Becerrillo a fost un câine de război legendar, antrenat să ucidă, adus în Lumea Nouă de către conchistadorii spanioli.

Câinii au fost folosiţi ca arme de război încă de acum 3.000 de ani. Egiptenii antici, grecii, persanii, asirienii şi romanii, cu toţii sunt cunoscuţi pentru faptul că au folosit câini în lupte sau pentru explorare, pază, căutare sau pentru a fi călăi. Însă conchistadorii spanioli au dus totul la nivelul următor, cu un efect devastator, iar Becerrillo a fost cea mai puternică armă de acest fel.[sursa]

Publicitate

Originile câinilor de război

Cunoscuţi ca fiind cei mai buni prieteni ai omului, câinii au fost partenerii oamenilor şi folosiţi în lupte încă de la domisticirea lor, în urmă cu mai bine de 50.000 de ani. Câinii nu erau folosiţi doar pentru atac, fiind, în funcţie de specificul lor, utilizaţi pentru paza animalelor şi a proprietăţii, ori pur şi simplu ca animal de companie.

Cele mai vechi surse scrise care fac referire la câinii de război provin de pe vremea lui Aliattes, rege al Regatului Lidian. Aceste surse arată cum câinii de război au atacat şi au ucis invadatorii într-o bătălie împotriva cimerienilor, în jurul anului 600 î.Hr.

câini de război
Câini de război în Asiria (sursa: Lunstream / Adobe Stock)

În antichitate, războinicii din Anatolia au folosit câini de război alături de cavalerie. Călăreţii dădeau drumul câinilor asupra duşmanilor pentru a le penetra liniile de contact, urmând apoi atacul nimicitor al războinicilor.

Xerxes I al Persiei, când a invadat Grecia în anul 480 î.Hr., a adus cu el haite numeroase de ogari indieni. De asemenea, se spune că au fost folosiţi câini de război şi în Bătălia de la Maraton, din anul 490 î.Hr., dintre greci şi Imperiul Persan.

Publicitate

Câteva secole mai târziu, armata romana a folosit numeroase rase de câini pentru luptă şi pază, însă au pus accentul pe o rasă numită Canis Molossus, care a fost creată special pentru luptă.

În partea de nord, războinicii celtici au atacat teritoriile romane în anul 55 î.Hr., folosind câini impunători din rasa Mastiff Englez, una dintre cele mai vechi rase existente şi în prezent.

Câini de război în Lumea Nouă

Se spune că primul care a adus câini de război în Lumea Nouă a fost chiar Cristofor Columb. Acesta i-a eliberat asupra indigenilor din Hispania în anul 1493. De asemenea, Columb a folosit câini pentru a dispersa grupurile care au venit să oprească debarcarea sa în Jamaica, în anul 1494. Însă bătălia de la Vega Real, din anul 1495, l-a făcut pe Columb să conştientizeze potențialul pe care câinii îl aveau ca arme împotriva locuitorilor acestui pământ nou.

Pe 27 martie 1495, Columb și fratele său Bartolomeu au mărşăluit pe teritoriul Hispaniei cu 200 de oameni, 20 de călăreți și 20 de câini spanioli din rasa Mastiff, luptând cu băștinașii Arawak. Aceştia din urmă îşi apărau teritoriul, opunându-se dominației spaniole. Forțele au fost conduse de către conchistadorul spaniol Alonso de Ojeda. Acesta dobândise arta de a folosi câini de război, în luptele împotriva maurilor din Granada.

„A adunat câinii pe flancul drept și a așteptat până când bătălia a atins un nivel ridicat de furie. Apoi i-a eliberat pe toți cei douăzeci de mastiffi, strigând „Tómalos!” (însemnând „ia-i!”). Câinii furioși i-au cuprins pe luptătorii nativi într-o falangă furioasă, aruncându-se în trupurile goale ale indienilor. Și-au luat adversarii de burți și de gât. În timp ce indienii uimiți cădeau la pământ, câinii i-au dezmembrat și i-au rupt în bucăți. Învârtindu-se de la o victimă la alta, câinii au rupt rândurile indigene.”, fragment din cartea “Câinii în cursul evenimentelor umane”, de Stanley Coren.

Publicitate

Cu fiecare călătorie ulterioară în America, sute și apoi mii de câini au fost aduși peste ocean. Cea mai populară rasă a fost Mastiff. Dimensiunea lor pură și aspectul feroce au insuflat teroare în rândul populației indigene.

becerrillo
Reprezentare grafică a lui Becerrillo

Becerrillo, un câine legendar, care a fost antrenat pentru a ucide

Becerrillo, un nume care înseamnă „Taurul cel Mic” sau „Micul Taur”, a fost un mastiff cu ochi căprui şi blana roşie, de talie mijlocie, dar extrem de puternic, deținut de către exploratorul spaniol Juan Ponce de León. Adesea, Becerrillo era încredințat conchistadorilor Diego Guilarte de Salazar și Sancho de Aragón.

Originile lui Becerrillo sunt incerte, dar se crede că s-a născut în America, în adăposturile lui Ponce de León. Primele înregistrări ale lui datează din anul 1511, dar atunci el a fost deja descris ca având cicatrici de luptă.

Ferocitatea şi totodată inteligenţa lui Becerrillo i-au atras atenţia lui Juan Ponce de Leon. Astfel, conchistadorul i-a oferit un antrenament special, transformându-l într-o armă letală care semăna teroare în rândul nativilor.

Becerrillo a fost antrenat să distingă între spanioli şi băştinaşi; ba mai mult decât atât, să facă diferenţa între băştinaşii aliaţi şi cei inamici. Pe cei din urmă îi ataca cu o ferocitate rară, ţintind direct zonele vitale. Becerrillo era un câine care putea fi folosit pentru a lua urma, pentru a păzi tabăra, dar şi pentru a ucide inamicii. Se spune că băştinaşii se temeau mai mult de Becerrillo decât de soldaţi.

Publicitate

Becerrillo şi-a câştigat faima mai ales în campaniile din Puerto Rico. În anul 1508, Ponce de Leon a început efectiv cucerirea insulei şi subjugarea populaţiei native, numită taino. Becerrillo a fost folosit în Puerto Rico pentru urmărirea inamicilor şi uciderea lor, dar şi în cele mai dure bătălii.

Propriu-zis, populaţiile taino erau terorizate de acest câine feroce care părea invincibil. De altfel, Juan Ponce de Leon considera că acesta valorează cât 50 de soldaţi.

Becerrillo a devenit soldat

Vârful „carierei” lui Becerrillo s-a produs atunci a ajuns în proprietatea lui Guilarte de Salazar. Acesta era un conchistador spaniol care opera în Puerto Rico, dar şi în alte insule din Caraibe, alături de Sancho de Aragon. 

Becerrillo a fost lăsat de către Ponce de Leon în grija lui Salazar. Fostul proprietar plecase să cucerească o insulă din America Centrală, despre care se spunea că este plină de bogăţii. Salazar nu a ezistat să-l folosească pe Becerrillo în luptă.

Faima câinelui a devenit uriaşă după o întâmplare din anul 1512. Atunci, un grup mare de nativi a încercat să suprindă armata lui Salazar în timpul nopţii. Becerrillo i-a simţit de la depărtare şi a început să latre, alarmând tabăra spaniolilor. 

Publicitate

Salazar a intrat în luptă alături de câine. În numai jumătate de oră, spun sursele vremii, Becerrillo a ucis nu mai puţin de 33 de nativi, iar pe alţii i-a schilodit. 

Acel a fost momentul în acre Becerrillo a primit un loc în armata de cucerire a spaniolilor. De asemenea, primea o parte din pradă dar şi venitul echivalent cuvenit unui arbaletier.

Lui Beccerrillo i s-a confecţionat o armură, intrând în luptă apărat în zona pieptului şi a spatelui de o platoşă uşoară din piele, având la gât o zgardă fioroasă cu ţepi.

Arăta mai multă milă decât un om

În jurul lui Becerrillo au apărut numeroase poveşti şi legende. Printre altele se spune că într-o zi, plictisindu-se, Salazar l-a asmuţit pe câine asupra unei bătrâne native care servea în aşezarea conchistadorilor.

Femeia ducea un mesaj altui conchistador când a fost întâmpinată de câinele trimis să ucidă. Bătrâna i-ar fi vorbit animalului, numindu-l ”Stăpâne câine” şi adresându-i-se cu blândeţe, în genunchi: „Sunt pe cale să duc această scrisoare creștinilor. Te implor, Stăpâne Câine, te rog să nu-mi faci rău.” Atunci Becerrillo ar fi adulmecat-o şi mai apoi s-ar fi întors la stăpânul său, fără să facă rău femeii, neîndeplinind astfel ordinul primit.

Publicitate

Când guvernatorului i s-a spus ce s-a întâmplat, el a eliberat-o pe bătrână și a interzis orice alte terorizări ale nativilor.

„Nu voi permite ca sentimentele de compasiune și de clemență ale unui câine să le umbrească pe cele ale unui creștin adevărat.”, ar fi spus guvernatorul.

Moartea lui Beccerrilo

Becerrillo a murit aşa cum a trăit, în război. În anul 1514, băştinaşii din insula Vieques, atacată de conchistadori, l-au capturat pe Sancho de Aragon. Becerrillo le-a luat urma imedat. Indigenii se deplasau însă rapid, pe râu, cu ajutorul canoelor. Câinele nu mai era în elementul său, iar băştinaşii l-au luat efectiv la ţintă cu săgeţile. A fost doborât în scurt timp. 

Deşi soldaţii au încercat să-l vindece, câinele a murit. Istoricii vremii spun că Becerrillo a fost plâns ca un erou de către camarazii săi, fiind înmormântat într-un loc secret.

Nu se ştie cu exactitate din ce rasă provenea Becerrillo, dar se bănuieşte că era fie un mastiff, câine de talie mare, renumit pentru calităţile sale în luptă, fie un Alano Espanol, un câine care se spune că ar fi descendent îndepărtat al celebrului molos antic. Urmaşul lui Becerrillo a fost tot un câine de luptă, numit Leoncillo. Şi acesta şi-a câştigat faima de ucigaş cu sânge rece, în luptele din Panama.

Publicitate
Publicitate

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele