţia Marelui Gustav, cel mai mare tun din lume

Erich Müller a calculat că, pentru a trece de șapte metri de beton armat sau un metru de placă blindată de oțel, un obuz ar trebui să fie propulsat de un tun de dimensiuni uriașe.

Arma ar fi trebuit să aibă un diametru interior mai mare de 80 cm, o lungime mai mare de 30 de metri, și o greutate de peste 1.300 de tone. Când aceste idei i-au fost prezentate lui Hitler, acesta le-a aprobat, iar fabricarea armei enorme a început în anul 1937.^[sursa]

Astfel, a fost creat cel mai mare tun din lume, înalt de circa 12 metri, lung de 47 de metri, cu o greutate de 1.350 de tone.

Acesta trăgea cu obuze de circa 7 tone scurte (en. short ton; echivalentul unei tone scurte este de 907 kg), printr-o ţeavă de 30 de metri lungime, pe care puteau sta aliniate 22 de persoane.

Impresionanta armă a devenit cunoscută sub numele „Marele Gustav”.

Germania invadase Franța în 1940, înainte ca tunul să fie gata. Atunci, germanii au trecut pur și simplu pe lângă Linia Maginot.

În primăvara anului 1942, tunul Gustav a fost folosit pentru prima dată în timpul asediului oraşului Sevastopol din Crimeea, în cadrul Operaţiunii Barbarossa. Atunci a distrus, printre altele, un depozit de muniție îngropat în roca de bază sub un dafinTunul a tras 48 de obuze asupra Sevastopolului, în timp ce alte 250 de focuri au fost trase pentru testarea uriaşei maşinării.

Arma a fost mutată apoi la Leningrad, și ar fi putut fi folosită în Revolta din Varșovia la fel ca și celelalte arme de asediu, dar rebeliunea a fost învinsă înainte de a o putea folosi.

Ineficienţa Marelui Gustav

În ciuda dimensiunii uriaşe şi a potenţialului distructiv înfiorător, naziştii aveau să afle că impresionanta armă avea o serie de dezavantaje majore.

Din cauza mărimii, era o ţintă uşor de reperat de către piloţii avioanelor Aliaţilor.

Din cauza greutăţii, nu putea fi transportat decât pe o cale ferată dedicată şi foarte scumpă, pe care germanii erau nevoiţi să o construiască în avans.

Tunul Gustav avea nevoie de 2.000 de oameni pentru a fi manevrat. Asamblarea celor cinci părţi principale care îl alcătuiau dura patru zile. De asemenea, calibrarea echipamentelor pentru a trage un singur obuz lua câteva ore. Asta însemna că nu putea trage decât 14 focuri pe zi.

Deşi ineficienţa tunului uriaş a fost constatată, naziştii au mai construit un tun cu aceleași dimensiuni, numit Dora.

În anul 1945, când înfrângerea era iminentă, germanii au aruncat în aer tunurile. Au făcut acest lucru pentru a nu fi capturate de inamici.

Vizionaţi în materialul de mai jos câteva secvenţe video în care este prezentat Marele Gustav

Marele Gustav nu a fost singurul proiect ambiţios în materie de arme neobişnuite.

Naziştii au mai gândit o oglindă uriaşă, lansată pe orbită, cu care plănuiau să-şi prăjească duşmanii din spaţiu.^{[Mai multe]}