Vindecarea țesutului cardiac deteriorat în urma unui infarct s-a dovedit a fi dificilă, iar în unele cazuri chiar imposibilă.

Cercetătorii de la Imperial College din Londra susțin, că invenția lor poate rezolva acest lucru.

Echipa a creat plasturele care vindecă inima în urma unui infarct.[1]

Acesta conține până la 50 de milioane de celule stem umane.

Au programat celulele stem să se maturizeze și să crească în mușchiul cardiac.

plasturele care vindecă inima

Plasturii sunt cusuți pe zona afectată a inimii pentru a ajuta sângele să pompeze și, astfel, să fie eliberate substanțele chimice care stimulează repararea și regenerarea.

Medicii au mai găsit metode de injectat celule stem direct în țesutul deteriorat, dar acestea nu acționau uniform.

Cu alte cuvinte, nu aveau o schelă, un punct de sprijin care să le țină în loc și, astfel, inima era afectată înainte de a se obține repararea țesutului deteriorat.

Teste promiţătoare

Echipa londoneză a testat plasturii pe iepuri. În doar patru săptămâni după implantarea lor, ventriculul stâng – responsabil de împingerea sângelui oxigenat prin valva aortică în arcul aortic și apoi mai departe în corp – s-a îmbunătățit.

Medicii nu au descoperit în cazul iepurilor nicio activitate anormală a ritmului cardiac care să-i pună pe gânduri. Asta înseamnă că metoda ar putea funcționa și la oameni.

Ei au constatat, de asemenea, că vasele de sânge din inimile destinatarului s-au dezvoltat cu ajutorul plasturilor și au acceptat extrem de bine corpul străin.

Publicitate

„Într-o zi, sperăm să folosim plasturii ca tratament recomandat de medici în mod obișnuit oamenilor după un atac de cord. În cazul în care studiile clinice pot arăta beneficiile acestor plasturi, în cazul oamenilor care suferă un infarct, ar fi un pas mare înainte pentru medicina regenerativă”, susțin medicii.

• CITEŞTE ŞI:  De ce oamenii se dezbracă de haine înainte de a muri de frig: paradoxul dezbrăcării

Bolile de inimă duc la deces peste tot în lume, atât în cazul bărbaților, cât și al femeilor.

La fiecare 30 de minute, un român suferă un infarct, iar 1 din 10 pacienți nu supraviețuiește.

Medicii susțin că persoanele care supraviețuiesc în urma unui infarct nu înseamnă că au o stare de sănătate bună. Ele suferă de insuficiență cardiacă, ceea ce înseamnă că mușchiul inimii este extrem de slăbit.

Supraviețuitorii unui atac de cord trăiesc cu o inimă mai „slabă”.

Asta face ca sarcinile zilnice și considerate ușoare, cum ar fi ridicarea unui obiect sau urcatul pe scări, devin extrem de solicitante și pot duce la deces.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele