Natura este absolut minunată şi încântătoare.

Dar, de asemenea, poate fi de-a dreptul înspăimântătoare.

Să începem!

Dolophones conifera. 

Dacă încă nu l-ai observat, uită-te atent la mijlocul crengii.

Este un păianjen care se poate camufla excelent prin înfăşurarea în jurul crengilor.

Cu siguranţă voi fi mai atent de acum înainte când merg prin pădure şi mă agăţ de copaci.

Să fie nişte caracatiţe uriaşe care atacă înotătorii?

Nu, este vegetaţie subacvatică.

Aceasta este vizibilă în valuri, lucru care poate fi de-a dreptul înspăimântător dacă nu cunoşti fenomentul.

Oh, nu! Apocalipsa zombie!

De fapt este vorba despre Xylaria Polymorpha, cunoscută, ce-i drept, ca Degetele Mortului.

Este o ciupercă cel puţin ciudată.

Publicitate

Suntem invadaţi!

Când te dai jos din pat şi observi acest masacru la fereastră, s-ar putea să fii puţin speriat.

Dar apoi te gândeşti că păianjenul este prietenul tău, întrucât te-ar putea feri de malarie sau ce mai poartă ţânţarii în trompă.

Un coşmar!

Astfel arăta WC-ul unui tip după ploile nesfârşite care au avut loc săptămânile care tocmai au trecut.

Nu e prea plăcut să intri în baie şi să ai o astfel de privelişte.

Liliacul Cap de Ciocan

Cu siguranţă unul dintre cele mai înfricoşătoare animale pe care le putem vedea.

O plantă carnivoră, gata să ne cucerească?

Nu chiar. Este tot o ciupercă.

Se numește Clathrus archeri (Octopus Stinkhorn sau Devils Fingers) și mai este cunoscută ca “Degetele Diavolului”.

Statuia înghiţită de copac

Un copac a crescut lângă o statuie. A crescut atât de mult, încât a înghiţit-o cu totul.

• CITEŞTE ŞI:  NASA a pierdut legătura cu sonda spaţială Voyager 1, aflată la miliarde de km depărtare de Pământ

Dacă o observi pe înserat, s-ar putea să tragi o sperietură teribilă.

Peştele care trăieşte în vulcan

Acum nu te gândi că este vreo creatură super-puternică, ce înoată prin lavă.

Aici este vorba despre o nouă specie de peşti (cel puţin descoperită recent), care trăieşte în apele vulcanilor subacvatici.

Păpuşă capturată de viespi

O păpuşă a fost transformată în cuib de viespi. Probabil că aceeaşi soartă o avea şi un corp uman real dacă se afla în circumstanţele nepotrivite.

cuib de viespi in copil

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele