Nu este cea mai îndepărtată planetă faţă de Soare, dar este cea mai rece planetă din Sistemul Solar: Uranus.

Uranus este cea de-a șaptea planetă de la Soare, fiind una dintre gigantele Sistemului Solar și cea mai rece planetă din Sistemul Solar. Deși Uranus este vizibilă cu ochiul liber, planeta a fost mult timp confundată cu o stea din cauza luminozității sale reduse și a orbitei lente pe care o are în jurul Soarelui.

Diametrul planetei Uranus este mai mare de 51.000 km la ecuator, iar unul dintre marile sale mistere este că nu emană multă căldură.

Uranus: cea mai rece planetă din Sistemul Solar

Temperaturile în vârfurile norilor lui Uranus au o medie de -224°C, făcând-o cea mai rece planetă din Sistemul Solar, chiar dacă este mai aproape de Soare decât Neptun. Neptun are o temperatură medie de -214°C, fiind a doua cea mai rece planetă.[sursa]

uranus cea mai rece planeta din sistemul solar
Uranus este cea mai rece planetă din Sistemul Solar

Toate planetele Sistemului Solar radiază căldură primordială rămasă de la formarea lor, dar se pare că Uranus emană foarte puțină căldură. Astronomii și oamenii de știință încă încearcă să descopere de ce.

Uranus a fost descoperită de William Herschel în Bath, Marea Britanie, în anul 1781. Planeta a fost numită astfel după zeul grec Ouranos, cel mai timpuriu dintre stăpânii cerului. Este singura planetă care poartă numele unui zeu grec și nu al unui zeu roman.

Până în prezent, doar o sondă spațială a vizitat-o. Aceasta a fost Voyager 2, care a trecut rapid pe lângă planetă în anul 1986. În anii care au trecut de atunci, au fost surprinse schimbări în inelele și atmosfera lui Uranus.

• CITEŞTE ŞI:  Istoria hârtiei: cine a inventat hârtia şi cum a influenţat dezvoltarea civilizaţiei

Prin Voyager, s-a detectat foarte puțină activitate meteorologică pe Uranus. Dar observațiile recente de la sol au detectat sisteme meteorologice destul de active. Oamenii de știință încearcă să înțeleagă ce s-a schimbat și de ce.

Astronomii au tendința de a grupa Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun la un loc, dar ultimele două sunt mult mai departe în Sistemul Solar. Uranus orbitează la o distanță de 2,86 miliarde de kilometri distanță de Soare.

Privind mai atent, Jupiter și Saturn sunt dominate de hidrogen și heliu, cu nuclee stâncoase mici. Pe când Uranus și Neptun sunt alcătuite în mare măsură din rocă și gheață. De asemenea, există mai multă apă și metan în atmosfera lor, iar nucleele solide ale acestora sunt mult mai mari.

De ce este Uranus cea mai rece planetă din Sistemul Solar

Neptun este cea mai îndepărtată planetă de Soare în sistemul nostru solar, așa că ar trebui să fie cea mai rece. Știm că acest lucru nu este adevărat: Uranus este cea mai rece planetă din Sistemul Solar. Dar de ce? O sugestie este că convecția în atmosfera sa este cumva inhibată, astfel încât nu există mișcări ample de răsturnare ca în atmosferele altor planete.

Publicitate

Uranus este singura planetă care se află cu adevărat în echilibru termic cu Soarele și există două ipoteze pentru a explica de ce suprafața sa pare rece. În primul rând, ar putea fi vorba de faptul că Uranus este fierbinte în interiorul său, dar această căldură este captată. Asta înseamnă că nu se poate răci, așa că este fierbinte în interior, dar rece la exterior.

• CITEŞTE ŞI:  10 produse extrem de bizare, pe care le poţi cumpăra de la automate vending în Japonia

O altă ipoteză este că Uranus a pierdut cea mai mare parte a căldurii sale primordiale în stadiile timpurii ale vieții sale. Un aspect ciudat al lui Uranus este că axa sa este puternic înclinată față de orbita sa, cu peste 97°, astfel încât se rotește cu polul aflat în planul orbital.

Se crede că ceva de dimensiunea lui Marte sau a Pământului ar lovit Uranus în primele zile ale Sistemului Solar și ar fi răsturnat-o pe o parte. Acest lucru ar putea, de asemenea, să fi cauzat o pierdere masivă de căldură primordială.

Și cu atât de puțină căldură care se ridică din interiorul planetei, atmosfera lui Uranus este complet condusă de lumina solară. Inclinația mare a axei sale produce, de asemenea, anotimpuri foarte neobișnuite pe Uranus în orbita sa de 84 de ani în jurul Soarelui. Un pol primește lumină solară continuu timp de 42 de ani, în timp ce celălalt este în întuneric, iar apoi situația se inversează timp de 42 de ani.

Atmosfera este foarte puternic afectată de acest fapt: o situație pe care nu o găsim în altă parte în Sistemul Solar. Atunci când staţia spaţială Voyager 2 a trecut pe lângă Uranus, doar o emisferă era iluminată de Soare. Dar în anul 2007, Uranus a ajuns la unul dintre echinocțiile sale, când ecuatorul primea toată lumina solară. Acest lucru a schimbat dinamica atmosferei.

Publicitate
• CITEŞTE ŞI:  De ce Iuda l-a trădat pe Iisus. Cât valorau cei 30 de arginţi pe care i-a primit în schimbul trădării

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou: