Bolile mintale afectează milioane de oameni în întreaga lume.

După cum am văzut şi în alte rânduri, există boli psihice rare, care nu iartă pe nimeni, indiferent de statut.

Mintea umană este un lucru fascinant, însă, în ciuda avântului tehnologic, ascunde încă foarte multe secrete.

Top 10 boli psihice rare şi cum se manifestă acestea

#10. Sindromul Stockholm

sindromul stockholm

Această boală reprezintă un răspuns psihologic apărut în unele momente sensibile la un ostatic, acesta ajungând să arate semne de simpatie, loialitate şi chiar respect voluntar faţă de cel care îl ţine prizonier.

Cu alte cu vinte, ostaticul se poate îndrăgosti sau se poate alia cu agresorul.

De asemenea, sindromul Stockholm poate să apară şi în alte cazuri, cum ar fi în cel al unei soţii maltratate sau al unui copil abuzat.

Numele sindromului vine de la un jaf care a avut loc la o bancă din Stockholm, Suedia, în anul 1973.

Jefuitorii au ţinut angajaţii băncii ostatici din data de 23 până în 28 august, iar în acest timp victimele au început să se ataşeze de infractori şi chiar să-i protejeze după ce au fost eliberaţi, refuzând să depună mărturie împotriva lor.

Mai mult, unul dintre jefuitori s-a însurat mai târziu cu o ostatică din grup.

Un alt exemplu de persoană care a fost atinsă de acest sindrom este Patty Hearst, o fată de milionar care a fost rapită în anul 1974, dar care mai târziu a început să aibă sentimente pozitive faţă de răpitori şi chiar a luat parte la un jaf pe care aceştia l-au comis.

Amatorii de seriale pot identifica sindromul Stockholm şi în seria „La casa de papel”, realizată de Netflix.

Publicitate

#9. Sindromul Lima

Sindromul Lima boala psihica

Acesta este opusul sindromului Stockholm.

În acest caz, răpitorii încep să empatizeze cu ostaticii, fiind deosebit de atenţi la nevoile lor.

Acest sindrom este denumit după criza ostaticilor japonezi din Lima, Peru, când o grupare de revoluţionari au luat ostatici mai mulţi oficiali în timpul unei petreceri la Ambasada Japoniei.

• CITEŞTE ŞI:  Știința dezvăluie dacă este mai sigur să fii ud sau uscat în timpul unei furtuni cu fulgere, pentru a supravieţui

Între ostatici se numărau diplomaţi, guvernanţi, lideri militari şi oameni de afaceri.

Luarea de ostatici a ţinut din 17 decembrie 1996, până în 22 aprilie 1997.

Chiar în primele ore, răpitorii au început să elibereze ostatici pe care îi simpatizau, fără a ţine cont de importanţa lor, între aceştia aflându-se şi viitorul preşedinte al Peru.

#8. Sindromul Paris

Sindromul Paris

Acest sindrom afectează exclusiv turiştii japonezi, fiind mai degrabă o formă severă de şoc cultural decât o boală psihică.

Dintre milioanele de japonezi care vizitează anual Parisul, câţiva dintre aceştia ajung sa sufere de această tulburare.

În mod concret, japonezii sunt incapabili să separe descrierea idilică a Parisului, aşa cum a fost prezentat în sutele de filme şi cărţi, de realitatea unei metropole moderne.

Un turist japonez care are de-a face cu o situaţie limită nu este capabil să riposteze în mod agresiv, fiind forţat să îşi reprime furia şi dezamagirea.

Ambasada Japoniei din Franţa are o linie verde, disponibilă 24 de ore din 24, destinată turiştilor care suferă un astfel de şoc cultural.

#7. Sindromul Munchausen

Sindromul Munchausen boala psihica rara

Cu siguranţă ai intrat în contact cu un ipohondru. Acele persoane care se plâng mereu că suferă de toate bolile, în momentul în care au cel mai mic simptom.

Deşi pare amuzant, o variantă mai gravă a acestei afecţiuni o reprezintă sindromul Munchausen.

Sindromul Munchausen constă în aceea că o persoană ajunge chiar să se rănească singură, pentru a convinge pe cineva că are o boală.

Sindromul Munchausen este acea tulburare afectivă prin care o persoană păcălește pe altcineva că este bolnavă, îmbolnăvindu-se intenționat sau provocându-și singură răni.

În unele cazuri, pacienții au falsificat analize pentru a arăta că suferă de ceva și că au nevoie de tratament, iar alții chiar au sugerat că au nevoie de operație.

Spre deoserbire de ipohondri, care chiar se cred bolnavi, iar la primul semn de tuse aleargă la farmacie pentru medicamente, suferinzii de Munchausen sunt conștienți că nu suferă de nimic.

Aceştia mint cu bună ştiinţă cu privire la boli, însă nu se ştie de ce. Până în prezent nu există un tratament pentru acest sindrom.

• CITEŞTE ŞI:  Oamenii de ştiinţă au confirmat existenţa unei noi materii: cristalele de timp

#6. Sindromul Ierusalim

Sindromul Ierusalim

Sindromul Ierusalim este caracterizat prinprezența unor idei obsesive și delir legate de experiența religioasă.

Această tulburare se poate declanșa în urma vizitării capitalei Israelului.

Religia pe care bolnavul o urmează nu are importanță atunci când vine vorba de acest sindrom.

Persoanele afectate suferă deja de alte tulburări psihice înainte de a vizita Ierusalimul, însă ating apogeul în timpul vizitei.

Simptomele produse de sindrom dispar la câteva zile după părăsirea orașului.

#5. Sindromul Diogene

Sindromul Diogene boli psihice rare

Cu siguranţă ai auzit de cazuri în care diferite persoane strâng în locuinţă tot felul de obiecte nefolositoare sau multe animale de companie.

Sindromul Diogene este una dintre cele mai mediatizate boli psihice rare din ultimii ani.

Este caracterizat de ostare generală de apatie, neglijarea aspectului personal și nevoia compulsivă de a colecționa obiecte nefolositoare.

Numele acestui sindrom vine de la filozoful grec Diogene din Sinope, care a trăit între anii 412-323 î.e.n.

Diogene locuia într-un butoi de vin pe străzile Atenei.

A devenit celebru după ce s-a comportat insolent față de Alexandru Macedon, cu ocazia unei întâlniri cu marele împărat.

Văzând condiția jalnică a filozofului, Alexandru l-a întrebat pe acesta dacă i-ar putea face vreun favor.

Diogene, care se relaxa la soare înainte ca împăratul să se oprească în fața butoiului său pentru a-i vorbi, a răspuns scurt: „Dă-te puțin la o parte, că blochezi soarele”.

#4. Paramnezia reduplicativă

Paramnezia reduplicativă

Această tulburare psihică estecaracterizată de credința delirantă că un anumit loc a fost replicat

Cu alte cuvinte, cei afectaţi cred că există simultan două copii identice ale aceluiași loc.

De exemplu, pacientul poate fi convins că spitalul în care a fost internat este o copie fidelă a unui alt spital care se află altundeva în lume.

Acești indivizi pot avea impresia că există lumi paralele.

#3. Sindromul Fregoli

Sindromul Fregoli boli psihice rare

Sindromul Fregoli constă în aceea că bolnavul este convins că toate persoanele din jurul său sunt de fapt unul și același individ.

Acest individ ar avea abilitatea de a-și schimba aspectul fizic după bunul plac.

• CITEŞTE ŞI:  Ponţiu Pilat, guvernatorul care l-a condamnat la moarte pe Iisus

Tulburarea a fost numită după actorul italian Leopoldo Fregoli, care a devenit celebru pentru capacitatea sa de a-şi schimba rapid înfăţişarea în timpul reprezentaţiilor.

Publicitate

Sindromul a fost descoperit în anul 1927, când doi psihiatri discutau despre cazul unei femei de 27 de ani, care credea că este persecutată de doi actori pe care îi vedea des la teatru.

Femeia era convinsă că actorii îi urmăresc viaţa pas cu pas, luând forma şi înfăţişarea tuturor persoanelor cu care aceasta intra în contact.

#2. Sindromul Capgras

Sindromul Capgras boli psihice rare

Sindromul Capgras este cumva opusul sindromului Fregoli.

Persoanele care suferă de sindromul Capgras sunt ferm convinse că cineva apropiat lor a fost înlocuit cu un impostor identic.

Publicitate

Acest tip de delir este frecvent în rândul schizofrenicilor, dar și cei care suferă de demență și epilepsie.

Sindromul poate să apară şi în cazul celor care suferă traumatisme grave în zona capului.

În filmul „Totall Recall” putem observa simptomele acestui sindrom.

#1. Sindromul Cotard

Sindromul Cotard boli psihice rare

Una dintre cele mai rare boli psihice este sindromul Cotard.

În acest caz, persoana în cauză are convingerea delirantă că este moartă sau că nu există.

Cei care suferă de această afecţiune psihică pot avea impresia că sunt în stare de putrefacție sau că și-au pierdut tot sângele și organele interne.

În unele cazuri, foarte rare, sindromul poate include credința de nemurire.

Sindromul Cotard apare adesea în cazul celor care suferă și de alte tulburări psihice, precum depresia psihotică sau schizofrenia.

Sindromul este numit după neurologul francez Jules Cotard.

Într-una din prelegerile sale, Cotard a descris starea unei paciente, care a negat existența mai multor părți ale corpului ei și nevoia de a mânca.

Aceasta credea că a fost blestemată veșnic și nu mai putea să moară de moarte naturală. Ea a murit ulterior, de foame.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele