Tarrare, cel mai flămând om din istorie, care nu se putea opri din mâncat

Tarrare a rămas cunoscut în istorie ca fiind cel mai flămând om care a trăit vreodată. Bărbatul a devenit celebru pentru apetitul său insațiabil și pentru capacitatea sa de a consuma cantități extraordinare de mâncare. Dar viaţa sa a fost mult mai complexă, pe alocuri tragică şi chiar macabră.

Tarrare s-a născut într-o zonă rurală din apropiere de Lyon, Franța, în jurul anului 1772. Din punct de vedere fizic, era un copil normal. Dar un lucru îl diferenţia de ceilalţi copii. Încă de mic, avea un apetit ieşit din comun. În adolescenţă putea mânca un sfert de viţel de unul singur, care cântărea la fel de mult precum el, într-o singură zi.

Părinţii săi nu aveau o situaţie financiară bună şi nu puteau să-l mai întreţină pe tânărul care era flămând tot timpul. Din acest motiv, au fost nevoiţi să-l alunge din casă şi să-l oblige să-şi găsească un rost în viaţă de la o vârstă fragedă.

Tarrare şi-a folosit apetitul uriaş pentru a face bani

Tarrare a înţeles că dezavantajul cu care se născuse, respectiv apetitul său uriaş, putea fi transformat într-un avantaj. Pofta sa de mâncare îl putea ajuta să facă rost rost de bani şi, în acelaşi timp, de mâncare. Astfel, a decis să facă spectacole stradale, ştiind că oamenii vor vrea să vadă o asemenea ciudăţenie. Tânărul mânca orice i se punea în faţa ochilor, de la jumătăţi de vacă, până la şobolani, câini şi pisici, lucru care îi lăsa pe toţi cu gura căscată.^[sursa]

Tânărul Tarrare a călătorit prin Franța împreună cu o bandă de hoți și prostituate. Mai apoi a început să apară în actul de deschidere a spectacolului unui șarlatan ambulant. De-a lungul prestației, Tarrare a înghițit dopuri de plută, pietre, animale vii și chiar un întreg coș de mere. Mai târziu a continuat acest spectacol pe cont propriu, la Paris.

Pe măsură ce tânărul nesătul a devenit tot mai faimos, nu numai publicul larg era interesat de el, ci şi medicii, care voiau să înţeleagă ce anume îi cauza lui Tarrare un apetit atât de mare.

Subiect de studiu

În ciuda poftei sale de mâncare neobişnuite, tânărul avea un aspect oarecum normal. În mod surprinzător, la vârsta de 17 ani era chiar slab, cântărind aproximativ 45 de kilograme la o înălțime de 1,65 metri. Totuşi, se spune că avea pielea lăsată şi maxilarul puţin deformat de la atâta mestecat.

Tarrare avea o față palidă și cadaverică, cu ochi mari și cenușii și păr lung și negru. Se spune că Tarrare mirosea foarte neplăcut, iar mirosul său se intensifica după ce mânca. Acest lucru era probabil cauzat de metabolismul său rapid și de problemele digestive asociate cu polifagia, afecţiunea de care suferea.

Polifagia sau hiperfagia este o tulburare de alimentaţie severă, care se manifestă prin dorinţa nestăpânită de a mânca nonstop. Această tulburare de alimentaţie este întâlnită şi în literatura română, în povestea lui Harap-Alb. Personajul afectat de această boală este Flămânzilă, cel care se plânge încontinuu că „îl doare inima de foame”, oricât ar mânca.

Tarrare a fost recrutat în armată

În timpul Revoluției Franceze, Tarrare s-a înrolat sau a fost recrutat în Armata Franceză. La scurt timp, a devenit o problemă pentru comandanți, căci rațiile militare nu erau suficiente pentru a potoli apetitul lui Tarrare. Deși i se dădea o rație de patru ori mai mare decât celorlalți soldați, Tarrare era tot timpul înfometat. De multe ori, mânca resturile rămase în bucătăria armatei şi chiar gunoaie, pentru a-şi potoli foamea.

Drept urmare, tânărul înfometat a fost trimis la spitalul militar din Soultz-Haut-Rhin în anul 1792. Acolo a intrat sub observaţia medicului militar Courville și a chirurgului şef, Georges Didier Percy.

Pentru a testa apetitul său extraordinar, medicii i-au oferit lui Tarrare cantități mari de mâncare. În cadrul testelor efectuate de medicii militari, Tarrare a mâncat, printre alte lucruri, o masă suficientă pentru 15 persoane, dintr-o singură ședere, pisici, șerpi, șopârle și alte animale vii, și a înghițit țipari întregi, fără a-i mesteca. Medicii au rămas uimiţi de capacitatea lui de a mânca atât de mult și au continuat să-l studieze și să experimenteze cu apetitul său.

Din cauza apetitului său neobișnuit, Tarrare a fost utilizat într-un rol de curier, transportând documente secrete prin liniile inamice. În loc să transporte documentele într-un mod convențional, Tarrare le înghiţea, învelite într-un ambalaj, și le elimina mai târziu, odată ce ajungea la destinație. Cu toate acestea, într-una dintre misiunile sale, a fost capturat de forțele prusace, fiind supus la o pedeapsă corporală severă. Mai mult decât atât, acesta a trecut și printr-o execuție simulată înainte de a fi înapoiat armatei franceze.

Acuzaţii grave

După experienţa nefastă din captivitate, Tarrare a fost din nou internat în spitalul militar. Tânărul înfometat a început să-i implore pe medici să găsească un leac pentru apetitul său uriaş, lucru de care aceştia nu au fost capabili.

În timp ce se afla în spitalul militar pentru tratament și observație, lui Tarrare i s-au adus acuzaţii foarte grave. Tarrare a fost prins în mai multe rânduri consumând resturi de la autopsii, adică părți ale unor pacienți decedați. Acest lucru a fost privit cu dezgust și îngrijorare atât de personalul medical, cât și de pacienții spitalului.

Cel mai grav incident, care a dus la izgonirea sa din spital, a fost dispariţia din spital a unui copil în vârstă de un an şi două luni. Suspiciunile s-au îndreptat înspre Tarrare, care a fost acuzat că ar fi mâncat copilul. Cu toate acestea, nu există dovezi care să ateste faptul că Tarrare chiar ar fi mâncat un bebeluş.

Cert este că după acest incident, tânărul înfometat a fost alungat din spital, iar medicii care îl studiau au rupt legăturile cu el.

Moartea lui Tarrare

La patru ani de la incidentul care a dus la izgonirea lui Tarrare, medicii care l-au studiat au fost informaţi că acesta a ajuns la un spital din Versailles, fiind într-o stare gravă. Tânărul era bolnav de tuberculoză. O lună mai târziu, Tarrare a murit. Avea în jur de 26 de ani.

După moartea lui, mai mulţi doctori şi-au dorit să facă o autopsie pentru a descoperi de unde venea acea postă de mâncare imensă. S-a descoperit că tânărul avea gura și esofagul mult mai mari decât cele ale unei persoane obișnuite, permițându-i să înghită cantități mari de alimente și obiecte. De asemenea, organele sale interne, în special ficatul și stomacul, erau de asemenea anormale. Aveau o dimensiune și o formă neobișnuite.

Cu toate acestea, nu s-a înţeles pe deplin cauza poftei sale de mâncare uriaşe. Tarrare a rămas drept unul dintre cele mai enigmatice și bizare personaje din istoria medicală, iar cauza exactă a polifagiei de care suferea, dar și a morții sale, nu au fost încă pe deplin lămurite.