Oamenii de ştiinţă au descoperit că trupul aparţine unei adolescente care avea vârsta de 15 ani la data în care a sfârşit tragic pe munte.

Alături de ea, au mai fost descoperiţi un băiat şi o fetiţă, în vârstă de 7 şi respectiv 6 ani. Se pare că toţi cei 3 copii au fost sacrificaţi în numele unui ritual religios cunoscut sub numele de „capacocha”.[1]

Înainte de a fi lăsaţi să moară, timp de un an, ei au fost bine hrăniţi, pentru a lua în greutate şi apoi drogaţi.

Ulterior, au fost urcaţi pe crestele muntelui, în apropiere de vulcanul Llullaillaco.

fata inghetata
Fata pare că doarme, nicidecum că este moartă de cinci secole

În timp ce dormeau au fost introduşi în nişte găuri subterane, unde au fost congelaţi până la moarte.

Erau frumoşi, sănătoşi şi era o onoare să fie consideraţi „buni” pentru a fi sacrificaţi.

Potrivit tradiţiei incaşe insă, ei nu au murit ci sufletele lor plutesc deasupra muntelui, ca nişte îngeri.

Datorită faptului că au stat sub gheaţă, la temperaturi cu mult sub 0 grade, părul şi hainele fetei s-au conservat perfect.

Cum s-a păstrat fata care a stat îngheţată 500 de ani

fata care a stat îngheţată 500 de ani
Examinarea corpului în condiţii de laborator

Privind-o, ai putea spune că ai în faţa ochilor o adolescentă care doarme şi nu o fată care a murit acum mai bine de 500 de ani.

Aceasta are organele interne intacte. Are încă sânge prezent în inimă şi plămâni, iar pielea şi caracteristicile faciale sunt neschimbate.

Oamenii de ştiinţă spun că aerul rece şi uscat a fost ceea ce a conservat copila.

Publicitate

De la descoperire, corpurile au fost păstrate în frigidere speciale pentru a-şi menţine starea de conservare şi pentru a putea fi studiate de către cercetători.

• CITEŞTE ŞI:  Universul a avut o viață secretă înainte de Big Bang, sugerează un nou studiu

Astfel de descoperiri sunt extrem de rare. Informaţiile pe care le pot oferi sunt extrem de importante pentru omenire.

Ce spun testele ADN

Testele ADN au arătat o hidratare perfectă a corpurilor şi nu existau oase rupte sau alte răni. Se pare însă că fata de 15 ani suferea de sinuzită şi o boală pulmonară, posibil ca urmare a unei infecţii.

fata care a stat îngheţată 500 de ani
Cadavrul conservat perfect

Datorită modului aproape perfect de conservare, National Geographic a catalogat mumia drept cea mai bine conservată din câte au fost descoperite.

Oraşul Salta, unde a fost facută importanta descoperire, a fost fondat pe 16 aprilie 1582 de către conchistadorul spaniol Hernando de Lerma.



În timpul războiului de Independență, a devenit un punct strategic comercial și militar între Perú și localităţile din Argentina.

Oraşul este situat în Valea Lerma, la 1.152 de metri deasupra nivelului marii, la poalele munților Anzi.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.