Departamentul Securităţii Statului sau Securitatea, aşa cum a rămas în memoria colectivă, a fost serviciul de informaţii din România, care a activat în perioada comunistă.

Securitatea a fost unul dintre instrumentele de bază ale Partidului Comunist Român.

Prin directivele P.C.R., Securitatea a participat în mod activ în impunerea unei orientări ideologice unitare la nivelul societății. În acest scop, unele cadre ale Securității au recurs la acțiuni care excedau normele legale și constituționale. În unele cazuri, securiştii recurgeau chiar la crime și încălcări ale drepturilor omului în vederea îndeplinirii ordinelor partidului.

În perioada de activitate a Securităţii a fost dezvoltat un sistem complex de supraveghere și represiune care a dus la sovietizarea României.

Din instrumentariul Securității nu au lipsit arestările în miezul nopții, bătaia, tortura și violul fetelor și femeilor deținute.

securitatea

Înfiinţarea Direcției Generale a Securității Poporului

Securitatea a fost înființată prin Decretul nr. 221 din 28 august 1948 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a R.P.R. Inițial a purtat numele de Direcția Generală a Securității Poporului (DGSP). Securitatea a început să acționeze după lovitura de stat din 23 august 1944. Atunci, în Ministerul Afacerilor Interne s-au infiltrat un număr uriaş de comuniști.

Securitatea a fost creată de SMERȘ (care însemna Moarte Spionilor), o divizie a N.K.V.D., având ca misiune înlocuirea serviciilor secrete din țările ocupate de U.R.S.S. cu structuri de tip sovietic. Unitatea SMERȘ din România, numită Brigada Mobilă, a fost condusă, până în anul 1948, de colonelul NKVD Boris Grünberg. Acesta folosea în România numele Alexandru Nicolski.

Rolul Securităţii era acela de „a apăra cuceririle democratice și de a asigura securitatea Republicii Populare Române împotriva uneltirilor dușmanilor interni și externi”. De asemenea, organele de securitate erau „singurele abilitate a instrumenta infracțiunile ce primejduiesc regimul democratic și securitatea poporului”.

De-a lungul timpului, în funcţie de interese şi de dorinţele sovieticilor, Securitatea a fost reorganizată, intrând şi ieşind de sub autoritatea Ministerului de Interne în mai multe rânduri.

Modul de organizare al Securităţii

În anul 1958, personalul Securităţii era format din 5.633 ofițeri, 4.108 sergenți reangajați, 1.416 angajați civil și 46.028 militari în termen. Adică un număr total de 57.185 persoane.

Aceştia erau organizaţi pe direcţii şi unităţi speciale, după cum urmează:

  • Direcția I – Informații Interne
  • Direcția a-II-a – Contraspionaj Economic
  • Direcția a-III-a – Contrainformații
  • Direcția a-IV-a – Contraspionaj militar
  • Direcția a-V-a – Securitate și Gardă
  • Direcția a-VI-a – Anchete Penale
  • Opt unități speciale:
    • Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă
    • Unitatea Specială F – Filaj
    • Serviciul de Protejare a Secretelor de Stat
    • Serviciul Independent pentru Comerț Exterior
    • Centrul de Informatică și Documentare
    • Serviciul D – Dezinformare
    • Serviciul Independent Secretariat-Juridic
    • Serviciul Independent Învățământ-Mobilizare.

Modul de acţiune al Securităţii

Potrivit documentelor existente în arhiva CNSAS, în „limbajul” Securităţii urmărirea duşmanilor regimului (reali sau presupuşi) se numea ”activitate informativ-operativă” şi consta în trei tipuri de acţiuni, cu rol progresiv, mergând de la verificarea informaţiilor de primă sesizare, până la urmărirea cea mai complexă. 

Prima „formă” a activităţii informativ-operative era „supravegherea informativă”. Termenul de supraveghere a unei persoane era de 10-15 zile, iar tipul de dosar care se întocmea se numea ”dosar de supraveghere operativă”. 

Cel de-al doilea tip de urmărire era ”verificarea informativă”, o acţiune care avea loc pe o perioadă redusă, de până la 6 luni, timp în care informaţiile de primă sesizare erau verificate. Tipul de dosar întocmit se numea ”mapa de verificare”.

Dacă primele informaţii se confirmau, se trecea la tipul următor de acţiune.  În caz contrar, acţiunea de verificare înceta, însă persoana în cauză era urmărită în continuare prin ”dosar de obiectiv” sau ”dosar de problemă”.

Ultima formă de acţiune era „urmărirea informativă” şi avea ca scop „lichidarea în timpul oportun şi cît mai complet a activităţii criminale dusă în ţara noastră de elementele duşmănoase”. Dosarul întocmit purta numele de ”dosar de urmărire informativă”.

Securitatea sub conducerea lui Nicolae Ceauşescu

După moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, venirea lui Nicolae Ceaușescu în fruntea P.C.R. a marcat o nouă reorganizare a Securității. Astfel, din 22 iulie 1967, în urma Decretului nr. 710, a fost înființat Departamentul Securității Statului (DSS), condus de Consiliul Securității Statului (CSS), având în frunte un președinte cu rang de ministru.

Din 1 ianuarie 1968 şi până în anul 1970, numărul de suspecţi din bazele de date ale securităţii a scăzut de la 424.464 persoane, la numai 30.719. Dar această scădere drastică, sub 10% a numărului de ”suspecţi” urmăriţi de Securitate nu are nicio legătură cu starea de spirit din România, sau cu un asentiment brusc al populaţiei faţă de politica regimului.

Imediat după Plenara din aprilie 1968, Nicolae Ceauşescu a luat o măsură care a prins pe picior greşit Securitatea. Acesteia i s-a interzis să pună sub urmărire membrii de partid, ori să-i utilizeze ca informatori, fără acordul scris al ”forurilor superioare de partid”. Practic, era nevoie de o aprobare specială din partea prim secretarilor P.C.R. din teritoriu. Motivul a fost acela că, în cursul investigaţiilor cu privire la acţiunile Securităţii din anii lui Dej, s-a văzut că aceasta urmărise inclusiv înalţi demnitari ai partidului. Până şi prim-secretarul de atunci, Nicolae Ceauşescu, a fost urmărit. Enervat, acesta a spus, în timpul Plenarei, într-un cerc restrâns, unor membri ai Comitetului Politic Executiv al CC-ului, că ”Securitatea a fost un cal nărăvaş, pe care n-a ştiut nimeni să-l călărească”.

Astfel, Ceauşescu a cerut şi a obţinut instituirea unui ”control de partid” asupra Securităţii, printr-o Secţie specială din cadrul Comitetului Central, care mai avea în atribuţii şi politicile specifice din Armată şi Justiţie. Pâghiile de forţă ale regimului se adunau astfel, încetul cu încetul, în mâinile sale – ca prim-secretar al partidului.

Metodele de anchetă ale Securităţii

După cum spuneam şi la începutul acestui articol, unele cadre ale Securităţii excedau normele legale și constituționale, remarcându-se prin exces de zel și prin brutalitatea metodelor de anchetă.

Multe dintre dosarele existente în cadrul structurilor centrale şi judeţene au fost distruse de foştii securişti în momentul căderii regimului comunist. Au făcut acest lucru în ciuda faptului că a existat un ordin ca Securitatea să nu intervină în timpul Revoluţiei din decembrie 1989.

Deși izolate, sunt documentate momente în cadrul anchetelor în care a fost utilizată tortura, atât ca instrument de dominație, cât și pentru atingerea unor scopuri imediate, prin obținerea de informații considerate utile de către anchetatori. S-au practicat atâţ tortura fizică, cât şi tortura psihică.

Au existat numeroase victime ale acestei instituţii, multe dintre acestea rămânând îngropate în dosare care nu vor fi soluţionate vreodată.

Urmăriţi în materialul de mai jos un documentar despre modul în care funcţiona Securitatea în România

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele