Caritas, ţeapa care a lăsat sute de mii de români fără bani. Ioan Stoica, o pedeapsă infimă pentru 1 miliard $ prejudiciu

Caritas a fost un joc de tip piramidal care a funcționat în România între aprilie 1992 și august 1994. Schema, pusă la punct de Ioan Stoica, un contabil din Braşov, a atras milioane de deponenți din toată țara care au investit mai mult de 1.000 de miliarde de lei vechi, sau undeva între 1 și 5 miliarde de dolari.

Caritas a fost prima şi cea mai mare escrocherie cu care românii au fost ademeniţi după Revoluţie. Ioan Stoica, un contabil din Braşov, a promis că oricine va depune bani în conturile sale va primi, după trei luni, de opt ori mai mult. Au trecut peste trei decenii de când Ioan Stoica a fost reţinut şi apoi condamnat pentru numai un an şi jumătate, deşi sute de mii de români au fost păgubiţi cu milioane de dolari.

Caritas, lumina de la capătul tunelului pentru sute de mii de români

Schema de tip piramidal Caritas a funcţionat în România timp de doi ani, între aprilie 1992 şi august 1994. A atras milioane de deponenţi din toată ţara, care au investit sume uriaşe. Unii spun că a fost vorba de peste 1.000 de miliarde de lei vechi, în timp ce alţii indică sume cuprinse între 1 şi 5 miliarde de dolari. Considerată prima şi cea mai mare ţeapă naţională, bula Caritas s-a spart odată cu intrarea în faliment a societăţii, în data de 14 august 1994. La acel moment, datoriile Caritas se ridicau la 450 de milioane de dolari.

Compania Caritas a fost înfiinţată de contabilul braşovean Ioan Stoica, în vârstă de 52 de ani, în aprilie 1992, ca SRL (societate cu răspundere limitată), având un capital de numai 100.000 de lei vechi, adică 500 de dolari. Părea de încredere, nu-i aşa?

La doar două luni de la înfiinţare, Caritas s-a mutat la Cluj-Napoca. Iniţial, valoarea depozitelor era una mică, cuprinsă între 2.000-10.000 de lei, dar mai târziu valoarea depozitului iniţial minim a urcat la 20.000 de lei, în timp ce valoarea maximă era de 160.000 de lei. De asemenea, la început, doar clujenilor li s-a permis să participe la această schemă, iar din vara anului 1993, toţi cetăţenii români au putut participa la Caritas.

Ceea ce s-a dovedit o mare ţeapă naţională, Caritas avea ca scop declarat ajutarea românilor săraci să parcurgă mai uşor spre capitalism, promiţându-se sume de opt ori mai mari decât cele investite în numai trei luni de la depunere. Până la urmă, să depui 2.000 de lei şi să scoţi, după 3 luni, 16.000 de lei, părea destul de atractiv.

Gheorghe Funar şi „Mesagerul“

Această schemă piramidală a prosperat în bună măsură şi datorită sprijinului venit din partea Partidului Unităţii Naţionale (PUNR) şi din partea lui Gheorghe Funar, primar al municipiului Cluj-Napoca. În anii 1992-1993, Funar a acordat sprijin logistic şi l-a girat moral pe Ioan Stoica. Caritas a avut iniţial sediul chiar în sediul Prefecturii din Cluj, iar o vreme Funar l-a susţinut deschis pe Ioan Stoica, creatorul Caritas. Dar când au aparut primele semne că jocul piramidal se va sfârşi dezastruos, primarul s-a disociat rapid de Stoica.

Ziarul local „Mesagerul transilvan“ a jucat un rol decisiv în ascensiunea Caritas. În paginile sale erau publicate comunicatele lui Stoica, listele cu câştigători şi articole elogioase menite să risipească îndoiala oamenilor şi să atragă depunători. La apariţia Caritas, „Mesagerul“ încă era cotidianul Prefecturii, titulatură pe care o avea şi pe frontispiciu, iar primul sediu al Caritas a fost chiar în redacţia ziarului. „Înscrierile vor avea loc la redacţia «Mesagerului transilvan» din cadrul Prefecturii”, anunţa un comunicat al Caritas din iunie 1992. Mai mult, Funar a plătit spaţiu publicitar în „Mesagerul transilvan“ pentru a fi publicată lista „câştigătorilor“, care ajunsese la 44 de pagini pe zi cu o lună înainte de prăbuşirea schemei. În toamna anului 1993, lista „câştigătorilor“ a inclus 22.000 de nume.

Dimensiunea schemei puse la cale de Ioan Stoica este încă necunoscută. Estimările variază între două şi opt milioane de deponenţi. Bancherul Dan Pascariu estima că între 35% şi 50% din gospodăriile din România au fost participante la acest sistem, în timp ce Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, estima circuitul financiar ajunsese la un moment dat să ruleze o treime din masa monetară a României. Ziarul „The New York Times“ estima că schema lui Stoica a atras între unu şi cinci miliarde de dolari.^[sursa]

Guvernul a interzis schema piramidală abia după ce compania a intrat în faliment. Iar asta chiar dacă Executivul primise avertismente privind Caritas din mai multe surse, inclusiv de la Serviciul Român de Informaţii, care scrisese despre schemă într-un raport de la începutul anului 1993, dar şi de la economistul Daniel Dăianu, care a numit schema drept o fraudă.

„Cifra de afaceri a Caritas va depăşi Produsul Intern Brut al României“

Primele semne ale căderii Caritas au apărut în toamna anului 1993, când tot mai multe ziare internaţionale au început să prezică eşecul acestei scheme piramidale. „Dacă «mecanismul Stoica» nu se opreşte, cifra de afaceri a Caritas va depăşi Produsul Intern Brut al României”, scria ziarul „The Economist” în anul 1993, punând accent pe pasivitatea autorităţilor în faţa fenomenului Caritas.

Presa internaţională atrăgea atenţia că „este cu neputinţă ca într-o ţară să existe atâţia bani gheaţă încât depunerile să se dubleze de la o lună la alta şi să ţină sistemul în viaţă. Niciun leu n-ar mai fi folosit pentru altceva şi orice activitate ar îngheţa“.

Împotriva acestor scenarii, care începeau să fie vehiculate timid şi de o parte a presei din România, Ioan Stoica a mobilizat o armată de lăudători pe care îi finanţa cu sponsorizări generoase, de la scriitori şi ziarişti până la preoţi şi actori.

Şi pentru a arăta că firma lui este din ce în ce mai prosperă, sub umbrela Caritas a fost deschis şi un supermarket, intitulat pompos „La Grand” şi situat în cartierul Zorilor din Cluj-Napoca. La inaugurare au participat toate oficialităţile oraşului, iar presa relata că magazinul a fost luat cu asalt de cetăţeni. Patronul Caritas a fost ovaţionat printre rafturile cu alimente: „Când este domnul Stoica în mijlocul nostru, îl vedem ca pe Mesia“.

Jaful inventat

Ianuarie 1994 a venit însă cu o veste-bombă, sau o minciună pentru a camufla iminenţa dezastrului: „plăţile câştigătorilor se suspendă întrucât casieria Caritasului a fost spartă de câţiva hoţi, paguba ridicându-se la circa 95 de milioane de lei“.

Un zvon s-a răspândit cu înfrigurare în Cluj-Napoca: „Caritasul se gată!“. La Bucureşti, Senatul a luat în discuţie modificarea Codului Penal pentru interzicerea jocurilor de tip Caritas. Amendamentul a fost respins cu 39 de voturi pentru şi 59 împotrivă. Corneliu Vadim Tudor (senator PRM) s-a opus, motivând că interzicerea jocurilor piramidale ar da naştere unei revolte populare.

Totuşi, printr-un ordin al Prefecturii Bucureşti, Caritasul a fost interzis în Capitală şi în judeţul Ilfov. În semn de protest, Ioan Stoica a oprit din nou plăţile şi a anunţat că va intra în greva foamei, împreună cu 90% din angajaţii săi. „Sunt mâhnit, aproape distrus de aceste lucruri care se petrec cu firma Caritas de o lună de zile“, spunea Stoica în ziarul de casă al Caritasului, „Mesagerul transilvan“.

În primăvara anului 1994 devenea tot mai clar că „minunea de la Cluj“ se sfârşise. Păgubiţii oscilau în a găsi vinovaţi pentru banii pierduţi: ba că Guvernul era de vină, ba că Stoica era un escroc. În mai 1994 Caritasul avea în registre sute de mii de depunători – oameni care giraseră cu locuinţele ca să se împrumute de bani pentru Caritas.

La 16 aprilie 1994, Stoica a vorbit pentru prima dată despre posibila închidere a Caritasului. „Dacă se vrea ca circuitul să fie oprit, atunci ar fi normal să apară o lege în acest sens. Eu vă declar că sunt în măsură să închid circuitul în chip cât mai benefic pentru oameni. Pierderea libertăţii mele nu va rezolva absolut nimic.“, spunea Stoica, încheind cu un aforism: „Curând, foarte curând, după Caritas se va plânge“. Ziua de 19 mai 1994 a fost „data decesului“ Caritas. În acea zi a apărut în „Mesagerul transilvan“ articolul semnat de însuşi Ioan Stoica intitulat: „Caritas se închide“. Stoica spunea că toţi românii vor primi înapoi banii depuşi, dar, evident, nu a fost aşa.

Practic, este imposibil de stabilit datele reale ale ţepei, pentru că registrele contabile ale Caritasului erau o glumă. Schema a funcționat, la propriu, cu saci de bani, care erau învârtiţi între deponenţi. Caritasul a intrat în topul celor mai mari ţepe financiare din lume, depășită de cea dată de fostul director NASDAQ, Bernie Madoff, care a furat circa 60 de miliarde de dolari, precum și de alți doi–trei veterani precum Serghei Mavrodi, Tom Petters și Allen Stanford.

Condamnare: un an şi jumătate

Ioan Stoica a fost arestat abia în vara lui 1994, pe 25 august, când devenise evident că nimeni nu-şi va mai recupera banii. A fost ridicat de la Cluj şi dus la Bucureşti cu avionul, fără cătuşe la mâini, laolaltă cu ceilalţi pasageri ai unei curse de linie. Trecuse aproape un an de la momentul în care Caritas blocase plăţile şi, în tot acest timp, Stoica fusese lăsat în libertate şi oferise zeci de interviuri amăgitoare despre renaşterea jocului şi înapoierea banilor către depunători.

Ioan Stoica a fost condamnat de Tribunalul Cluj, în anul 1995, la 7 ani de închisoare, pedeapsă care i-a fost redusă ulterior, fiind eliberat la 14 iunie 1996. Ioan Stoica a refuzat după eliberare orice contact cu presa.

Ulterior, oamenii s-au luat cu ale lor, primul deceniu de după Revoluţie fiind plin de escroci, valutiști, proteste, greve, scumpiri haotice, şi o nouă ţeapă dată de FNI. Evident, românii nu au învăţat nimic. Mai mult decât atât, după ce i-au ales pe Ion Iliescu şi Petre Roman după Revoluţie, crezând că ei reprezintă democraţia, Corneliu Vadim Tudor, cel care nu a fost de acord cu interzicerea Caritas, a intrat în turul doi la prezidențialele din anul 2000. Astfel, românii l-au uitat pe cel care le-a dat prima țeapă în democrație. 

Nu se cunoaște către ce destinații s-au îndreptat banii depunătorilor, mai ales că presa locală a scris că Stoica ajunsese să trăiască într-o mare sărăcie, suferind trei infarcturi şi că s-ar fi mutat într-un sat uitat de lume de pe lângă Dorohoi. Urma lui s-a pierdut, iar un ziar a scris că ar fi murit.