Povestea tragică a lui Navar Herbert, sportivul care a murit la o zi după ce s-a căsătorit a fost făcută publică de soţia sa. O lume întreagă a fost emoţionată în urma acestei poveşti tulburătoare.
„Mi-am pierdut cel mai bun prieten, soț și tatăl fiului nostru.”, a spus tânăra mireasă rămasă văduvă.
Maia Falwasser s-a căsătorit cu bărbatul vieții sale, cu o zi înainte ca acesta să moară, răpus de o tumoare pe creier.
Navar Herbert, care a murit la doar 22 de ani era și soț și tată. Împreună cu soția sa, Maia, au un fiu care la acel moment avea doar 11 luni. [Mirror]
A murit la o zi după ce s-a căsătorit
Navar Herbert a murit a doua zi după ce a sărbătorit ceremonia de căsătorie împreună cu iubita lui soție. Jucătorul de rugby din Noua Zeelandă, a fost diagnosticat cu o tumoră, chiar cu câteva luni înainte de nuntă. Starea sportivului s-a deteriorat fulgerător.
După o bătălie lungă şi dureroasă cu o tumoare canceroasă numită sarcom, acesta s-a stins din viață. Au rămas în urmă zeci de prieteni, familia și copilul său.
Decizia de a face nunta cât mai rapid a fost o binecuvântare pentru el și pentru soția lui.
Maia Falwasser, soția lui a declarat: „Astăzi inima mea este grea și tristă, mi-am pierdut cel mai bun prieten, soț și tatăl fiului nostru”
Maia a împărtășit un videoclip emoționant pe o pagină GoFundMe. A creat-o cu scopul colectării unei sume de bani pentru a putea transporta corpul lui Navar în orașul său natal Kotahitanga Marae, din Noua Zeelandă.
Aceasta mai scrie pe pagină: „Îmi este greu, dar îmi găsesc puterea și refugiul în sprijinul tuturor”.
Nunta emoţionantă a lui Navar Herbert
Prietenii lui Navar l-au ajutat pe acesta să se îmbrace și să se pregătească pentru ziua cea mare, în care i-a spus „DA” persoanei pe care o iubește cel mai mult, Maia Falwasser.
Când Maia a mers lângă el, acesta a luat-o de mână și i-a declarat toată dragoste pe care i-o purta.
După ceremonie, familia și prietenii au făcut haka, un strigăt și un dans tradițional de război pentru noul cuplu căsătorit.
Clubul de rugby a lui Navar a organizat o petrecere și a contribuit, de asemenea, la strângerea banilor necesari pentru transportul trupului neînsuflețit al coechipierului lor.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: