Alfonso Graña poate fi considerat un om extrem de norocos, care nu doar că a scăpat de furia localnicilor, ci chiar a devenit regele unui trib din jungla amazoniană.

Bărbatul a fost numit Alfonso I al Amazonului, iar domnia lui s-a întins pe o perioadă de 12 ani.

Teritoriul condus de Alfonso se întindea între râurile Nieva şi Santiago, pe o suprafaţă aproape la fel de mare ca cea a României şi cuprindea triburile Jivaroa, Aguaruna şi Wampis.[sursa]

Cine a fost Alfonso Graña

Alfonso s-a născut în anul 1878 într-un sat din nordul Spaniei, în regiunea Galicia. Tatăl său era croitor, iar toată familia sa era poreclită „Frumuşeii”, întrucât mereu aveau îmbrăcămintea curată şi de calitate.

Alfonso Graña şi membri ai tribului Jivaroa

Totuşi, la finalul secolului al XIX-lea, la fel ca foarte mulţi galicieni, Alfonso a emigrat în America de Sud, în căutarea unui trai mai bun.

La început a lucrat în Brazilia, iar apoi în anul 1910 s-a mutat în Peru, în oraşul Iquitos. Aici a lucrat în industria producerii cauciucului. În anul 1922, când preţul cauciucului s-a prăbuşit în întreaga lume, Alfonso a rămas fără loc de muncă.

Împreună cu un prieten, Alfonso a plecat în jungla amazoniană în căutarea de noi oportunităţi. La scurt timp după ce au plecat în junglă, cei doi aventurieri au fost capturaţi de tribul Jivaroa (Jibaro).

Nu se ştie ce s-a întâmplat cu prietenul lui Alfonso, însă s-a presupus că a fost ucis imediat, după cum obişnuiau aborigenii să facă atunci când capturau un alb.

În mod total neaşteptat, soarta i-a zâmbit lui Alfonso. Fiica şefului de trib l-a văzut pe Alfonso şi s-a îndrăgostit de el, iar acest lucru i-a salvat viaţa.

• CITEŞTE ŞI:  11 imagini istorice rare, care îţi vor face ziua mai interesantă

Un străin a devenit regele unui trib din jungla amazoniană

Alfonso a fost obligat să se căsătorească cu fiica şefului de trib. A avut cu aceasta doi copii, un băiat şi o fată. Fata a murit pe când avea doar 10 ani.

Puterea, curajul său şi spiritul aventurier i-a încântat pe membrii tribului, cărora le-a câştigat respectul şi admiraţia.

Publicitate

Alfonso nu a fost afectat de bolile tropicale şi nici de muşcăturile păianjenilor. Atunci când venea vorba de navigat, Alfonso nici nu se lega de canoe în apele învolburate ale râurilor.

Alfonso Graña şi fiul său, în anul 1929

Aceste lucruri i-au fascinat pe membrii tribului, iar atunci când conducătorul a murit, Alfonso Graña a fost recunoscut ca succesor şi încoronat ca rege peste o populaţie de circa 5000 de oameni.

Şi-a învăţat oamenii cum să crească producţia de sare, un lucru important în junglă. De asemenea, a adus pacea între triburile Huambisa şi Aguaruna, care se luptau de multă vreme.

Alfonso I al Amazonului a devenit cunoscut în regiune

Aflonso era analfabet în tinereţe. Ştia doar să-şi semneze numele, dar mereu a crezut în potenţialul său. Fiind autodidact, în junglă a învăţat să scrie şi să citească.

Atunci când companiile americane Standard Oil şi Standard California au ajuns în jungla amazoniană în căutarea petrolului, au negociat cu Alfonso. Acesta le-a prezentat zona, protejându-i de atacurile aborigenilor.

Un alt episod în care Alfonso s-a făcut remarcat a avut loc în anul 1933. Atunci, trei hidroavioane ale Forţelor Aeriene Peruviene care participau la războiul dintre Columbia şi Peru au fost nevoite să aterizeze forţat în apele Amazonului, din cauza unei furtuni violente.

Unul dintre avioane s-a prăbuşit, iar pilotul a murit. Un alt avion a fost avariat în momentul aterizării. Cel de-al treilea a reuşit să aterizeze, luându-i pe supravieţuitori la bord şi abandonând aeronavele.

• CITEŞTE ŞI:  Fostul prieten ma terorizează. Ce fac?

Regele Alfonso a ordonat ca trupul pilotului decedat să fie îmbălsămat, iar aeronavele abandonate să fie recuperate.

Acestea au fost legate de canoe şi duse pe cursul râului Nieva, până în oraşul Iquito. Acolo, trupul pilotului decedat a fost predat familiei îndoliate, iar cele două avioane au fost predate armatei Peruviene.

Affonso alături de doi membri ai tribului său şi familia pilotului ucis

În semn de mulţumire şi respect, Forţele Aeriene Peruviene l-au decorat pe Alfonso, iar guvernul l-a recunoscut ca rege al triburilor vorbitoare de huambisa. De asemenea, tribul a primit dreptul oficial de a exploata sare în jungla amazoniană.

Alfonso Graña a murit în junglă, în anul 1934, la vârsta de 56 de ani. Suferea de cancer la stomac. Este singurul caz cunoscut în care un străin a devenit regele unui trib rupt de civilizaţie.

Kefren Graña

Kefren Graña este unul dintre nepoţii lui Alfonso. Acesta este liderul Federaţiei Comunităţilor Wampis din zona râului Santiago.

În prezent, el gestionează şi monitorizează resursele naturale ale regiunii.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

1 Comentariu

  1. Publicitate

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele