Supranumit Regele Zahărului, Frenghian Harutiun a înființat în perioada interbelică fabrici de zahăr în Constanța, Chitila și Arad, devenind unul dintre marii oameni de afaceri ai vremii.

După naționalizare, comuniștii au emis pe numele lui un mandat de arestare, însă a reușit să scape de ei, îmbrăcând haine de cioban.

Armeanul Frenghian Harutiun a fost una dintre marile personalității ale Aradului, peste care istoria a tras puza uitării nemeritate. Amintit și cu prenumele Frânghian sau Frenkian, acesta a înființat în perioada interbelică Fabrica de Zahăr din Arad, a adus la Arad sediul general al Societății Zahărului din România și, mai mult decât atât, a dezvoltat un model de afacere în care directorul și patronul munceau cot la cot cu angajatul și căutau să creeze condiții de viață bune pentru personal, conștienți de faptul că angajatul reprezintă cel mai important capital al companiei.

Regele Zahărului

Date despre cel supranumit Regele Zahărului a strâns doctorul în istorie din Arad Andrei Ando, care nu vrea să lase ca trecutul județului să piară. În ultimii ani, acesta a adunat informații pe care le publică în diferite cărți, iar până acum a reuşit să publice 20 de volume.

Astfel, aflăm că Frenghian Harutiun (1873-1959) a avut o viață aventuroasă, ca un erou din cărțile lui Jules Verne. A ajuns în România din cauza persecutării armenilor în teritoriile revendicate de turci. În anul 1914 şi-a deschis o salbă de magazine la Constanța, dar și firme de vânzări cu ridicata. Avea un simț extraordinar pentru afaceri și se remarca în peisajul comercial al litoralului ca un proprietar care avea în vedere nevoile angajaților săi. A devenit în acest fel extrem de popular și a fost ales vicepreședinte al Camerei de Comerț din Constanța.[sursa]

fabrica de zahăr
Fabirca de zahăr de la Arad

Frenghian Harutiun a salvat un oraș de la foamete

În perioada Primului Război Mondial, Harutiun şi-a extins afacerile în domeniul fabricării zahărului. Pentru că Europa se confrunta cu o criză majoră de materie primă, Frenghian a decis să importe din America zahăr nerafinat. A pornit afacerea de prelucrare a zahărului la Chitila, într-o fabrică cu care a salvat orașul de foamete, reușind să plătească salarii câtorva sute de angajați în cel mai greu moment de criză. Iar angajații săi nu au rămas datori. Firma lui Harutiun a prosperat într-o asemenea măsură încât armeanul a decis extinderea afacerii.

Citeşte şi:  Experţii explică ce se întâmplă dacă bei alcool după ce ai luat pastile şi care sunt efectele asupra organismului

În anii 1920 a căutat un loc de unde să poată organiza cu ușurință și export de zahăr spre vestul continentului, recunoscând o portunitatea dezvoltării pieței înspre Occident. Așa a ales Aradul. Aici a cumpărat fosta fabrică de hârtie, pe care a retehnologizat-o cu ajutorul unor experți din Cehia, și a transformat-o în fabrică de zahăr, în anul 1925. Iar pentru că producția de zahăr avea nevoie de o mare cantitate de apă, a ales, firesc, ca afacereasă fie pe malul Mureșului“, spune Andrei Ando.

Din „Figuri de armeni din România“ aflăm că Harutiun a muncit cot la cot cu angajații săi, și s-a implicat în creșterea calității vieții lor. Le-a construit locuințe, cu prioritate pentru cei căsătoriți și cu copii. La Arad, zona de case dezvoltată de Harutiun se numea, popular, Colonia Fabricii de Zahăr, actuala stradă Remus. De asemenea, a înființat la Arad și Societatea Națională a Zahărului Romcolind, cu sediul în actuala Piață Avram Iancu, la nr. 7.

Întreaga avere, dată către cei nevoiași

În anul 1938, Frenghian Harutiun, la vremea aceea în vârstă de 65 de ani, își scria testamentul, prin care dispunea ca 178.000 de bucăți de acțiuni ale Fabricii de Zahăr din Arad-Chitila, zece milioane de lei și orice altă avere mobiliară, creanțe din țară și din străinătate, să ajungă în patrimoniul unei fundații care îi purta numele. Fundația avea obligația construirii unui spital cu 80 de paturi, unde săracii din România, indiferent de etnie, să fie tratați în mod gratuit.

Omul de afaceri a donat Academiei Române suma de 15 milioane de lei, pentru acordarea de burse studenților merituoși. În final, dispunea ca bijuteriile sale, depozitate în seiful Băncii Comerciale, să fie folosite pentru construirea unui cămin pentru 50 de elevi, copii de țărani, care urmau să beneficieze de cazare, cărți gratuite, îmbrăcăminte și hrană.

Citeşte şi:  Ce sunt punctele negre de pe parbriz şi ce rol neaşteptat de important au

În „Indicatorul industriei românești“, din anul 1927, se oferă detalii despre primul an de funcționare a Fabricii de Zahăr de la Arad: utilaje cu puterea de 700 de cai-putere, 600 de angajați, capacitate maximă de prelucrare – 600 de tone de sfeclă de zahărîn 24 de ore. Fabrica de la Arad producea zahăr tos și cubic. Potrivit sursei citate, Harutiun venea săptămânal la fabrica de la Arad, unde avea și funcția de director general.

Publicitate

Spital pentru răniții de război

Viața avea să îi păstreze generosului armean o întorsătură dramatică. Al Doilea Război Mondial nu i-a afectat afacerile, ci dimpotrivă, acestea au continuat să se dezvolte. Frenghian Harutiun a deschis un spital pentru răniții de război și a donat banii necesari funcționării bisericilor armenești din Constanța și București. În tot acest timp, a lucrat cu angajații lui, la Chitila, Arad și la o fabrică de zahăr din Timișoara pe care a deschis-o tot el.

Nimeni nu avea să intuiască ce se va întâmpla după război și că pentru investitori vor veni vremuri mult mai grele decât în perioada conflagrației mondiale.

În anul 1948, comuniștii l-au pus pe Frenghian Harutiun pe lista neagră a burghezo-moșierilor pe care aveau de gând să îi epureze.

„Întreaga sa avere, inclusiv fabrica de zahăr de la Arad, este naționalizată, iar Harutiun este căutat pentru arestare. Scapă doar pentru că se deghizează în cioban și se refugiază în munți. Omul care a construit un imperiu, care i-a ajutat și pe alții să prospere, a fost omenos, empatic și generos, și-a trăit ultima perioadă a vieții sărac lipit pământului, ca un proscris, ascunzându-se să nu fie arestat și închis“, mai adaugă Andrei Ando.

Citeşte şi:  Există viaţă care se ascunde în peşterile antice de pe Marte?

Moștenirea zahărului

Fabricile de zahăr au fost dotate cu instalaţii din Cehoslovacia, iar specialiştii cehi au venit la Arad să le monteze. Câţiva au rămas să asigure funcţionarea şi mentenanţa instalaţiilor. Unul dintre ei este şi străbunicul arădeanului Claudiu Cristea, fiului celebrului arhitect Miloş Cristea. Îl chema Leo Kouril și s-a căsătorit cu o nemţoaică al cărei tată era şef de gară în Regensburg. Cei doi s-au stabilit în Arad şi au făcut copii. Unul dintre motivele pentru care au rămas aici a fost că străbunical ui Claudiu avea o problemă la picior, o boală, iar clima de aici i-a făcut bine.

Cehul cu nemţoaica au fost părinţii mamei tatălui meu, iar părinţii tatălui meu au fost – el moţ din Hălmagiu (Nicolae Cristea), iar ea sârboaică“, spune Claudiu Cristea.  

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele