Când vorbim despre eroi, avem tendinţa să ne gândim la nişte bărbaţi puternici, pe care ni-i imaginăm cu o mantie pe spate, salvând lumea de forţele răului.

Dar, în realitate, cei mai mulţi dintre adevăraţii eroi trec neobservaţi ori sunt uitaţi repede.

Eroismul, însă, nu ţine nici de pregătirea profesională, nici de cea fizică. Şi, după cum vom vedea în lista de mai jos, nu ţine nici de vârstă.

A fi erou înseamnă să ignori unul dintre instinctele de bază, cel de conservare, şi să te gândeşti mai mult la cei din jur decât la binele tău.

Printre cele mai impresionante cazuri de eroism sunt cele în care protagoniştii sunt copii.

Aceşti copii eroi au fost capabili să salveze vieţi, fără a se gândi un moment la binele lor.

10 copii eroi din viaţa reală

#10. Daniel Chirilă – 11 ani

A salvat un bebeluş dintr-o casă în flăcări

casa in flacari copii eroi

Începem lista cu copii eroi prezentând povestea lui Daniel, un copil de 11 ani din comuna Ţibăneşti, judeţul Iaşi.

Daniel s-a aruncat fără ezitare în flăcări, pentru a salva viaţa unui bebeluş aflat în pătuţ, într-o casă incendiată.

Niciun bărbat din sat nu s-a avântat să se arunce în casa care ardea. Dacă nu era Daniel, fetiţa de doar nouă luni ar fi ars de vie în casă.

Cu lacrimi în ochi, părinţii fetei nu i-au putut mulţumi îndeajuns lui Daniel.

Publicitate

Copilul de doar 11 ani are, însă, povestea lui. Nu este de basm, nu este cu final fericit, ci este o poveste desprinsă din realitatea tristă a zilelor noastre.

Daniel locuieşte într-o căsuţă din chirpici împreună cu familia. Aceştia se încălzesc la o sobă, asta dacă părinţii au cu ce să facă focul.

Cu toate acestea, Daniel este un erou.

#9. Timmy Miles – 13 ani

Şi-a salvat fraţii dintr-o maşină care ardea

masina in flacari

Nu toate poveştile cu eroi au final fericit. Chiar şi cele în care protagoniştii sunt copii eroi.

De fapt, povestea lui Timmy Miles, un copil de doar 13 ani este de-a dreptul dramatică.

Gaylynn, mama copiilor, avea unele probleme psihice, fiind internată în anul 2000 din cauza unor afecţiuni. Un an mai târziu a divorţat de tatăl copiilor, care a obţinut şi custodia acestora.

În luna ianuarie, 2011, Timmy şi cei doi fraţi mai mici ai săi au fost luaţi cu maşina de la şcoală de către mama lor. Aceasta le-a spus că vor merge într-o excursie.

Pe drum, însă, Gaylynn a oprit într-o parcare şi le-a dat copiilor câte 12 pastile. Le-a spus că sunt împotriva răcelii. La rândul său, şi Gaylynn a luat pastilele.

Cei patru şi-au pierdut cunoştinţa, iar planul sinucigaş al femeii părea că va funcţiona.

• CITEŞTE ŞI:  Rudolf Hess, mâna dreaptă a lui Hitler şi gestul său bizar de a zbura în Marea Britanie

Dar Gaylynn a rămas cu piciorul apăsat pe acceleraţie. Convertizorul catalitic al maşinii s-a supraîncălzit, iar autoturismul a fost cuprins de flăcări.

Timmy a fost trezit de căldură şi fum, iar primul său instinct a fost acela de a stinge focul. Fără succes, însă.

Atunci Timmy i-a scos din maşină pe cei doi fraţi mai mici ai săi, încercând acelaşi lucru şi cu Gaylynn. Nu a reuşit să o scoată pe mamă din maşină, care era deja decedată în momentul incendiului.

Cei trei fraţi au stat îmbrăţişaţi o perioadă pentru a se încălzi, însă au plecat după ajutor întrucât se simţeau rău.

Au fost internaţi în spital, unde au primit îngrijiri medicale pentru arsuri, fiindu-le făcute şi spălături stomacale.

Timmy a devenit un adevărat erou pentru fraţii săi.

#8. James Persyn – 12 ani

A salvat o femeie de violatorul ei

femeie atacata de violator

O studentă din statul american Michigan se îndrepta spre casă când a fost răpită sub ameninţarea pistolului de un recidivist. Acesta a luat-o pe fată cu maşina, după care a dus-o la locuinţa sa, unde a violat-o.

Chinul acesteia nu s-a sfârşit aici. Violatorul plănuia să o ucidă şi să scape de cadavru, pentru a-şi acoperi fapta de viol.

Fata a reuşit să sară din maşină, cu preţul unui braţ fracturat, fugind până la cea mai apropiată locuinţă, unde a bătut disperată la uşă.

În casă erau doar trei copii: James Persyn, de 12 ani şi cei doi fraţi mai mici ai acestuia.

Deşi fusese învăţat să nu deschidă uşa străinilor, James a simţit disperarea femeii şi i-a deschis. Aceasta i-a spus micuţului să închidă uşa, întrucât este urmărită de un bărbat care vrea să o ucidă.

James a încuiat toate uşile, a stins luminile şi i-a condus pe toţi în toaletă.

Băiatul a dat dovadă de curaj, mergând în curtea din spate, eliberând câinele, pe care l-a luat în casă. De asemenea, James a mers în bucătărie, de unde a luat un cuţit şi a sunat la poliţie.

Violatorul lovea puternic în uşă, însă a auzit câinele lătrând. Din acest motiv, a luat un bidon cu benzină din garaj şi a dat foc locuinţei, după care a fugit.

Din fericire, pompierii şi poliţia au ajuns la faţa locului înainte ca focul să se extindă, iar cei patru au fost salvaţi teferi.

Violatorul a fost prins ulterior, dar nu înainte de a izbi o maşină de poliţie.

#7. Mittal Padaditya – 12 ani

Şi-a salvat bunica din mâinile tâlharilor

Trei tâlhari au pătruns în locuinţa unei bătrâne din India, care locuia singură. Părea o victimă sigură, însă întâmplarea a făcut ca nepoata bătrânei, în vârstă de 12 ani, să vină în vizită.

Padatitya, auzind gălăgie, şi-a dat seama că ceva nu este în regulă, anunţându-şi fratele.

Fata, însă, nu a aşteptat ajutorul, văzând că bunica sa este atacată.

Astfel, tânăra a sărit peste unul dintre atacatori, pe care l-a lovit, l-a muşcat de faţă şi l-a tras de păr. Acesta a înjunghiat-o pe fată, însă haosul creat a făcut ca vecinii să intervină.

• CITEŞTE ŞI:  3 milioane de dolari într-o staţie de autobuz, pe care îi putea lua oricine

Padatitya a avut nevoie de 351 de copci, iar singurul regret al său a fost că unul dintre atacatori a reuşit să scape.

#6. Tilly Smith – 10 ani

Şi-a salvat familia şi alte 100 de persoane din faţa tsunamiului din 2004

tilly smith

Tilly Smith avea doar 10 ani pe când se afla cu familia în Thailanda, în timpul tsunamiului din anul 2004.

Întâmplarea a făcut ca Tilly să înveţe la geografie, cu doar două săptămâni înainte de dezastru, despre tsunami. Astfel, recunoscând semnele pericolului, tânăra şi-a avertizat familia, aceştia plecând de urgenţă din calea urgiei.

De asemenea, alte 100 de persoane au luat-o în serios pe micuţă, fugind din calea valurilor uriaşe, salvându-şi viaţa.

Tânăra a fost premiată în repetate rânduri pentru perspicacitatea de care a dat dovadă.

#5. Louis Braille – 13 ani

A inventat limbajul pentru nevăzători

louis braille

Nu toţi eroii poartă măşti şi nici nu se bat cu răufăcători.

Louis Braille este unul dintre acei copii eroi care au schimbat lumea în mod paşnic.

La vârsta de 3 ani, în 1812, în urma unui accident produs în atelierul de pielărie al tatălui său, şi-a pierdut vederea. Ulterior, s-a înscris la Institutul Regal al Tinerilor Nevăzători din Paris.

La vârsta de doar 13 ani a inventat un limbaj care în prezent este folosit de nevăzătorii din lumea întreagă – alfabetul Braille.

#4. Claudette Colvin – 15 ani

A luptat împotriva discriminării rasiale

Ştim prea bine tratamentul teribil aplicat negrilor atât în perioada sclaviei, cât şi ulterior.

Publicitate

Deşi sclavia fusese abolită, segregaţia, acea discriminare rasială constând în separarea persoanelor de origini sau rase diferite, încă exista.

Existau reguli potrivit cărora negrii nu puteau consuma apă din acelaşi loc ca şi albii şi nici nu puteau ocupa locurile destinate acestora în mijloacele de transport public.

Claudette avea 15 ani pe când a refuzat să cedeze locul din autobuz destinat unui alb, fapt pentru care a fost arestată.

A contestat decizia în instanţă, reuşind să câştige un proces care urma să devină celebru.

În cele din urmă, s-a constatat că segregaţia contravine Constituţiei SUA, iar acest tip de discriminare a fost scos în afara legii.

Publicitate

#3. Iqbal Masih – 12 ani

A eliberat 3.000 de copii din sclavie

iqbal masih copii eroi

Iqbal Masih avea doar 4 ani în 1987, când a fost vândut ca sclav de părinţii săi, din cauza datoriilor.

Vânzarea sclavilor era o practică ilegală în Pakistan, însă acceptată tacit.

După 6 ani în care a fost exploatat, Iqbal a reuşit să scape din mâinile stăpânilor săi.

Experienţa trăită l-a făcut să devină un activist al drepturilor omului şi a luptat împotriva sclaviei. A ţinut prelegeri despre libertate în toate oraşele din Pakistan, fapt care a trezit mânia deţinătorilor de sclavi.

• CITEŞTE ŞI:  Mirosul de lacrimi de femeie scade agresivitatea masculină. Care este explicaţia ştiinţifică

Mai mult, s-a furişat în repetate rânduri în fabrici, ajutând peste 3.000 de copii să fugă de la stăpânii lor, redându-le libertatea.

În anul 1994 a primit Premiul Reebok pentru Drepturile Omului, vizitând SUA cu această ocazie.

În anul următor, a fost victima unui asasinat.

A fost ucis de către un dependent de heroină, cel mai probabil la ordinul mafiei locale, care se baza pe sclavi pentru a obţine profit.

Avea doar 12 ani când a fost omorât.

#2. Asma Ayub Khan – 13 ani

A salvat 40 de copii de la înec

asma khan copii eroi

Deşi nu ştia să înoate, Asma, o tânără de 13 ani, a sărit în apele învolburate care au făcut dezastru în Mumbai, India, în anul 2005, pentru a ajuta alţi copii.

Fără a se gândi o clipă la siguranţa sa, Asma a sărit în ajutorul unor copii mici, prinşi de apele revărsate.

Asma a crescut într-un orfelinat.

„Acei copii îmi spuneau soră. Nu aveam cum să nu-i ajut. Nu puteam să trăiesc ştiind că li se întâmplă ceva rău.”, a declarat Asma.

Fata de 13 ani a reuşit să salveze vieţile a 40 de copii mici, fiind premiată de guvernul indian pentru curajul său.

#1. Aitazaz Hassan Bangash – 14 ani

A salvat elevii unei şcoli, luptându-se până la moarte cu un terorist

aitazaz hassan copii eroi

Una dintre cele mai impresionante poveşti cu copii eroi este cea a lui Aitazaz Hassan Bangash.

Băiatul, în vârstă de 14 ani, a reuşit să salveze viaţa a zeci, poate chiar sute de copii înscrişi la şcoala Ibrahimzai, din Pakistan.

Mai precis, în anul 2014, acesta mergea la şcoală, fiind elev în clasa a 9-a. Pe drum a întâlnit un alt tânăr, care l-a întrebat unde se află şcoala.

Atunci, Aitazaz, obişnuit cu atentatele şi conflictele religioase, a devenit suspicios. L-a urmărit pe suspect şi, când a văzut că vrea să meargă chiar către şcoală, şi-a dat seama, aşa cum afirma pentru CNN vărul tânărului Aitazaz, că era vorba de un terorist care avea asupra sa o încărcătură explozivă.

Bărbatul intenţiona să se arunce în aer în interiorul şcolii.

În acel moment Aitazaz a acţionat. A aruncat o piatră mare către terorist, apoi s-a repezit asupra lui şi l-a ţinuit la pământ pentru a nu intra în şcoală.

Băiatul s-a luptat cu toate puterile cu teroristul, până când acesta a detonat bomba.

Aitazaz a murit împreună cu teroristul, dar a reuşit să salveze viaţa elevilor din şcoală.

Ulterior, a fost declarat erou naţional în Pakistan.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele