Jaromir a fost un duce al Boemiei care a domnit în secolul al XI-lea și care a avut o viață plină de răsturnări de situație dureroase, dar şi un sfârşit tragic. A fost sprijinit de împărații germani Henric al II-lea și Conrad al II-lea, care l-au instalat și l-au restaurat pe tron de mai multe ori, însă lupta pentru putere cu fraţii săi i-a adus sfârşitul.

Jaromir s-a născut în jurul anului 970 şi a fost cel de-al doilea dintre cei trei fii ai lui Boleslav al II-lea cel Pios, duce al Boemiei. Fraţii săi au fost Boleslav al III-lea şi Oldrich.

Din anul 999, după moartea tatălui lor, pe tron a urcat Boleslav al III-lea, fratele cel mare al lui Jaromir. Acesta nu avea copii şi îşi simţea tronul în pericol din cauza fratelui său şi a potenţialilor succesori.[sursa]

Jaromir, o viaţă plină de durere

Pentru a-şi proteja tronul, Boleslav a decis să-i excludă pe Jaromir şi Oldrich din ecuaţie. Astfel, ducele a ordonat ca Jaromir să fie castrat. Astfel, acesta nu mai putea face alţi pretendenţi la tron. În urma castrării, ura dintre cei doi fraţi a luat proporţii uriaşe, lucru de înţeles de altfel. De asemenea, Boleslav a ordonat uciderea fratelui cel mic, însă Oldrich a reuşit să scape şi a fugit de pe teritoriul Boemiei.

Câţiva ani mai târziu, în urma unei rebeliuni, Boleslav al III-lea a fost nevoit să fugă din Boemia. În mod natural, Jaromir a urcat pe tron, devenind duce. Această domnie a durat doar câteva luni, căci Boleslav s-a întors cu o armată şi a reuşit să recupereze puterea.

jaromir

De această dată, Jaromir a fost cel care l-a atacat pe fratele său. Acesta a atacat Praga având sprijinul unei armate germane din partea regelui Henric al II-lea şi a fost instalat din nou ca duce de Boemia.

• CITEŞTE ŞI:  Astronomii au descoperit o gaură neagră care înghite un Soare pe zi. Ce dimensiune are şi unde se află

Ducele Jaromir a domnit până în anul 1012, când a fost detronat din nou, de această dată de către Oldrich, fratele cel mic. Mai mult decât atât, Oldrich i-a luat fratelui său nu doar tronul, ci şi vederea. Noul duce a ordonat ca Jaromir să fie orbit. Aceasta a fost o pedeapsă crudă și neobișnuită, chiar şi pentru acele vremuri, lucru care arată cât de mare era rivalitatea dintre cei doi frați.

Deşi era orb, Jaromir a reuşit să scape, însă a fost prins şi trimis în exil. A petrecut următorii 21 de ani într-o închisoare.[sursa]

Revenirea pe tron şi moartea lui Jaromir

În anul 1033, Jaromir a fost eliberat şi a reuşit să adune din nou o armată, având sprijinul împăratului german Conrad al II-lea. În urma unui atac surprinză, Jaromir a cucerit tronul, devenind duce pentru a treia oară. Însă nici de această dată domnia sa nu a fost una lungă. Un an mai târziu, ducele a fost din nou înlăturat de la conducerea Boemiei, de această dată de către Bretislav I, fiul lui Oldrich, iar acesta din urmă a preluat din nou tronul.

Jaromir a fost trimis într-o închisoare din localitatea Lysá nad Labem. Sfârşitul său a fost, de asemenea, unul neobişnuit, la fel ca întreaga sa viaţă. În timp ce se afla la toaletă, făcându-şi nevoile, din latrină a fost înjunghiat în fund de către un duşman din clanul Vršovci. Trei zile mai târziu, fostul duce a murit în chinuri groaznice.

Publicitate
• CITEŞTE ŞI:  Un porumbel folosit în WW2 şi-a îndeplinit misiunea după 70 de ani

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele