În ziua de azi este greu să ne imaginăm viaţa fără săpun şi alte produse de igienă din această categorie. Istoria săpunului, însă, este extrem de încurcată, având perioade în care era apreciat şi perioade în care era considerat chiar dăunător.

Nu se ştie cu siguranţă cine şi când a inventat săpunul. Cu toate acestea, cele mai vechi dovezi privind producerea de substanţe asemănătoare săpunului datează din jurul anului 2.800 î.Hr., în Babilonul antic. O reţetă pentru săpun a fost scrisă pe o tăbliţă sumeriană de lut în jurul anului 2.500 î.Hr. Acest tip de săpun se realiza prin încălzirea unui amestec de ulei cu cenuşă de lemn, care era folosit pentru curăţarea hainelor de lână.

Publicitate

Într-o perioadă relativ scurtă, acest proces a ajuns în Egiptul antic, unde a devenit o adevărată tradiţie. Egiptenii au dezvoltat mai multe produse cosmetice pornind de la amestecuri de acest tip, iar acest obicei de a-şi curăţa trupurile s-a răspândit în întreg regatul. De fapt, egiptenii erau recunoscuţi pentru igiena lor, dezvoltând adevărate ritualuri de îmbăiere.

În rândul egiptenilor s-a răspândit credinţa conform căreia cu cât o persoană era mai curată şi mai unsă cu diverse produse cosmetice, cu atât devenea mai apropiată de zei. Astfel, se întâmpla ca o persoană să se spele şi de câteva ori pe zi, iar băile erau adevărate centre spa.

De asemenea, grecii şi romanii antici ştiau că a fi curat, înseamnă a fi sănătos. Din acest motiv, existau numeroase băi publice, chiar încălzite, dar şi căzi făcute din teracotă, pentru uz casnic. Cea mai veche cadă din teracotă a fost descoperită în insula grecească Creta, având o vechime estimată de circa 3.700 de ani. În băile romane, oamenii nu doar că se spălau, dar şi dezvoltau relaţii sociale.

Băi termale în oraşul Pompeii

Aceste băi antice erau clădiri complexe, care includeau o piscină, vestiare, dar şi saună sau locuri de antrenament. Printre cele mai faimoase sunt Băile Stabian, descoperite în oraşul Pompeii, care datează din sec. al II-lea î.Hr.

Publicitate

Începutul Evului Mediu

Deşi igiena personală s-a deteriorat considerabil în Evul Mediu, lucrurile nu erau chiar atât de rele la început. Strămoşii noştri îşi spălau, totuşi, mâinile, faţa şi bărbile, chiar dacă mai ignorau alte părţi ale corpului. În cele mai multe cazuri, foloseau un bazin pe post de chiuvetă, turnându-şi apa cu o cană. În familiile mai înstărite, existau bazine cu apă fixate pe perete, dotate cu un robinet.

Cei mai bogaţi aveau o toaletă în cadrul locuinţei, iar acest lucru era considerat un lux şi le conferea un statut social ridicat. Cei săraci, se spălau direct în grajduri. Spre deosebire de cei bogaţi, aceştia se curăţau de toată transpiraţia de pe corp după o zi de muncă. În mod paradoxal, cei mai săraci erau şi cei mai curaţi.

În timp, igiena personală a scăzut în popularitate. Cum există o tendinţă de ciclicitate în istorie, şi în cazul igienei s-a întâmplat să devină un obicei imoral. A ajuns chiar ca spălatul şi folosirea de săpun să fie considerate păcate şi un pericol pentru sănătate. De exemplu, Sf. Ieronim considera spălatul un semn de depravare (cel mai probabil pentru că băile erau folosite la comun). De aceea, călugării din mănăstiri obişnuiau să se spele pe tot corpul de doar câteva ori pe an.

săpun curiozităţi
Foto stânga: femeie care produce săpun din ulei şi cenuşă | Foto dreapta: reproducerea unei băi antice

Protecţie împotriva ciumei

Credeaţi că nu se poate mai rău de atât? Greşit. Când epidemia de ciumă s-a răspândit în Europa în sec. al XIV-lea, oamenii au ignorat total igiena. Credeau că expunerea porilor pielii face mai uşoară îmbolnăvirea. Astfel, considerau că un strat de nămol îi proteja de boală.

Apa era considerată dăunătoare pentru corp chiar şi de către nobili. Aceştia preferau să se frece cu pulbere de fildeş, după care să-şi acopere corpul cu diverse pudre şi parfumuri. În prezent, ştim cu toţii că există produse abrazive folosite pentru curăţarea şi exfolierea pielii.

Publicitate

Nici măcar la curtea regală situaţia nu era diferită. De exemplu, despre regele Ludovic al XIV-lea al Franţei se spune că s-ar fi spălat de doar două ori în întreaga sa viaţă. Însă nu există dovezi concrete în acest sens.

Dorinţa pentru apă şi săpun revine în sec. al XVIII-lea

Abia în secolul al XVIII-lea oamenii au redescoperit plăcerea pentru apă şi săpun. Cu toate acestea, în această perioadă nuditatea era considerată indecentă. Din acest motiv, oamenii se spălau cu tricouri speciale pentru baie, pe care le dădeau cu săpun.

Dar şi acest obicei avea loc o dată pe săptămână. Servitorii puneau apă fierbinte într-o cădiţă, care era folosită de întreaga familie.

Până la Revoluţia Industrială, fabricarea de săpun era făcută la scară mică. Mai mult decât atât, în Anglia exista o taxă pe săpun, care a rămas în vigoare până în jurul anilor 1850. Astfel, săpunul era un produs de lux, folosit în principal de către cei înstăriţi. Producătorii de săpun erau supravegheaţi îndeaproape de către autorităţi, pentru a fi taxaţi cum se cuvine.

Producerea de săpun de înaltă calitate

Săpunul lichid a fost inventat în sec. al XIX-lea. În anul 1865, William Sheppard a patentat o formă de săpun lichid.

Publicitate

În anul 1898, B.J. Johnson a creat un săpun derivat din ulei de palmier (plam oil) şi ulei de măsline (olive oil). Astfel a apărut pe piaţă săpunul Palmolive, care a câştigat rapid în popularitate.

După acest moment, pe piaţă au apărut numeroase companii care au dezvoltat produse de igienă. Dintre acestea, multe au devenit corporaţii pe care le cunoaştem cu toţii în ziua de azi.

Aşadar, oamenii se spălau încă de la începuturile civilizaţiei, chiar dacă nu exista săpun în forma actuală, folosind diverse amestecuri care le asigurau un nivel de igienă relativ bun.

Publicitate

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele