Piatra Neagră din Kaaba reprezintă o relicvă musulmană, care, după tradiția islamică, datează din timpul lui Adam și al Evei, piatra fiind adusă chiar din Grădina Edenului. Este obiectul sacru al religiei musulmane, fiind încorporat în colțul estic al Kaabei, clădirea antică din centrul Marii Moschei din Mecca, Arabia Saudită.

De cinci ori pe zi, musulmanii din întrega lume îşi îndreaptă faţa către Mecca pentru a se ruga. Multă lume are impresia că orientarea musulmanilor către Mecca în timpul rugăciunii are legătură cu naşterea profetului Mahomed, dar în realitate ei se orientează după moscheea în care se află Piatra Neagră din Kaaba.

Kaaba se află în Mecca, în centrul moscheii Al-Haram, acolo unde milioane de musulmani se adună în fiecare an pentru a vedea această clădire și a o înconjura de șapte ori. În cea mai mare parte a anului, este acoperită cu o pânză neagră. Sub pânza neagră se află o clădire din piatră care ar putea data din anul 2.030 î.Hr. Kaaba are o înălţime de 15,2 metri, o lăţime de 10,7 metri şi o lungime de 12,2 metri. Este acoperită cu o pânză din mătase neagră, brodată cu caligrafii de aur, cunoscută sub numele de ”kiswa”. În partea de sud a clădirii se află o uşă de aur, care duce în interiorul clădirii.[sursa]

Musulmanii cred că Allah însuși a ordonat construirea Kaabei. Povestea spune că Avraam a construit moscheea împreună cu fiul său cel mare, Ismael. Se spune că edificiul este asemănător cu casa lui Allah din ceruri. Se presupune că este cea mai veche moschee de pe Pământ. Istoricii cred că a fost folosită cândva de păgâni, înainte de apariția islamului.

• CITEŞTE ŞI:  David Vetter: Povestea cumplită a copilului care a trăit într-un balon timp de 12 ani

De asemenea, se spune că Piatra Neagră din Kaaba ar fi fost plasată acolo și folosită de păgâni, care se închinau la astfel de lucruri naturale. Şi în acele vremuri, ca și acum, pelerinii veneau din toate părțile Arabiei pentru a săruta și a mângâia Piatra, în speranța că vor absorbi puțin din puterea ei. Islamul interzice idolatria, așa că Piatra Neagră, conform celor spunse de musulmani, nu este venerată de aceştia. Ei spun o poveste complet diferită despre ce este Piatra și de ce este atât de importantă pentru religia lor.

Piatra Neagră din Kaaba

Piatra Neagră din Kaaba, o relicvă misterioasă

Există mai multe versiuni, ușor diferite, ale poveştii referitoare la semnificația și originea Pietrei Negre. Dar toate variantele se aseamănă între ele. Atunci când Adam a fost alungat din Paradis sau din Grădina Edenului, el devenise plin de păcate. Piatra Neagră i-a fost dată lui Adam pentru a-i şterge acestuia păcatele şi a-i da posibilitatea de a intra în Rai. În momentul în care Piatra i-a aparținut lui Adam în ceruri, era albă.

Legenda spune că atunci când patriarhul Abraham, considerat „tatăl arabilor”, trecea prin mohorâtele văi de la Hedjaz, din spatele fiecărei roci ieșea câte un demon care încerca să-l ademenească, dar el se ținea ferm în credința sa. Pentru asta, Dumnezeu a vrut să-l răsplătească și i-a trimis din cer chiar piatra albă ce i-a aparţinut lui Adam.

Abraham a ridicat un monument cubic unde a pus piatra. Apoi, când vestea s-a răspândit între arabi, fiecare a vrut să sărute piatra, pentru a-și arăta credința, piatra având proprietatea de a le absorbi păcatele. Absorbind atâtea păcate, piatra a devenit neagră, ca păcatul însuși.

• CITEŞTE ŞI:  Taxa pe barbă, impozitul plătit de bărbaţi pentru a-şi putea lăsa barbă

Musulmanii cred că însuşi profetul Mahomed a sărutat Piatra Neagră. Astfel, şi ei sărută la rândul lor această relicvă, dacă este posibil, în timpul călătoriei lor obligatorii, pe care trebuie să o facă cel puțin o dată în viață. Dacă nu pot să sărute Piatra, ei o arată cu degetul de fiecare dată când trec în cele şapte cercuri în jurul Kaabei. Aceasta este o poveste încărcată de credinţă și de personaje religioase importante. Prin urmare, Piatra Neagră are o mare importanță, fiind legată de Allah, Adam și Mahomed. Cu toate acestea, cei din afara credinței musulmane nu înţeleg prea bine importanţa sa.

Piatra Neagră din Kaaba
Piatra Neagră din Kaaba este venerată în fiecare an de milioane de credincioşi

Nu se ştie ce este cu adevărat

Piatra Neagră din Kaaba a fost descrisă ca având undeva în jur de 60 de centimetri lungime. Este ruptă în aproximativ șapte bucăți, care sunt ținute împreună într-un cadru de argint. Suprafața sa este de o culoare negricioasă, dar există unele speculații conform cărora culoarea provine de la toate mâinile și gurile care au atins-o, precum și de la uleiurile cu care este unsă.

Neștiind cu siguranță adevărata sa culoare, este dificil de spus ce este cu adevărat. Există, de asemenea, o problemă cu obținerea unei mostre. Preluarea unei mostre ar fi extrem de lipsită de respect. Ar putea fi chiar periculoasă o asemenea încercare. Există povești despre oameni care au fost uciși pentru că au luat în derâdere acest obiect sacru.

Publicitate

Până în prezent, speculațiile despre Piatra Neagră din Kaaba arată că aceasta este foarte veche și că a fost pusă acolo de păgâni. Cei care au studiat originea Pietrei au postulat că aceasta ar putea fi sticlă, tectită sau un meteorit. Evident, Piatra este fragilă sau a fost deteriorată de ceva foarte puternic, ceea ce este cu siguranță posibil, având în vedere că a fost furată și a trecut prin cel puţin un război de-a lungul istoriei sale.

• CITEŞTE ŞI:  De ce vor China şi Rusia să pună camere de supraveghere pe Lună. Se doreşte monitorizarea viitoarei baze lunare

Dovezile care confirmă oricare dintre aceste teorii sunt puține, deși teoria meteoritului este cea mai populară. În cele din urmă, Piatra are o importanță mult mai mică pentru cei care nu sunt musulmani. Pentru aceştia din urmă, însă, reprezintă un obiect sacru, care va fi venerat în continuare. Originile sale rămân deocamdată incerte, fiind învăluite de legende şi mituri.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele