De-a lungul timpului au dispărut de pe faţa Pământului mii de specii. De la dinozauri la tot felul de vieţuitoare, la un moment dat, unele specii au încetat să mai existe, rămânând în urmă doar indicii ale existenţei lor.

Acum, ultimul mascul de rinocer alb nordic de pe Terra, a murit la vârsta de 45 de ani, în Kenya. Ultimele două exemplare din această specie sunt femele, iar după ce se vor stinge şi acestea, specia lor va dispărea complet.

Sfârşitul lui Sudan – ultimul rinocer alb nordic

Rinocerul suferea de mult timp din cauza unor complicaţii legate de vârsta sa înaintată. Având în vedere că starea sa de sănătate s-a agravat rapid, s-a luat decizia de a-l eutanasia, potrivit unui comunicat emis de reprezentanţii rezervaţiei Ol Pejeta, în Kenya.

Liz Hurley şi Sudan

Decesul lui Sudan este sinonim cu stingerea acestei subspecii. Singura posibilitate de a obţine noi exemplare ale acestei subspecii ar fi dezvoltarea unor tehnici de fecundare in vitro pentru a concepe embrioni de rinocer alb nordic cu ajutorul materialului genetic prelevat deja, notează AFP.

Aceşti embrioni ar trebui implantaţi în femele purtătoare aparţinând unei alte subspecii. Principala cauză a dispariţiei rinocerului alb nordic este braconajul practicat în habitatul său din Africa Centrală, Republica Democrată Congo etc.

În unele ţări din Asia, mai ales în China şi în Vietnam, cornului de rinocer i se atribuie anumite proprietăţi medicinale. Ultimul grup sălbatic aparţinând acestei subspecii număra 20 – 30 de exemplare şi a trăit în Republica Democrată Congo, dar a dispărut până la începutul anilor 2000 din cauza conflictelor armate.

• CITEŞTE ŞI:  Pasărea Dodo şi modul în care omul a făcut-o să dispară
Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele