Charles Cullen s-a născut pe 22 februarie 1960, într-un orăşel din statul american New Jersey, fiind cel mai mic dintre opt frați. Deşi nu a avut niciodată un caracter violent, Cullen este posibil să fie cel mai mare criminal în serie din istorie, însă nu au fost probe pentru a dovedi toate crimele pe care acesta le-a comis.
Tatăl său a fost șofer de autobuz. Acesta avea 58 de ani când s-a născut Charles, murind şapte luni mai târziu. La doar nouă ani, Charles Cullen și-a descris copilăria ca fiind una mizerabilă. Tot pe atunci a avut prima din multe tentative de sinucidere, consumând substanțe dintr-un set de chimie.
În anul 1977, mama lui Cullen a murit într-un accident de mașină. În anul următor, pe când avea 18 ani, a renunțat liceu și s-a înrolat în Marină, fiind repartizat la bordul submarinului USS Woodrow Wilson. A fost avansat la gradul de subofițer clasa a treia, ca parte din echipa care a operat rachetele Poseidon de la bordul navei. Când a început să dea semne de instabilitate, Cullen a fost transferat la nava de aprovizionare USS Canopus.
Charles Cullen a încercat să se sinucidă de șapte ori de-a lungul anilor. Astfel, a fost eliberat din serviciu din motive medicale, în anul 1984.
După acest moment, Charles Cullen s-a înscris la Școala de Asistență Medicală a Spitalului Mountainside, din Montclair, New Jersey. A fost ales președintele clasei sale, absolvind în anul 1987. Tot de atunci a început să lucreze la secția de arși a Centrului Medical Sfântul Barnaba în Livingston.
Crimele lui Charles Cullen
Chiar la primul spital la care a lucrat au avut loc şi primele crime ale lui Charles Cullen. Pe data de 11 iunie 1988, a administrat o doză letală intravenoasă de medicamente unui pacient. Cullen a plecat de la Centrul Medical Sf. Barnaba în ianuarie 1992. Conducerea spitalului a demarat atunci o investigație pentru a afla cine a contaminat pungile de transfuzie. Ancheta a stabilit că, cel mai probabil, Charles Cullen a fost responsabil. Din acest motiv, zeci de pacienţi ai spitalului şi-au pierdut vieţile.
La numai o lună după ce a plecat de la Spitalul Sf. Barnaba, Cullen şi-a găsit un nou loc de muncă. S-a angajat la Spitalul Warren, din Phillipsburg, New Jersey. Acolo a ucis trei femei în vârstă, oferindu-le supradoze de digoxină, unmedicament pentru inimă. Ultima lui victimă a spus că un „asistent medical meschin” a injectat-o în timp ce dormea, dar membrii familiei sale și furnizorii de servicii medicale de la spital i-au respins comentariile ca fiind nefondate.
În anul următor, Charles Cullen şi soţia sa au divorţat, împărţind custodia celor două fiice ale lor. Cullen a vrut să renunţe la slujba sa de asistent medical, însă pensia alimentară impusă de instanță l-a forțat să continue să lucreze.
În luna martie 1993, Cullen a intrat prin efracție în casa unei colege de muncă, în timp ce ea și fiul ei dormeau, dar a plecat fără a-i trezi. Ulterior, a început să o urmărească pe aceeași femeie, care a depus o plângere la poliție împotriva lui. Cullen a pledat vinovat pentru violare de domiciliu și a primit un an de închisoare, beneficiind de eliberare condiționată.
La o zi după arestarea sa, Cullen a încercat să se sinucidă din nou. Acesta și-a luat două luni liber de la serviciu și a fost tratat pentru depresie în două unități de psihiatrie. Cu toate acestea, a încercat din nou să se sinucidă, de două ori, înainte de sfârșitul anului 1993. După acest moment a renunțat la slujba lui de la Spitalul Warren.
Angajat la spitale, deşi era instabil psihic
A urmat o perioadă de câţiva ani în care Cullen a lucrat la unitatea de terapie intensivă/îngrijire cardiacă a Centrului Medical Hunterdon în Flemington. Dacă în primii ani nu a ucis niciun pacient, în anul 1996 a făcut cinci victime. Din nou, a administrat supradoze de digoxină.
După ce a mai schimbat un loc de muncă şi a fost iarăşi concediat, Charles Cullen a devenit șomer. Vreme de șase luni nu a avut loc de muncă și nu a mai plătit pensia alimentară. Intrând într-o stare depresivă, Cullen a fost internat la un spital de psihiatrie.
În anul 1998, Cullen şi-a găsit un nou loc de muncă. De această dată s-a angajat la un centru de reabilitare din Allentown, Pennsylvania. Acolo, a îngrijit pacienți dependenți de aparate pentru respirație. Cullen a fost concediat de la acest centru după ce a fost văzut intrând în camera unui bolnav cu seringi în mână.
Chiar și cu istoria lui de instabilitate mentală și numărul de decese din timpul serviciului la diverse spitale, Charles Cullen a continuat să-și găsi de lucru. Motivul era existenţa unui deficit de asistente medicale la nivel național.
În martie 1999, Cullen a primit o slujbă la spitalul de arși din Lehigh Valley din Allentown, unde a ucis un pacient și a a mai avut o tentativă de a-l ucide pe altul. O lună mai târziu, el a demisionat de bună voie, de la spitalul Lehigh Valley și a fost angajat la o unitatea de îngrijire a cardiacilor la spitalul St. Luke, din Betleem, Pennsylvania.
În următorii trei ani, Cullen a ucis cel puțin cinci pacienți și este cunoscut că a încercat să omoare încă doi. Pe data de 11 ianuarie 2000, a încercat iar să se sinucidă, prin intoxicare cu monoxid de carbon în cada de baie. Vecinii lui au simțit miros de fum și au sunat pompierii și poliția. A fost dus la un spital și un centru de psihiatrie, dar a revenit acasă în ziua următoare.
Nimeni nu a bănuit că el omora pacienți la spitalul St. Luke, până când un coleg de-ai săi a găsit flacoane de medicamente într-un cos de gunoi. Aceste medicamente nu aveau vreo valoare semnificativă în afara spitalului, nefiind folosite de consumatorii de droguri recreaționale. Astfel, furtul lor a stârnit mai degrabă curiozitate.
Prins că fura medicamente
O ancheta internă a arătat că Charles Cullen a luat medicamentele. I-a fost oferită o înțelegere cu unitatea medicală: să demisioneze și să i se dea o recomandare neutră, sau să fie concediat. El a demisionat și a fost escortat afară din clădire în iunie 2002. Șapte dintre colegii lui de la spitalul St. Luke au alertat mai târziu autoritățile despre suspiciunile lor. Conform acestora, Cullen a folosit medicamentele pentru a ucide pacienți. Anchetatorii nu au investigat niciodată trecutul lui, iar cazul a fost închis nouă luni mai târziu din cauza lipsei de dovezi.
În septembrie 2002, Cullen a început să lucreze în unitatea de asistență medicală de la Spitalul Somerset, din Somerville, New Jersey. El începuse o relație cu o femeie în jurul acestei date, dar depresia s-a agravat. Cullen a ucis cel puțin opt pacienți și a încercat să omoare cel puțin unul în plus până la jumătatea anului 2003. Din nou, a folosit digoxină, insulină și epinefrină.
Curând după aceea, Spitalul Somerset a început să observe indicii ale crimelor lui Cullen. Sistemul de computere al spitalului a arătat că Charles accesa înregistrările pacienților care nu fuseseră puși sub îngrijirea sa. Dar colegii săi de muncă l-au observat în camerele acestor pacienți, iar dozatorul computerizat de medicamente arăta că el solicita medicamente care nu fuseseră prescrise acestor bolnavi.
Modul în care Cullen solicita medicamentele de la dozatorul computerizat era cel puţin ciudat. Multe dintre cereri erau imediat anulate. De asemenea, mai multe cereri se repetau după o perioadă de câteva minute. În luna iulie 2003, directorul executiv al Biroului de Informații despre Otrăvuri din New Jersey a avertizat reprezentanții spitalului că cel puțin patru supradoze suspecte indicau posibilitatea ca un angajat al spitalului să fi ucis intenţionat pacienții. Spitalul a amânat contactarea autorităților până în luna octombrie. Până atunci, Cullen a ucis cel puțin încă 5 pacienți și a încercat să omoare un al șaselea.
Abia în luna octombrie 2003, când un pacient de la Somerset a murit de hipoglicemie, spitalul a alertat Poliția. Acest pacient a fost ultima victimă a lui Charles Cullen. Ulterior, poliţiştii au criticat aspru spitalul pentru incapacitatea de a constata o supradoză nefatală de insulină, administrată de Cullen, în luna august.
O verificare realizată în istoricul angajărilor lui Cullen a relevat suspiciuni cu privire la implicarea sa în alte decese. Spitalul Somerset l-a dat afară pe Cullen pe 31 octombrie 2003. Motivul a fost hilar, fiind invocat un fals în cererea de angajare. În realitate, spitalul încerca să-şi protejeze interesele şi să se ferească de o anchetă.
Colega lui Cullen, asistenta Amy Loughren, a alertat poliția după ce a devenit suspicioasă cu privire la istoricul lui de accesare a depozitului de medicamente, legându-l astfel de moartea pacienților. Poliția l-a ținut sub supraveghere timp de mai multe săptămâni, până au terminat ancheta.
Arestarea și condamnarea lui Charles Cullen
Charles Cullen a fost arestat la un restaurant pe 12 decembrie 2003. A fost acuzat de crimă și o tentativă de omor. Pe 14 decembrie, a recunoscut în fața detectivilor de la omucideri, Dan Baldwin și Tim Braun, că l-a omorât pe preotul Florian Gall și a încercat să-l ucidă pe Jin Kyung Han, ambii pacienți la Spitalul Somerset. În plus, Cullen le-a spus polițiștilor că a ucis cel puțin 40 de pacienți în cei 16 ani de carieră.
În aprilie 2004, Cullen a pledat vinovat în fața tribunalului pentru ucidere a 13 pacienți și tentativa de a ucide alți doi prin injecție letală, în timp ce era angajat la Somerset. Ca parte din înțelegere, Cullen a promis să coopereze cu autoritățile dacă nu vor solicita pedeapsa cu moartea pentru crimele sale. O lună mai târziu, Cullen a pledat vinovat pentru uciderea a trei pacienți în New Jersey. În noiembrie 2004, Cullen a pledat vinovat din nou, pentru uciderea altor 6 pacienți și tentativa de a omorî încă 3 oameni.
Pe 2 martie 2006, Cullen a fost a primit 18 condamnări pe viață în statul New Jersey, nefiind eligibil pentru eliberare condiționată până în anul 2403. În prezent, Charles Cullen este încarcerat la Închisoarea de Stat din New Jersey.[sursa]
Pe 10 martie, Cullen a fost dus în sala de judecată pentru o audiere. Acesta, aflându-se probabil într-un episod psihotic, repeta către judecător: „Onorată instanță, trebuie să coborâți!”. A rostit această frază timp de 30 de minute până când judecătorul William H. Platt a cerut să-i fie pus căluș în gură lui Cullen. Gardienii i-au închis gura cu o cârpă și bandă adezivă. Chiar și după ce a fost legat, Cullen a continuat să încerce să repete fraza.
În această audiere, Platt i-a dat o suplimentare de șase condamnări pe viață. Ca parte din înțelegere, Cullen a cooperat cu autoritățile pentru a identifica alte victime.
Motivele crimelor lui Charles Cullen
Charles Cullen a declarat anchetatorilor că a administrat supradoze pacienților săi pentru a-i cruța de vreun stop cardiac sau respirator. Le-a mai spus detectivilor că nu putea suporta să audă despre sau să fie martor la încercările de a salva viața unei victime. De asemenea, a declarat că le-a dat pacienților supradoze pentru a putea pune capăt suferinței lor și pentru a preveni personalul spitalului din a-i dezumaniza.
Cullen le-a mai declarat detectivilor că şi-a trăit majoritatea vieții „în ceață” și că „nu mai are amintiri legate de uciderea celor mai multe dintre victimele sale”. Ucigaşul a mai spus că nu-și poate aminti câți pacienţi a omorât sau de ce i-a ales.
Dacă presupunerile se confirmă, Charles Cullen ar fi responsabil pentru uciderea a circa 400 de oameni. Acest lucru l-ar transforma în cel mai prolific criminal în serie din istorie, deşi nu a agresat fizic vreo persoană.
Cu toate acestea, nu toate victimele lui au fost pacienți în stadiu terminal. Medicii se aşteptau ca unii pacienţi să-și revină înainte ca Charles Cullen să-i fi ucis.
După povestea sa, scriitorul Charles Graeber a scris cartea „The Good Nurse: A True Story of Medicine, Madness, and Murder”[Cumpără pe EMAG]. Cartea a fost ecranizată în anul 2022, fiind realizat filmul artistic „The Good Nurse”, în regia danezului Tobias Lindholm.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:
Un criminal odios, care nu a avut o motivatie anume…foarte ciudat tipul!!!