Dacă v-ar întreba cineva cine este cea mai influentă persoană din istoria recentă, probabil că foarte multe nume importante v-ar veni în minte. Dar cu siguranţă nu “Gavrilo Princip”.

Nu a fost un gânditor, un inventator sau un lider.

Gavrilo Princip a fost un tânăr născut într-o familie săracă de țărani sârbi.

Nimic nu prevestea că acesta va influenţa istoria modernă într-un mod atât de profund.

Gavrilo Princip s-a născut pe 25 iulie 1894 în satul Obljaj, din Bosnia și Herțegovina.

El a fost numit după Arhanghelul Gabriel, la sugestia unui preot ortodox, astfel încât să fie ferit de moartea infantilă.

Șase dintre cei opt frați ai lui au murit în copilărie.

În anul 1903, la vârsta de nouă ani, Gavrilo Princip a început să meargă la școală, deși tatăl său s-a opus. Totuşi, a obținut rezultate foarte bune la învățătură.[First World War]

Influenţele lui Gavrilo Princip

În anul 1910, Gavrilo Princip l-a cunoscut pe Bogdan Žerajić, pe care îl admira. Acesta era un revoluționar bosniac sârb care a făcut o încercare eșuată de a-l asasina pe guvernatorul austro-ungar din Bosnia și Herțegovina, Marijan Varešanin.

Pentru a evita închisoarea, s-a sinucis.

Fiind inspirat de eroul său, Gavrilo Princip s-a alăturat societății „Mlada Bosnia” (Tânăra Bosnia).

Scopul acestei organizaţii naţionaliste era să elibereze Bosnia de sub ocupația Austro-Ungariei și de a se uni cu Regatul Serbiei.

În anul 1912, Princip a fost examtriculat de la școală pentru că a fost implicat într-o răscoală împotriva autorităților austro-ungare.

Gavrilo Princip

Respins de „Mâna Neagră” din cauza aspectului său

Omul care avea să intre în istorie, Gavrilo Princip, a fost respins inițial de societatea secretă „Mâna Neagră”.

A fost considerat prea slab și prea scund.

Societatea era formată din naţionalişti nemulțumiți, care nu puteau accepta faptul că guvernul sârb permisese Austro-Ungariei să anexeze Bosnia-Herțegovina.

La un moment dat, însă, Gavrilo Princip a reușit să îl impresioneze cu determinarea lui pe Živojin Rafajlović, unul dintre fondatorii organizației sârbe Cetnici.

Astfel, a fost trimis alături de alți 15 membri ai grupării la un centru de pregătire din Vranke, pentru a învăța să tragă cu arma, să folosească cuțite în atac și să detoneze bombe.

Atentatul de la Sarajevo: asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand

Franz Ferdinand era moştenitorul tronului austro-ungar.

Din surse sigure se aflase că arhiducele Franz Ferdinand urma să efectueze o vizită oficială în Sarajevo, în luna iunie 1914.

Princip, în colaborare cu Nedeljko Čabrinović și alți patru complici, au așteptat sosirea arhiducelui în data de 28 iunie 1914, plănuind asasinarea acestuia.

Șase conspiratori, între care și Gavrilo Princip, s-au aliniat pe strada Appel Quay, pe unde urma să treacă arhiducele, într-un convoi regal.

A fost un eșec al asasinilor.

Unul dintre ei s-a speriat și a abandonat planul.

Altul a aruncat o grenadă către mașina arhiducelui, dar șoferul a zărit-o și a accelerat, astfel că aceasta a explodat sub o altă mașină, rănind două persoane.

Din cauza vitezei mașinilor și a mulțimii, ceilalți conspiratori nu au putut acționa.

Preferând moartea în locul arestului, Čabrinović a înghițit o pastilă cu cianură și s-a aruncat în râul Miljacka.

Nu a murit, așa că a fost prins.

Franz Ferdinand a decis să viziteze victimele atacului cu grenadă în spital.

Șoferul acestuia a ales o rută nefericită și la un moment dat s-a oprit motorul mașinii, când el încerca să dea înapoi.

Aceasta a fost ocazia lui Gavrilo Princip, care stătea la o cafenea.

El a tras două gloanțe de la un metru și jumătate distanță, lovindu-l pe arhiducele Franz Ferdinand în gât și pe soția lui, Sofia, în abdomen.

Schiţă reprezentând asasinatul lui Franz Ferdinand şi al soţiei acestuia

Primul Război Mondial

O lună mai târziu, s-a dezlănțuit Iadul pe Pământ.

Pe 28 iulie 1914, Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, învinuind-o pentru asasinatul arhiducelui Franz Ferdinand și al soției sale.

Asasinatul arhiducelui Franz Ferdinand reprezintă actul declanşator al Primului Război Mondial.

S-au implicat în conflict Germania, Franţa, Imperiul Rus şi Marea Britanie, urmate de celelalte state ale lumii, cu puţine excepţii.

Au urmat patru ani de groază pe front, rezultând zeci de milioane de morţi şi răniţi.

WWImontage.jpg

Urmările Războiului

La finele războiului, Germania a fost găsită vinovată şi trasă la răspundere.

Prin Tratatul de la Versailles, Germania a fost obligată la plata unor despăgubiri uriaşe, pierzându-şi toate coloniile şi fiind obligată să renunţe la armată.

Nemţii au semnat acordul, însă nu se considerau vinovaţi. Au susţinut că Imperiul Rus şi-a mobilizat armata în primul rând, după declaraţia de război a Austro-Ungariei.

De partea cealaltă, Ţarul Nicolae al II-lea a fost obligat să abdice, puterea fiind preluată de Vladimir Ilyich Lenin.

Astfel, ideologia comunistă a câştigat teren, fiind adoptată de foarte multe ţări, în special cele din blocul estic al Europei.

Sfârşitul Marelui Război a lăsat un sol fertil pentru următorul mare conflict: Al Doilea Război Mondial.[Info]

Arestarea lui Gavrilo Princip, după uciderea arhiducelui Franz Ferdinand

Pedeapsa lui Gavrilo Princip

După asasinarea lui Franz Ferdinand, Gavrilo Princip a încercat să se împuște pe loc, dar nu a reuşit, întrucât oamenii au tăbărât pe el.

Apoi, în timp ce se afla în celula sa, a înghițit o pastilă cu cianură.

Nici de această dată nu a reuşit să-şi ia viaţa, conţinutul pastilei nefiind letal.

Legile Austro-Ungariei nu permiteau condamnarea la moarte a unei persoane mai tinere de 20 de ani.

Astfel, Gavrilo Princip a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, deoarece la 19 ani era prea tânăr pentru a fi condamnat la moarte. Era cu 27 de zile mai tânăr.

A ajuns la închisoarea Theresienstadt, unde erau condiții de viață dificile pentru deținuți.

Aici s-a îmbolnăvit de tuberculoză și a murit la trei ani și 10 luni de la asasinat, pe 28 aprilie 1918.

Avea 23 de ani.

Mulţi sunt de părere că Marele Război s-ar fi produs şi dacă acest tânăr nu acţiona în acea zi, însă în istorie rămân faptele.

Gavrilo Princip nu a apucat să vadă rezultatele acţiunilor sale.

Cu siguranţă nu a fost un om extraordinar, însă acest tânăr a pus în mişcare un şir de evenimente complexe, care au creat într-un final lumea în care trăim astăzi cu toţii.

1 COMENTARIU

  1. E adevărat ca el a apăsat “detonatorul” dar era amorsat demult. Dacă nu era el, războiul tot începea oricum. Toate tarile puternice începuseră goana inarmarii. Așteptau doar momentul propice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here