Acasă Lumea noastră Cultură generală 9 celebrităţi care au ajuns la un moment dat falite

9 celebrităţi care au ajuns la un moment dat falite

2145
0

5. Mike Tyson

Celebrul boxer a câştigat peste 400 milioane de dolari de-a lungul carierei sale, însă în 2003 a afirmat că avea datorii care se ridicau la 50 milioane de dolari.

De atunci, el a lucrat pentru a eieşi din noroi şi a avut aparitii speciale, roluri cameo cu diferite ocazii.

6. Nicolas Cage

Întotdeauna un om de cuvânt, Nicolas a promis să plătească cele 14 milioande de dolari datorate statului american până la ultimul cent.

Cum?

Simplu, prin vânzarea tuturor proprietăţilor sale, vile, yacht-uri, castele, maşini etc. pe care şi le-a cumpărat de-a lungul carierei sale în care a câştigat peste 150 de milioane de dolari.

Publicitate

7. Abraham Lincoln

Nu este singurul preşedinte american care a declarat faliment, dar se pare că este singurul care a declarat de două ori.

Fără vreo lege a falimentului modernă care să îl protejeze în vreun fel, Abraham Lincoln a fost dat în judecată de creditori, sfârşind prin a-şi achita toate datoriile în anii 1840.

8. Lindsay Lohan

2012 a fost un an foarte prost din punct de vedere financiar – şi nu numai – pentru actriţa cunoscută mai ales pentru rolurile jucate pe când era copilă.

Conturile lui Lohan au fost îngheţate ca urmare a unor impozite şi taxe datorate în valoare de 234.000 de dolari, sumă pe care nu a reuşit s-o acopere nici după ce a împrumutat de la colegul ei din filmul Scary Movie 5, Charlie Sheen.

9. Pamela Anderson

Starleta blondă a avut multe urcuşuri şi coborâşuri de-a lungul vieţii, însă a reuşit în majoritatea timpului să se menţină pe linia de plutire.

Totuşi, datorită unei renovări în valoare de 1.1 milioane de dolari şi a multor datorii în impozite şi taxe, Pamela a trebuit să declare faliment în 2012.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here