Ultimul om executat de regimul Ceauşescu a fost Ion Pistol. Evident, până la abolirea pedepsei cu moartea, soţii Ceauşescu au fost executaţi ultimii în România, însă decretul, după cum ne putem închipui, nu a fost semnat de către preşedintele condamnat, mai mult sau mai puţin legal.

Ion Pistol a fost condamnat la moarte prin împușcare, după ce și-a ucis, cu cruzime, mama. Pe atunci, criminalii încă primeau pedeapsa capitală. Dar nu numai ei. Existau şi cazuri în care oamenii erau condamnaţi la moarte pentru infracţiuni economice, iar un exemplu în acest sens este omul de afaceri Gheorghe Ştefănescu.

Nicolae Ceauşescu a cerut ”rezolvarea cazului”, pentru că la finele lunii mai 1987, urma să vină la București Gorbaciov și nu era bine să se facă prea multe valuri.

Între anii 1965 și 1989 în România au fost condamnați la pedeapsa capitală 104 inculpați.

Ce a făcut Ion Pistol

Ion Pistol s-a născut odată cu instaurarea regimului comunist în România, în anul 1946. A terminat doar patru clase, apoi s-a apucat de muncă, cu ziua, în Trivalea-Moșteni, jud. Teleorman.

În noaptea de 30 spre 31 octombrie 1985 s-a îmbătat. A început scandalul cu mama sa, Gheorghiţa. A omorât-o cu un topor, o crimă de o cruzime incredibilă. A fost prins de dimineață, pe 1 noiembrie, şi băgat la arest. Anul următor, în luna aprilie, a avut loc procesul, la care au asistat în jur de 500 de oameni.

Avocatul din oficiu, Liviu Ardeiaș, a cerut să primească muncă silnică pe viață, nu pedeapsa capitală. Susţinea că Ion Pistol urmează să fie ”nu executat, ci ucis”.

Dar legile erau clare, iar procesul durează doar o zi.

• CITEŞTE ŞI:  Un bărbat a fost eliberat după 35 de ani de închisoare, după un episod din Mythbusters, care i-a dovedit nevinovăţia

Sentinţa: Ion Pistol a fost condamnat la moarte.

pluton de executie
Pluton de execuţie

Ceauşescu cere grăbirea procesului

Ion Pistol a făcut o cerere la preşedintele Nicolae Ceaușescu, încercând să-şi salveze viaţa. Pe 4 mai 1987, Ceauşescu a refuzat comutarea pedepsei. A ordonat, în schimb, ca execuția să aibă loc imediat.

Decretul Prezidențial numărul 74 a fost semnat, iar data execuţiei stabilită pentru 12 mai.

Publicitate

Ultima dorinţă şi execuţia

ultimul om executat de ceauşescu

Pistol a primit dreptul de a i se îndeplini orice dorință în materie culinară.

A cerut omletă cu ceapă.

Condamnatul a fost transferat în ”camera neagră”, unde nu exista niciun fel de lumină. Ideea era ca în momentul în care condamnatul era scos afară, pentru execuție, să fie amețit de razele solare, să nu mai vadă nimic.

Latura din dreapta a închisorii Jilava a fost locul execuţiei.

Pe 12 mai 1987, a fost ucis de către un pluton format din 12 militari ultimul om executat de regimul lui Nicolae Ceauşescu.

După căderea regimului comunist, pedeapsa cu moartea a fost abrogată prin Decretul – Lege nr. 6, din 7 ianuarie 1990.

[totalpoll id=”35520″]

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

6 Comentarii

    • Sa muncească nu numai cei ce omoară. Argumentez un anumit aspect : cei ce omoară cu buna stiinta si premeditat sa muncească cât sunt buni de munca după pedeapsa capitala s nu mai stea in pușcării ca la pensiune sa ii bage la munca cu voie sau fără voia lor ca nu ei decid ce le este cuvenit pentru ca sunt privați de libertate pentru niste fapte ce le-au comis

  1. Actually, according to this website (https://adevarul.ro/locale/hunedoara/spovedania-ucigasului-condamnat-moarte-comunism-chinezul-omul-terorizat-deva-anilor-80-prins-si-a-cheltuit-prazile-lautarii-1_567b3bf937115986c6c3065c/index.html) the last executed in Communist Romania was the murderer Vasile Trifan, on May 13, 1987, probably in Jilava, that is the day after the shooting of Ion Pistol.
    Dear Radu, could you verify (perhaps by checking official documents and not just news sources) who was the last person executed in Romania, before the Ceausescu couple?
    Thanks so much

  2. Publicitate
  3. Publicitate

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele