Prietenia dintre Mihai Eminescu și Ion Creangă este una dintre cele mai frumoase și mai cunoscute din literatura românească. Cei doi s-au întâlnit în toamna anului 1874 la Iași, unde Eminescu era revizor școlar, iar Creangă fusese dascăl şi diacon.

S-au întâlnit pe meleaguri moldoveneşti “În toamna anului 1874 apăru pe uliţele Iaşului un tânăr straniu, ca de vreo 24 de ani, voinic, spătos, cu o mare frunte albă şi cu o coamă de păr negru dat peste urechi pe ceafă, ca la preoţii asiatici. […] Creangă, căruia îi plăcea să bată uliţele, văzu fără îndoială pe tânărul pletos, care şedea într-o vreme chiar la Samson Bodnărescu.”

Ion Creangă fusese exclus din rândurile Bisericii. A fost părăsit de nevastă, a tras cu puşca în ciorile care murdăreau Biserica Golia şi s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon. Mai mult, rămăsese să crească singur un copil, iar lucrurile nu păreau să-i meargă foarte bine. Până l-a cunoscut pe Eminescu.

Mihai Eminescu, fascinat de talentul lui Ion Creangă

Aceste este contextul în care s-au cunoscut cei doi. Eminescu, un poet cu o alură de gânditor şi Creangă, un geniu al poporului român, aşa cum îl considera însuşi Luceafărul. S-au împrietenit în scurt timp, Eminescu fiind impresionat de hazul lui Creangă, de felul în care rostea vorbele, proverbele şi zicătorile din popor, de mintea ageră pe care o avea.

Ion Creangă, cu dinamismul lui nemaiîntâlnit, i-a arătat priveliştea Iaşului, l-a prezentat prietenilor lui, l-a pus la masă şi au pierdut multă vreme prin crâşmă. Şi de atunci încolo nimeni “nu mai văzu pe Eminescu fără Creangă şi pe Creangă fără Eminescu”.

prietenia dintre ion creangă şi mihai eminescu
Prietenia dintre Mihai Eminescu și Ion Creangă, redată în filmul „Un bulgăre de humă”

La acea vreme, Creangă nu s-a dedicat scrisului, dar se presupune că Eminescu l-a îndemnat să ia condeiul în mână. Astfel a ajuns să prezinte prima povestire Junimii, fiind declarat “admirabil scriitor poporal”. La fiecare poveste scrisă, cum a fost și cazul basmului Harap-Alb, îi cerea părerea lui Eminescu. Acesta refuza să îl îndrepte, zicând: “Lasă Creangă, ai să citești în Junimea, tu nu ai nevoie să fii corectat de nimeni.” Mihai Eminescu îl asigura că din acel moment era un scriitor în toată puterea cuvântului și îi prezenta obiceiurile scriitorilor iluştri.

• CITEŞTE ŞI:  Tragus, rolul extrem de important al micului cartilaj proeminent de la ureche

Prietenia dintre Mihai Eminescu şi Ion Creangă, un subiect fascinant şi intens dezbătut

Cărturarii şi scriitorii au căutat să descifreze misterul prieteniei celor două genii literare. Ce-i apropia oare pe aceşti oameni atât de deosebiţi? Iată ce scrie romancierul Jean Bart, care evocă figura învăţătorului său, Ion Creangă, şi a poetului nemuritor: „Eminescu, poet fin, închis, sensibil, c-o vastă cultură filozofică şi artistic dobândită după profunde studii în străinătate. Creangă, seminarist, rămas tot ţăran în sufletul său vesel, glumeţ, dar fără să ştie limbi străine, fără cunoaşterea clasicismului antic şi a romantismului nemţesc, cu puţină carte, dar cu multă minte…”

Despre prietenia dintre cele două genii ale neamului, creatori ai frumosului prin arta cuvântului tipărit, sunt interesante câteva relatări culese de la Tinca Vartic de Emil Gârleanu:

„Când li se ura de oraș și de lume, luau drumul Seculenilor, unde făceau băi și rătăceau apoi ziua întreagă în păduricea de pe malul Prutului. Altă dată fugeau tocmai la Târgușor, dimpreună cu Zahei, fratele lui Creangă. Acolo tolăniți pe iarbă, puneau de le cântau doi țigani zdrențuroși, unul cu scripca și celălalt cu cobza, cântecele glăsuite altădată de către Barbu Lăutaru, iar ei mâncau fripturi din hârgău, cu mămăligă; acestea se preparau lângă dânșii, pe iarbă. Și trăiau în altă viață, în alte vremuri și în altă lume. Eminescu stătea la Creangă câte două și trei zile, iar alte dăți câte o săptămână în șir. Atunci puneau ei la cale și multe mai plănuiau în odaia cu ferestre mici, tăiate în peretele de vălătuci al casei.”, spunea Tinca, femeia care i-a fost alături lui Ion Creangă până la sfârşitul zilelor sale.

• CITEŞTE ŞI:  Oraşul fortificat Kowloon: povestea fascinantă a oraşului fără legi

După ce Eminescu a fost destituit din funcția de revizor școlar s-a mutat pentru o perioadă la bunul său prieten, Creangă, pentru a-și găsi alinarea, care știa ce înseamnă să fii dat jos din funcții. Deoarece lui Mihai nu i-a plăcut să zăbovească pe capul omului, s-a decis să plece la București. Ion Creangă a rămas fără prieten și totodată fără un om plin de învățătură. Rămas singur îl îmbia mereu pe Eminescu să se întoarcă la Iași.

Au păstrat mereu legătura, dar Creangă a fost devastat la auzirea veştii că marele poet a înnebunit. Durerea trăită a fost nemăsurată, un cutremur în adâncul sufletului. După ce starea de sănătate a poetului s-a mai îmbunătățit, întâlnirile lor tot nu mai erau ca odinioară, fiind conturate de o linişte covârsitoare. De la acea vreme și Creangă a început să se simtă din ce în ce mai rău.

Publicitate

Moartea geniilor, în acelaşi an: Creangă, răpus de durere

În anul 1889, la auzirea veștii că Eminescu s-a stins din viață, Ion Creangă a pierdut un prieten pe care nimeni nu-l poate înlocui „Această veste trebui să zguduie sufletul bolnavului. Fu văzut plângând ca un copil și adormind cu cartea de poezii a lui Eminescu.”

Ion Creangă a moștenit epilepsia de la mama sa, o boală cruntă care i-a umbrit ultimii ani ai vieții. Această afecțiune a avut un impact semnificativ asupra sănătății sale, provocându-i crize frecvente și severe. Vestea morții prietenului său drag, Mihai Eminescu, a exacerbat starea de sănătate a lui Creangă, determinându-l să sufere crize în timpul orelor de la școală, pe stradă sau acasă. În data de 31 decembrie 1889, la doar jumătate de an după ce şi-a pierdut prietenul, Ion Creangă a părăsit şi el această lume. A fost înmormântat la cimitirul „Eternitatea” din Iași.

• CITEŞTE ŞI:  Valea Păcii - Cel mai mare cimitir din lume. 5 milioane de morminte

Indiferent de natura complexă a relației lor, atât Mihai Eminescu, cât și Ion Creangă, și-au lăsat amprenta asupra literaturii și culturii românești. Operele lor sunt studiate și apreciate în continuare, iar prietenia lor, indiferent de nuanțele sale, rămâne un element esențial în înțelegerea contextului cultural în care acești doi scriitori au creat și au trăit.

O amiciţie enigmatică s-a închegat între cele două genii literare ale poporului roman. În timp, ea a devenit o prietenie legendară, care-i farmecă, deopotrivă, pe critici, pe cititori, dar şi pe copii. Eminescu a fost cucerit nu numai de umorul lui Creangă, de limba neoaşă pe care o vorbea, ci şi de dragostea povestitorului faţă de ţărănime şi neamul românesc. Pentru Eminescu, Ion Creangă era o „piatră preţioasă” ascunsă, pe care trebuia să o scoată la lumină şi să o arate lumii.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele