Pasărea Dodo şi modul în care omul a făcut-o să dispară

Pasărea Dodo a trăit de-a lungul existenţei sale pe insulele Réunion și Mauritius, aflate în sud-vestul Oceanului Indian. Păsările Dodo au fost descoperite în anul 1598, atunci când marinarii olandezi au ajuns pentru prima dată pe insula Mauritius. La mai puţin de două sute de ani de la venirea omului în această regiune, această specie a dispărut.

Deşi este dispărută de circa 300 de ani, pasărea Dodo, cu aspectul său neobișnuit, este una din cele mai cunoscute specii care nu mai trăiesc în prezent.

Cum arăta pasărea Dodo

Exemplarele acestei specii erau viu colorate, aveau o înălţime de aproape un metru şi o greutate cuprinsă între 10 şi 20 de kilograme. Aveau picioarele mari, aripile butucănoase, gâtul scurt și ciocul incredibil de gros și de recurbat. Acest lucru le conferea un aspect comic acestor păsări.

Corpul greoi şi dolofan al păsărilor era completat de o coadă scurtă, formată dintr-un smoc de pene. Întrucât nu avea inamici naturali de care trebuia să se ferească, a pierdut în timp capacitatea de a zbura. Acesta este un fenomen frecvent la păsările insulare. În timp ce celelalte păsări incapabile să zboare erau alergătoare neobosite, pasărea Dodo se mișca legănat. Asemănător mersului raţelor.

Alimentaţia era vegetariană. Pentru uşurarea digestiei, păsările înghiţeau pietricele. Conform descrierilor vechi, aceste păsări aveau un dans de curtare acompaniat de mişcări din aripi, iar perechile petreceau perioade lungi de timp împreună. Păsările depuneau câte un singur ou, iar puiul era îngrijit de ambii părinţi.^[sursa]

Oamenii au profitat de blândeţea păsărilor

Un lucru observat de marinari era că părările nu arătau niciun fel de teamă faţă de oameni, ci doar curiozitate. Însă exploratorii care au continuat să ajungă pe insulă au văzut în blândeţea păsării un prilej numai bun să o vâneze.

Documente din acele vremuri arătau că pasărea Dodo avea o carne fibroasă şi puţin gustoasă. Cu toate acestea, marinarii sosiţi după călătorii lungi o consumau cu plăcere. Astfel că, în anii care au urmat, pasările au fost ucise cu miile.

Aceste lucruri nu însemnau că pasărea Dodo nu se putea apăra. Un document arată că unul dintre marinari, care ucisese în jur de 25 de păsări a ajuns în tabără cu răni grave. Păsările, simţind pericolul, au încercat să se apere, lovind cu ciocurile lor puternice. Singura problemă era că păsările nu aveau acest instinct defensiv natural, ci se apărau abia atunci când erau rănite. Adică mult prea târziu.

Deşi vânatul a reprezentat cea mai mare problemă care a contribuit la dispariţie, pasărea Dodo nu a dispărut doar din această cauză. Coloniştii ajunşi în Mauritius au adus cu ei mai multe specii de animale, precum porci, câini, pisici, dar şi şobolani, pentru care ouăle păsărilor Dodo reprezentau o masă gustoasă şi uşor de obţinut. Până în anul 1681, aşadar la aproximativ 170 de ani de la sosirea primului om pe insule, a dispărut şi ultima pasăre Dodo.