Soția unui fotbalist a plătit un asasin cu 1 milion de euro ca să-i ucidă bărbatul, iar acesta nu este scenariul unui nou film.

Victima urma să fie Emre Asik, în vârstă de 46 de ani. Acesta a fost internațional turc și a jucat la toate cele trei mari cluburi din Istanbul: Galatasaray, Fenerbahce și Besiktas.

Aflat într-un proces de divorț cu Yagmur Asik, de 27 de ani, fostul fundaș central a fost la un pas să fie victima unui asasinat.

Cea care a ordonat totul este chiar Yagmur, care voia să moștenească toată averea ex-apărătorului, potrivit publicației Hurriyet.

Soția lui Emre Asik a contactat un asasin plătit, căruia i-a oferit 10 milioane de lire turcești ca să-l ucidă pe fostul fotbalist. Asta înseamnă peste 1 milion de euro.[New York Post]

A încercat să-şi convingă amantul să-i omoare soţul

Mai mult, ea ar fi căutat și un loc în care să-l îngroape pe fostul fotbalist.

Primul om pe care a încercat să-l convingă să comită crima a fost amantul ei, Erdi Sungur, un om care avea cazier și stătuse ceva vreme într-o închisoare turcă.

Acesta este cel care le-a povestit totul anchetatorilor.

Dezvăluirile care au cutremurat Turcia: ”Voia să-l vadă mort, ca să îi ia banii!”

”Am avut o aventură cu Yagmur. Mereu se gândea să moștenească averea lui Emre Asik. Nici nu îi păsa de copiii lor. Ea voia să-l vadă pe Emre mort, ca să îi ia banii. Cu timpul, a început să menționeze în discuțiile noastre posibilitatea uciderii soțului ei.

M-a întrebat dacă vreau să îl omor. Eu am refuzat-o și i-am spus că n-am omorât niciodată pe cineva. Odată, m-a pus să cumpăr o bucată de carne și mi-a cerut să trag în ea. Am încercat, dar am închis ochii și am ratat. Mi-a reproșat că nu pot să o fac, a renunțat la idee și am plecat în Ilyas.”, le-a zis Sungur autorităților.

Publicitate
• CITEŞTE ŞI:  Genene Jones, asistenta care a ucis zeci de bebeluşi

Soţia fostului fotbalist a plătit un asasin

După ce amantul ei a refuzat, Yagmur Asik s-a decis să lucreze cu un asasin de profesie.

A găsit un fost pușcăriaș, recomandat de Sungur.

S-a întâlnit cu acesta, însă i-a transmis că vrea să se ocupe ea de toate detaliile.

Femeia i-a dat o armă și a început să caute un loc sigur de îngropat cadavrul: într-un sat din provincia Duzce.

În cele din urmă, asasinul s-a speriat și a renunțat la suma uriașă promisă de soția lui Emre Asik. Ba chiar l-a anunțat pe fostul sportiv ce planuri are soția sa.

Fostul fotbalist și Yagmur Asik nu mai sunt împreună din 2012, însă au rămas căsătoriți în acte.

În aceste zile, divorțul se decide la tribunal, iar detaliile aflate de presa turcă au cutremurat țara.

Pe când juca la Galatasaray, Asik a fost pregătit de românul Mircea Lucescu. În 2007, turcul a fost dorit la FCSB de Gică Hagi, care era antrenor al echipei bucureștene.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele