Traficul intens din Bucureşti ar putea fi mult mai fresh. Nu e nevoie de nicio statistică care să ateste că nesimţirea este un factor care îngreunează fluenţa. Una dintre cele mai importante probleme este aceea că mulţi oameni ignoră intervalele orare de vârf. Dacă un autoturism staţionează 10 minute pe un bulevard pe care circulă troleibuze şi blochează două dintre acestea la oră de vârf, e haos! Cine are vedere la astfel de bulevarde, ştie ce zic. S-o dăm pe reguli.
1. Să semnalizezi şi când n-ai pentru cine. Oricând poate apărea un cameraman de la un balcon care să te filmeze şi să te pună pe net, huo! Semnalizează oricând e nevoie!
Publicitate
2. Să nu furi la semafor, accelerând în mod evident când se face galben şi motivând apoi că nu ai putut opri în condiţii de siguranţă. Aiurea.
3. Să nu opreşti maşina ca un cretin, mai ales în condiţii de trafic intens, doar pentru că ciubuc ori că vrei să-ţi iei ţigări.
4. Să-nţelegi care-s orele de vârf. Să-nţelegi şi să consimţi. De duminică seară, până vineri seară, între orele 16:30 şi 19:30 se întâmplă să fie multe maşini pe străzile capitalei. Multe rău. La fel se-ntâmplă şi de luni până vineri între orele 07:00 – 09:00. Pentru confortul tău, evită volanul între orele astea, inclusiv când te duci la muncă, măcar uneori.
5. Să nu intri pe interzis doar pentru că eşti pe un scuter şi ai o comandă de onorat.
6. Să nu scrii SMS în timp ce conduci ori în timp ce traversezi carosabilul, indiferent c-o faci regulamentar sau nu. Trecerea de pietoni te protejează doar de jure. De facto, e nasol, că dacă te execută un beţiv pe trecerea de pietoni, el va plăti cu vârf şi îndesat, dar tu tot mort vei rămâne. Asta e dovedită şi indubitabilă! Capul sus!
7. Să nu-ţi laşi maşina într-un loc aiurea, cu cheia în contact şi cu un mesaj pe luneta prăfuită „Ia-mă!”. Dacă-ţi ia cineva maşina, devine un pericol public, conduce câteva sute bune de kile de fer prin trafic.
8. Să nu faci slalomuri nesimţite, că nu toţi sunt cretini. Când te-apuci să agresezi traficul şerpuindu-te ca un disperat printre maşini, mesajul tău pentru şoferi este limpede, „Cretinilor!”. Şi singurul cretin în speţă eşti tu.
9. Să cunoşti şi să recunoşti pentru totdeauna că semnalul sonor de avertizare al autoturismului tău nu-i pentru tot prostu’, să-nţelegi.
9.1. Când auzi un claxon, nu trebuie să-ncepi şi tu să claxonezi.
Publicitate
10. Să nu te crezi tramvai.
10.1. În cazul în care obişnuieşti să arunci gunoaiele pe geam în trafic, bine ar fi să cobori, să le ridici şi să le bagi în sân ca-ntr-un coş de gunoi.
11. Într-un trafic infernal, nu interesează pe nimeni cât urăşti tu poliţia, nu scuipa, respectă indicaţiile şi scuipă-te când n-o faci.
12. Să nu înjuri pe cel ce a greşit, gândeşte-te la ale tale şi nu le mai face.
13. Să nu omori!
*acest text reprezintă decenţa şi trebuie acceptat ca atare, pace!
Acestea sunt mici cantități de informație, stocate pe dispozitivul tău, care ne ajută să îmbunătățim experiența ta pe acest site.
Utilizăm atât cookie-uri necesare/obligatorii pentru a ne asigura că poţi folosi site-ul în mod corect și că te vei bucura de o navigare prietenoasă, cât și cookie-uri pentru care avem nevoie de acordul tău pentru a le putea folosi, în conformitate cu prevederile Regulamentului UE 2016/679.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.