Tulipomania (în neerlandeză tulpenmanie) sau Nebunia Lalelelor a fost o perioadă de la începutul secolului al XVII-lea, în Epoca de Aur Olandeză, în care prețurile contractelor pentru unii bulbi de lalele nou-introduși și la modă au atins un nivel extraordinar și apoi s-au prăbușit. Aceasta este considerată a fi prima bulă speculativă din istorie.

În ciuda războaielor care se desfăşurau peste tot în Europa, Republica celor Șapte Provincii Unite ale Țărilor de Jos, aşa cum era denumirea oficială a Ţărilor de Jos, prospera economic şi cultural.

Cum au ajuns lalelele în Ţările de Jos

Negoţul era tot mai intens, iar olandezii au contribuit hotărâtor la dezvoltarea multora dintre instrumentele şi practicile moderne ale finanţelor şi comerţului. O flotă de peste 10.000 de corăbii străbătea oceanele lumii, făcând negoţ cu ţinuturi îndepărtate şi contribuind la bunăstarea şi prestigiul ţării.

Conform surselor istorice, lalelele au fost aduse în Ţările de Jos din Turcia. În anul 1593, Charles de l’Écluse (mai cunoscut sub numele de Carolus Clusius), unul dintre cel mai reputaţi botanişti şi horticultori din Europa, devenise profesor la prestigioasa Universitate din Leiden. Acolo a înfiinţat o grădină botanică vestită, printre ale cărei atracţii se număra şi colecţia sa de lalele.

Bulbii fuseseră procuraţi din Turcia, prin intermediul lui Ogier Ghiselin de Busbecq. Acesta din urmă era ambasador al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană la curtea sultanului Suleiman Magnificul.

Laleaua s-a aclimatizat atât de bine în Ţările de Jos, încât s-a răspândit relativ rapid pe tot teritoriul. Într-un mod ciudat, această floare a atins o coardă sensibilă în inimile olandezilor, devenind floarea lor preferată şi un simbol al statutului social.

Ce a declanşat Tulipomania

Nebunia lalelelor, sau Tulipomania, avea să fie stârnită de apariţia în grădini a unor lalele cu flori neobişnuite. Petalele lor erau vărgate cu dâre de culoare diferită de cea a fondului.

Îmbinările de alb şi roşu sau roşu şi galben, uneori chiar combinaţiile de trei culori dădeau florilor o înfăţişare uimitoare, nouă şi fascinantă, iar fascinaţia s-a răspândit, în câţiva ani, în toată Olanda şi apoi peste graniţele ei, în alte ţări ale Europei. Aceste lalele au fost denumite Semper Augustus, astăzi fiind cunoscute drept lalele Rembrandt.[sursa]

Lalele Semper Augustus

Ironia constă în faptul că acest fenomen al strierii petalelor fusese produs de un agent patogen – un virus al plantelor. Infectarea cu acest virus încetineşte dezvoltarea plantelor, astfel încât lalelele de acest tip erau mai greu de obţinut, mai rare şi, prin urmare, mai scumpe decât cele cu flori unicolore.

• CITEŞTE ŞI:  Top 10 cei mai înalţi oameni din lume şi poveştile lor de viaţă

Aşadar, cultivatorii erau nevoiți să folosească doar bulbi contaminați în loc de semințe pentru a obține lalelele tigrate. Iar apariţia acestor flori cu petale în mai multe culori a dus rapid la comercializarea lor drept varietăţi noi.

Tulipomania, prima criză speculativă din istorie

Cultivarea lalelelor cu bulbi contaminaţi însemna mai multă muncă decât cultivarea prin seminţe. Totodată, ritmul de reproducere al bulbilor contaminați era mai lent decât la bulbii sănătoși, iar acest lucru făcea ca exemplarele de Semper Augustus să fie destul de rare. Din aceste motive, prețul acestor lalele creștea.

Publicitate

Se poate spune că lalelele tigrate erau un produs de lux. Acest fapt a produs o distincție socială prin care creșterea prețului ducea la creșterea consumului.

Momentul cel mai potrivit pentru sădirea bulbului de lalea este toamna, înainte de primul îngheț, de preferință în luna octombrie. Înflorirea are loc în perioada martie-mai. Astfel, lalelele pot fi culese și vândute în perioada iunie-septembrie, pentru a putea fi replantați bulbi noi pentru sezonul următor.

În afara acestei perioade, vânzările se făceau la termen, adică la scadența următoare. Concret, cineva putea cumpăra o lalea în luna decembrie, când floarea nu exista fizic, și să promită să o vândă unui cumpărător interesat în iunie. Adică atunci când laleaua va exista fizic, dar cu condiția ca producția să acopere cererea. Vorbim în acest caz de un contract la termen.

Specula şi contractul la termen

La fel ca în ziua de azi, euforia perspectivei câștigului duce la speculă. Totul se bazează pe anticipările agenților economici, iar optimismul exagerat poate duce la catastrofe economice.

Ca exemplu, să spunem că o persoană X dorea să vândă unei persoane Y nişte bulbi, la un preţ oarecare. Semnau contractul şi, după încheierea sezonului de înflorire a lalelelor, Y urma să primească bulbii şi să dea banii.

Pe vremea contractelor la termen, Y ar fi fost obligat să cumpere bulbii, plătind preţul înscris în contract, indiferent de ceea ce se întâmpla pe piaţă cu preţul lalelelor.

La sfârşitul anului 1636, Parlamentul olandez a început să discute modificarea legislaţiei privind contractele de vânzare-cumpărare a bulbilor de lalele, iar în februarie 1637, modificarea a fost votată. Odată cu modificarea legii, aceste contracte la termen deveneau ceea ce s-ar numi azi contracte cu opţiuni.

• CITEŞTE ŞI:  Henry Ford, omul genial care a influenţat o întreagă epocă

Odată cu introducerea opţiunii, Y nu mai era silit să cumpere bulbii, dacă nu-i convenea. Dacă preţul scădea, Y avea opţiunea de a anula contractul, plătind doar o fracţiune din preţul convenit (câteva procente).

În felul acesta, cumpărătorul Y era protejat, dar X rămânea cu bulbii nevânduţi şi încasa doar câteva procente din ceea ce sperase că va câştiga prin vânzare. În cazul în care X cumpărase bulbii la un preţ mare (de multe ori pe datorie), ieşea într-o mare pierdere.

Speculațiile mergeau până acolo încât exista posibilitatea achiziționării de părți ale bulbilor de lalea. La fel cum în ziua de azi se pot cumpăra părţi dintr-o criptomonedă foarte scumpă, precum bitcoin.

Problema este că la un moment dat, nu doar că prețul lalelelor devine anormal de mare, dar și că numărul lalelelor vândute la termen devine superior celui al numărului de lalele produse în realitate. Acest fenomen a fost descris de olandezi cu termenul „Windhandel”, care se traduce prin „comerț cu vânt”.

tulipomania

Spargerea bulei speculative

Charles Mackay, un scriitor și ziarist britanic, care a studiat Tulipomania, a afirmat în lucrarea sa publicată în anul 1841, Extraordinary Populary Delusions and the Madness of Crowds, că 40 de bulbi de lalea se vindeau în anul 1635 cu 100.000 de florini.

Cum un florin era echivalentul a 10 euro în ziua de azi, acest lucru înseamnă că un bulb de lalea ar valora circa 25.000 de euro în prezent. Evident, cu mult peste valoarea sa reală. Astfel, bula financiară era creată.

O bulă economică se creează atunci când preţul unor mărfuri atinge un nivel exagerat de mare, comparativ cu valoarea lor intrinsecă. Preţul creşte continuu pe seama unor speculaţii aventuroase. Unii investitori (de multe ori speculanţi) cumpără mult, în ideea de a revinde apoi mai scump.

Ca urmare a acestei cereri mari, preţul sporeşte, până când nu se mai găsesc cumpărători dispuşi sau capabili să ofere preţurile respective. În momentul când speculanţii vor să vândă mărfurile respective, pe piaţă apare, deodată, o mare cantitate de marfă disponibilă, iar preţul scade vertiginos. Asta înseamnă că bula creată se sparge, iar speculanţii rămân cu găuri în buzunare.

Acest lucru s-a întâmplat în luna februarie 1637. Atunci s-a produs o prăbușire a pieţei, pe cât de subită, pe atât de brutală.

• CITEŞTE ŞI:  Monstrul din Loch Ness, între mit şi realitate: ce se ştie despre legendara creatură

Când investitorii în afacerile cu bulbi de lalele au aflat de modificările legislative care se pregăteau este foarte probabil ca acest lucru să fi dat un imbold tranzacţiilor. Oamenii se grăbeau să facă afaceri cu lalele cât timp mai puteau, iar acest lucru a dus la o creştere a preţurilor.

Într-un final, investitorii care aveau bulbi de vânzare n-au mai găsit cumpărători dispuşi să plătească preţurile mari cerute şi, în acel moment, piaţa s-a prăbuşit. Preţurile bulbilor au scăzut vertiginos. Mulţi dintre cei care apucaseră să cumpere bulbi au rămas cu stocuri uriaşe. În acelaşi timp alţii, care încă nu-i plătiseră, s-au ales cu datorii mai mari decât valoarea mărfii.

În februarie 1637, prețurile deveniseră atât de mari încât cererea a căzut brusc și a dus la prăbușirea prețurilor. Însă contractele la termen obligau la respectarea promisiunilor și trebuiau onorate, ceea ce a provocat ruinarea a numeroși speculatori și îmbogățirea câtorva dintre ei.

Investitorii care au cumpărat lalelele în februarie 1637, la prețul pieței (care era foarte scăzut) și le-au vândut la prețuri stabilite înainte de spargerea bulei (care erau foarte mari) s-au îmbogățit. Ceilalți, care au fost nevoiți să cumpere bulbii la un preț exorbitant, s-au trezit deodată cu un stoc de lalele care nu mai valora aproape nimic. Acest lucru a dus la falimentul multor investitori.

Tulipomania a fost contestată de specialişti

Evident, există şi voci care susţin că Tulipomania nu a fost o bulă speculativă. Cercetările făcute de Anne Goldgar, autoare unui studiu foarte intens documentat, arată că a fost vorba despre un fenomen oarecum normal.[sursa]

Cercetătoarea susţine că cei care s-au avântat cu toate forţele în acest tip de comerţ au fost în număr relativ restrâns. De asemenea, cei care s-au ruinat economic din cauza acestui negoţ ar fi fost şi mai puţini.

Dar nu cumva Tulipomania se aseamănă cu alte bule speculative, precum Criza de pe Wall Street din anul 1929 sau Bula Dot-com de la finalul anilor ’90?

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele