Atunci când familia Betz a examinat prejudiciul produs de un incendiu care a distrus 88 de hectare ale pădurii pe care o deţineau, a făcut o descoperire stranie. Au găsit o sferă argintie, de aproximativ 20 de centimetri în diametru, complet netedă, cu excepția unui simbol ciudat al unui triunghi alungit.

Inițial, gândindu-se că ar putea fi un gadget NASA sau chiar un satelit spion sovietic, cei din familie l-au păstrat ca un suvenir.[1]

În anul 1974, la două săptămâni de la descoperirea bizarului obiect, fiul familiei cânta la o chitară, fiind în aceeași cameră cu sfera. Dintr-o dată, sfera a început să reacționeze la melodiile sale, emiţând un sunet trepidant şi ciudat și o rezonanță care l-a deranjat profund pe câinele familiei.

sfera betz
Imagini cu familia Betz şi sfera bizară

La scurt timp, familia Betz a găsit în glob alte proprietăți ciudate. Se putea opri și îşi putea schimba direcțiile atunci când era împins pe podea, revenind în cele din urmă la persoana care a împins-o, asemenea unui câine credincios.

Se părea că globul îşi găsea energia în lumina solară, devenind mai activ in zilele însorite. Era de parcă ceva (sau cineva) controla sfera. Emitea ocazional un sunet de joasă frecvență și vibrații, ca şi cum ar fi existat un motor în interiorul ei.

Sfera misterioasă chiar a reusit să sfideze complet legile gravitației, urcând o masă înclinată.

Sfera Betz în mass-media

După toate aceste evenimente, o frenezie mass-media a urmat. Ziare respectate, cum ar fi “New York Times” și “London Daily” şi-au trimis reporterii pentru a asista la sfera-miracol.

• CITEŞTE ŞI:  Acest restaurant subacvatic arată ca o piatră uriaşă. Însă interiorul te va lăsa fără cuvinte

Chiar și oamenii de știință și reprezentanți ai armatei au fost impresionaţi, dar familia Betz nu a permis ca sfera să fie luată pentru o examinare mai atentă.

Între timp, globul a început să prezinte un comportament poltergeist. Trântea uşile închise pe timp de noapte și o muzica de orgă ciudată umplea casa din senin. În acel moment familia a decis să afle ce era cu adevărat sfera.

Marina Americană şi chiar NASA au fost interesaţi de această sferă bizară. Specialiştii au analizat-o și a constatat că era o bilă perfect normală, din oțel inoxidabil.

Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al Marinei a admis public că sfera Betz are unele proprietăţi bizare, pe care nu le poate explica. Până în prezent nu s-a aflat clar ce-a fost cu acest glob bizar. Au existat mai multe teorii care au încercat să explice natura sa.

Publicitate

Explicaţii pentru misterioasa sferă

Cel mai plauzibilă dintre teorii spune că înainte cu trei ani ca familia Betz să găsească globul, un artist pe nume James Durling-Jones conducea în zona în care a fost găsit ciudatul obiect.

Pe portbagajul de pe acoperișul mașinii sale erau un număr de bile din oțel inoxidabil. Acestea urmau să fie folosite pentru o sculptură. Bilele artistului se potriveau descrierii Sferei Betz. Poate că una din bile a fost pierdută în pădure.

Familia Betz locuia într-o casă veche, cu podele inegale, astfel încât o asemenea minge părea să se comporte haotic. Aceste bile puteau emite chiar un sunet, datorită unor așchii mici de metal, blocate în interior, în timpul procesului de fabricație. Dar, acest lucru nu explică toate fenomenele raportate.

• CITEŞTE ŞI:  Cea mai veche piramidă, care ar avea 25.000 de ani, nu a fost construită de oameni, conform noilor informaţii

Evident, există sceptici care spun că n-ar fi exclus ca acea bilă să fi avut o origine misterioasă. Poate chiar de pe altă lume!

sfera betz
Soţii Betz, prezentând sfera misterioasă

Ce s-a întâmplat cu Sfera Betz

În prezent, nu se mai ştie nimic despre sfera Betz sau despre familia care i-a dat numele. Aceştia parcă au dispărut de pe faţa planetei.

Singurele referinţe care atestă existenţa familiei şi a sferei Betz sunt materialele din presă.

Aşadar, ce ar putea fi sfera Betz?

Urmăriţi mai jos un documentar despre Sfera Betz

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele