Son Doong este cea mai mare peşteră din lume, dar și una dintre cele mai misterioase și spectaculoase. Situată în Vietnam, la granița cu Laos, această peșteră a fost descoperită în anul 1991 de un localnic, care a fost speriat de zgomotul apei și al vântului care ieșeau din gura ei. Abia în anul 2009, o echipă de speologi britanici a explorat pentru prima dată interiorul peșterii, descoperind o lume fascinantă și plină de surprize.

Cea mai mare peşteră din lume are dimensiuni impresionante

Son Doong are o lungime de aproximativ 9 kilometri și o înălțime de până la 200 de metri, ceea ce înseamnă că prin interior ar putea zbura cu ușurință un avion Boeing 747 sau ar încăpea mai mulţi zgârie-nori. Volumul peşterii este estimat la peste 38 de milioane de metri cubi, fiind de două ori mai mare decât următoarea peșteră ca dimensiune, Deer Cave din Malaezia.

În anul 2009, un grup de oameni de știință de la British Cave Research Association, conduși de Howard Limbert, au realizat un studiu având ca obiect această peşteră. Potrivit lui Limbert, această peșteră este de cinci ori mai mare decât peștera Phong Nha, considerată anterior cea mai mare peșteră din Vietnam. Toate măsurătorile și cercetările realizate au dus la concluzia că în prezent, aceasta este cea mai mare peșteră din lume.

Mai mult, în anul 2019, o descoperire uluitoare a făcut ca Son Doong să fie și mai mare. Trei scafandri britanici au găsit un tunel subacvatic care o conectează cu o altă peșteră uriașă, Hang Thung.

• CITEŞTE ŞI:  Acești viermi minusculi de la Cernobîl sunt complet neafectați de radiații, arată un nou studiu

Râul care a dus la formarea acestei peșteri curge, în continuare, în interiorul acesteia, iar în timpul sezonului ploios, interiorul este complet inundat, fiind inaccesibil. Cercetătorii consideră că este explorat abia 30% din această minune a naturii.[sursa]

cea mai mare peşteră
Son Doong, cea mai mare peşteră din lume

Son Doong, o lume aparte

Son Doong nu este doar o peșteră imensă, ci și un ecosistem unic, care adăpostește o varietate de forme de viață. În interiorul peşterii se află un râu subteran, care formează cascade și lacuri cristaline. Pe pereții peșterii se găsesc formațiuni stâncoase spectaculoase, cum ar fi stalactitele și stalagmitele gigantice sau bariera de calcit numită “Marele Zid al Vietnamului”.

Dar cel mai uimitor este faptul că în unele locuri, tavanul peșterii s-a prăbușit, lăsând să pătrundă lumina și creând adevărate jungle subterane. Astfel, în acest loc unic cresc plante exotice, iar animale sălbatice precum maimuțele, șerpii sau liliecii își fac veacul.

Son Doong este deschisă publicului din anul 2013, dar accesul este foarte limitat și destul de costisitor. Doar o agenție de turism, Oxalis, are permisiunea să organizeze tururi în peșteră, pentru a proteja acest loc fragil și unic.

Numărul de vizitatori este de câteva sute pe an, iar prețul unei excursii este de aproximativ 2.500 de euro pentru patru zile de explorare. Turiștii trebuie să fie în formă fizică bună și să fie dispuși să se confrunte cu provocările unei aventuri extreme. Aceştia trebuie să cunoască tehnici pentru coborâri verticale cu echipament de specialitate, să fie pregătiţi pentru traversarea râului subteran sau camparea în întuneric. Însă recompensa este pe măsură: priveliștea unei lumi subpământene care îți taie respirația.

• CITEŞTE ŞI:  Ce este Aurul Diavolului și de ce este atât de periculos?

Vizionaţi în materialul de mai jos un scurt tur virtual în Son Doong, cea mai mare peşteră din lume

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele